Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Tinerii medici trebuie încurajaţi să adreseze întrebări

de Dr. Mariana MINEA - nov. 10 2023
Tinerii medici trebuie încurajaţi să adreseze întrebări

Cardiologia este o specialitate care nu a acordat suficientă atenţie ideii de siguranţă psihologică în cadrul pregătirii medicale. Acesta este mesajul pe care îl transmite un articol publicat online în JACC în 31 octombrie a.c.

Autorul vorbește despre crearea unui mediu de învăţare care încurajează tinerii medici să adreseze întrebări pentru a-și lămuri necunoscutele, fără teama de a se simţi umiliţi sau judecaţi. „Poate că există unii oameni în unele instituţii care chiar acordă atenţie acestui aspect, dar la nivel general putem face mai mult”, spune dr. Vivek Kulkarni, director al programului de training pentru medicii fellows în Cardiologie, de la Spitalul Universităţii Cooper din Camden, New Jersey , și autor al articolului.

Comentariul său se referă la situaţia din Statele Unite, unde femeile reprezintă aproximativ unul din opt cardiologi.

Siguranţa psihologică reprezintă confortul de a interacţiona cu ceilalţi cu sinceritate, firesc și fără frică, explică medicul. Înseamnă disponibilitatea de a-ţi recunoaște greșelile, de a întreba despre ceva ce nu ai înţeles, de a-ţi exprima o îngrijorare, de a cere ajutor sau, pur și simplu, de a spune „Nu știu”. Confortul psihologic vine din faptul că toate aceste lucruri sunt considerate normale în mediul respectiv. Tinerii cardiologi sunt cu atât mai expuși unui astfel de stres deoarece adeseori trebuie să ia decizii rapid, cu consecinţe de viaţă ori de moarte. Frica de a face greșeli sau de a nu putea cere ajutorul în timp real are urmări atât pentru medic, cât și pentru pacient.


Notă autor:

https://www.medscape.com/viewarticle/998140?src=

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe