Newsflash
ACTUALITATE Știri

În România, doar 3% din școli au un cabinet medical dentar

de Magdalena Tănăsescu - aug. 7 2023
În România, doar 3% din școli au un cabinet medical dentar

La ora actuală, doar 18,6% dintre școlile din România dispun de un cabinet medical general, și numai 3% sunt dotate cu un cabinet medical dentar.

Situația existentă la nivelul țării noastre a fost prezentată de Asociația Zi de Bine, care va amenaja în comuna Cătina din județul Cluj un cabinet stomatologic școlar pentru 1.800 de copii care au nevoie de îngrijiri în domeniul sănătății orale. 

Potrivit unui comunicat remis redacției, cabinetul va fi realizat în luna august a.c., cu sprijinul Primăriei Comunei Cătina.

„Copiii din comună dar și cei din zonele din apropiere vor beneficia de servicii medicale stomatologice și tratamente stomatologice corespunzătoare, ce vor fi oferite gratuit, timp de 3-6 luni. În plus, se vor organiza ateliere educative pentru prevenirea problemelor de sănătate orală, la care vor putea participa atât copiii, cât și părinții lor”, se menționează în comunicatul citat. 

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine vor oferi 40.000 de euro pentru realizarea acestui program.

„Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, 63% dintre români nu se spală pe dinți. Și asta în ciuda programelor de conștientizare privind importanța igienei orale, susținute mai degrabă de mediul privat și organizații nonguvernamentale decât de stat. Ceea ce ne spune că e în continuare nevoie de demersuri concrete în acest domeniu”, se mai spune în comunicat. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe