În cadrul unui studiu recent, publicat în revista Cell, au fost examinate originile mielinei, o membrană asemănătoare cu grăsimea, cu rol izolator. Aceasta se formează în jurul celulelor nervoase şi permite transmiterea mai rapidă a impulsurilor electrice.

Pentru producţia de mielină este crucială secvenţa genetică dobândită de la retrovirusuri - virusuri care invadează ADN-ul gazdei lor. Iar acest cod se regăseşte în prezent la mamifere, amfibieni şi peşti.

Neurologul Robin Franklin, de la Altos Labs Cambridge Institute of Science, este coautor al studiului menționat. „Ceea ce mi se pare cel mai remarcabil este că toată această diversitate de vertebrate moderne cunoscute şi dimensiunea pe care au atins-o - elefanţi, girafe, anaconde... - nu s-ar fi întâmplat fără infectarea cu aceste retrovirusuri”, susține Robin Franklin.

În încercarea de a descoperi factorii genetici asociaţi cu producţia de mielină, cercetătorii au efectuat căutări în bazele de date genomice. Tanay Ghosh, biolog şi genetician care lucrează cu Robin Franklin, a fost interesat în special de misterioase regiuni „necodificatoare” ale genomului, care nu au nicio funcţie aparentă. Acestea au fost la un moment dat considerate inutile, însă importanţa lor în evoluţie este în prezent recunoscută.

Cercetările sale au condus la o secvenţă derivată dintr-un retrovirus, care se află de mult timp în genele noastre şi pe care cercetătorii au numit-o „RetroMyelin”. Pentru testarea descoperirii, au fost efectuate experimente constând în ştergerea acestei secvenţe la şobolani. S-a observat că aceste exemplare nu mai produceau o proteină necesară pentru formarea mielinei.

Mielina face posibilă conducerea rapidă a acestor semnale fără creşterea în diametru a celulelor nervoase, permiţându-le să fie apropiate. De asemenea, oferă un suport structural, ceea ce înseamnă că nervii pot creşte mai mult, permiţând dezvoltarea unor membre mai mari.

În absenţa mielinei, nevertebratele au găsit alte modalităţi de a transmite rapid semnale electrice: calamarul uriaş, spre exemplu, este dotat cu celule nervoase mai mari.

Oamenii de ştiinţă au căutat ulterior secvenţe similare în genomul altor specii şi au găsit un cod similar la vertebratele cu fălci - mamifere, păsări, peşti, reptile şi amfibieni - dar nu şi la vertebratele fără fălci sau la nevertebrate. Ei au ajuns la concluzia că secvenţa a apărut în arborele vieţii aproximativ în acelaşi timp cu dezvoltarea fălcilor, adică în urmă cu aproximativ 360 de milioane de ani.