Nu ar fi imposibil ca persoanele care se comportă ca și cum nu ar avea capacitatea de a judeca drept sau ca și cum nu ar avea un dram de „common sense” să fi citit opere ale clasicilor români, să fi avut o pasiune pentru istorie, pentru geografie, pentru știinţele exacte (chiar dacă au ales studiul medical). Acest comentariu apare doar din teama că o persoană care nu poate percepe lucruri simple, la îndemâna oricui (care vrea să înţeleagă) va avea peste nu multă vreme în „mâna sa” soarta unor oameni, sănătatea și viaţa unor pacienţi. Aceasta ESTE o problemă!

S-a terminat și sesiunea de toamnă. A fost foarte greu. Este foarte greu să vezi că până și acum sunt studenţi care învaţă atât de puţin încât îţi este teamă pentru ceea ce va urma (nu pentru ei, ci pentru pacienţii lor). Sunt însă și studenţi cu note mari, pentru care nota 9 pare/este inacceptabilă.

Astfel, unii dintre ei participă la examene de „mărire de notă”. Aceasta este partea bună. Citesc din nou materia, poate că o înţeleg mai bine decât prima dată (sau nu). Însă, oricum, nu nota este cel mai important lucru pentru o persoană care are vocaţia de a deveni medic, o persoană care înţelege că se află încă din anul I într-o misiune, și nu va avea, doar așa, o meserie.

Am multă răbdare cu studenţii

Primesc mesaje și le citesc pe toate, încerc să le răspund tuturor, încerc să explic. Dar mi s-a întâmplat recent să îmi închei mesajul de răspuns (după un precedent mesaj, mai elaborat) în modul următor: „M-ai lămurit – nu vei înţelege «niciodată». Am pus ghilimele pentru că... cine știe...” Persoana respectivă, nepricepând ce s-a petrecut timp de un an, nici nu a crezut că atât eu, cât și colegii mei facem tot ce putem doar în favoarea studentului și s-a îndoit de corectitudinea noastră. A solicitat să își vadă greșelile. Este foarte bine că am ales să fiu însoţit de un martor (care după plecarea lui a spus „cât de multă răbdare aveţi faţă de atât de multă obrăznicie...”) și, între altele, i-am arătat că nu este corectă nota 10 pentru cineva care crede că „Treponema pallidum crește pe medii de cultură și produce hemoliză”.

Nu am citit până la capăt ultimul mesaj (impertinent) primit, însă, confidenţial, l-am trimis către doi foști studenţi – unul din an mai mic, altul din an mai mare –, primind de la aceștia, printre altele, următoarele: „Am fost mereu de părere că datoria unui profesor universitar nu este aceea de a dicta cartea în timpul orelor de curs, ci de a prezenta unele chestiuni pentru a crea un context în care studentul să înţeleagă utilitatea materiei. (...) Remarc în spital medici care nu au mai citit un ghid internaţional sau un articol știinţific de ani de zile (...). Nu pot să nu mă întreb dacă atitudinea superficială și autosuficienţa nu își au rădăcinile încă din facultate (...). În ceea ce privește corectitudinea examenelor, contestaţiilor și respectarea drepturilor studentului, niciodată nu au fost astfel de probleme la Cantacuzino, cred că o recunoaște toată lumea”.

„Da, fiecare poate să își spună părerea, dar modul în care acest copil a făcut-o mi se pare total deplasat, ireal... strigător la cer (...). Este într-o mare eroare: discursul său este potrivit pentru curtea școlii, nu pentru o discuţie student-profesor. (...) Dacă nu e în stare să citească un curs după ce i-au fost explicate noţiunile fundamentale, este problema lui. Cred că ar fi vrut să și învăţaţi în locul nostru...”

Esenţa problemei este însă alta: se va „trezi” în anii viitori sau nu? Va fi în stare să își schimbe modul de a gândi și atitudinea în așa fel încât să fie de folos celor care au nevoie de ajutor medical și uman – pacienţilor? Să păstrăm speranţa!

Apropo de știinţele exacte. În liceu, acum Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, am învăţat matematică. Unul dintre profesorii pe care i-am respectat întotdeauna, chiar dacă prima mea notă a fost 5, profesorul Alger Paul, ne spunea: „Puteţi să alegeţi ce vreţi, puteţi să mergeţi la medicină, dar dacă nu învăţaţi la matematică, nu veţi merge niciunde pentru că veţi rămâne corigenţi și nu veţi putea trece în anul următor”. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Majoritatea colegilor au ales să urmeze facultăţi care includeau la admitere matematica. Eu nu. Dar nu am regretat niciodată că am fost „silit” să învăţ cot la cot cu ceilalţi. Profesorul a avut dreptate.