Zilele trecute am fost la o prezentare de medicamente împreună cu câţiva colegi din spital. Pentru mine, astfel de evenimente sunt o bucurie, pentru că mă întâlnesc cu colegii și aflu lucruri noi despre medicaţia în continuă schimbare. Pe vremea când eram rezident mă întâlneam zilnic la spital cu colegii și făceam o echipă în care discutam despre cazuri medicale și, săptămânal, aveam câte o prezentare de medicamente. Azi, la ţară, sunt izolat. Ca să comunic cu colegii trebuie fie să sun, fie să intru pe reţelele sociale. De aceea, merg cu plăcere la aceste întâlniri.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc azi... Stând la masă și discutând, cineva povestea despre o vacanţă reușită, undeva la mare. Am întrebat și eu timid: „Ce e aceea o vacanţă? De unde se ia? Că mi-aș cumpăra și eu vreo 2 kg ca să-mi ajungă”. Colegii au râs un pic, dar mai mult au fost miraţi de întrebarea mea. „Cum adică, nu știi ce-i aia vacanţă?!” Le-am explicat că eu sunt atât de bun încât nu am înlocuitor. Iarăși au râs de gluma mea, așa că am fost nevoit să le arăt și reversul medaliei: nu am medic înlocuitor! Asta mă obligă să merg zilnic la cabinet, undeva la ţară, acolo unde pacienţii nu au alt medic, iar eu sunt singura lor speranţă medicală calificată. Acest lucru îmi dă un sentiment de împlinire profesională, doar că trebuie să am grijă și de mine pentru a-mi putea ajuta eficient pacienţii.

Încerc să fac ceva și pentru mine

Vorbeam cu colegii medici de familie care sunt în aceeași situaţie (singuri la ţară) și îmi povesteau și ei că nu și-au luat vacanţe de ani de zile. Anul acesta am aflat cu tristeţe despre un astfel de coleg că are un neoplasm destul de avansat. Mă gândesc: cu cât a contribuit oare stilul de viaţă la această neoplazie (nefiind consumator de toxice)? Așa că încerc să fac ceva pentru a nu ajunge într-o situaţie similară.

Tot ce am reușit să fac până acum a fost să merg anual într-o vacanţă săptămânală. Adevărul e că în primii cinci ani am lucrat non-stop. Eram la început, trebuia să le dovedesc pacienţilor mei că sunt bun și că mă preocup de ei. Dar, într-o frumoasă zi de mai, în timp ce mă întorceam de pe teren (fusesem la un pacient, la domiciliu) și admiram peisajul cu flori, verdeaţă, cântec de păsărele și mult soare (sunt într-o zonă de dealuri cu peisaje superbe) mi-a trecut prin minte un gând: „Tu iarăși nu o să mergi în vacanţă anul ăsta; toţi vor merge, doar tu vei munci nonstop; FRAIERE, ai atâta școală și nu știi să rezolvi problema asta!”. Evident, m-am întristat și am realizat că e momentul să fac ceva pentru a schimba situaţia.

Am căutat soluţii și am văzut că în Europa sunt medici înlocuitori pe care-i plătești ca să consulte la cabinet în locul tău, cât timp tu ești în vacanţă. În România însă nu existau medici înlocuitori, pentru că cei tineri pleacă de regulă să lucreze în Europa (și nu poţi să-i condamni pentru că-și doresc o viaţă mai bună).

Oricum, dacă aș fi plătit un medic înlocuitor nu mai aveam bani pentru concediu (fiind la început, abia îmi ajungeau banii de la o lună la alta). Așa că i-am zis soţiei și copiilor: „O să mergem cu cortul în Apuseni ca-n tinereţe!”. Așa am mers câţiva ani prin Munţii Apuseni și am reușit să ies din cabinet pentru câteva zile lucrătoare. Dar ţineam zilnic legătura telefonic cu asistenta, ca să aflu cine s-a prezentat la cabinet și ce pot face pentru pacient.

Am speranţe de mai bine

Acum, din fericire, bugetul alocat medicinei familiei a mai crescut, astfel că îmi permit o vacanţă săptămânală la scufundări în Marea Roșie. Acolo reușesc să mă decuplez total de cabinet. Acolo, sub apă, nu sună niciun telefon și nu dă buzna niciun pacient grăbit. Iar priveliștea e deosebită.

Anul acesta am lipsit din cabinet patru zile lucrătoare și mă gândesc cu speranţă că-mi voi prelungi minivacanţa oficială de patru zile cu încă o zi. Cam ăsta a fost maximul pe care mi l-am putut permite anual de când sunt medic de familie la ţară.

Pentru viitor am speranţe de mai bine: bugetul actual al cabinetului mi-ar permite să plătesc un medic înlocuitor, doar că încă tot nu sunt astfel de medici în ţară. După cum spuneam, tinerii își caută o viaţă mai bună și mai liniștită în Europa sau fac o altă specializare mai liniștită și mai bine plătită. Poate doar dacă vreun medic de familie pensionar își va prelungi activitatea medicală și va dori să facă înlocuiri în cabinetele de medicină de familie. Deși, eu, când voi fi la pensie, nu știu dacă mi-aș mai dori să mă mai supun stresului dintr-un cabinet de medicina familiei.