Amfiteatrul Mare al Facultăţii de Medicină a UMF „Carol Davila” din București a găzduit în 30 septembrie a.c. reuniunea colegială a promoţiei 105 a acestei facultăţi, reprezentată de absolvenţii anului 1980, care-și finalizau studiile medicale începute cu șase ani înainte. Din cauza situaţiei pandemice din anul 2020, aniversarea celor patru decenii de la absolvirea facultăţii nu a fost posibilă, iar încercările de a ne întâlni, în cei doi ani care au urmat, nu au ajuns să se finalizeze. Anul acesta, în schimb, printr-o campanie susţinută, începută cu aproape șase luni în urmă, s-a putut ajunge la ceea ce ne-am propus: reuniunea promoţiei la 43 de ani de la absolvire!

Voi încerca să creionez, în câteva fraze, această promoţie, fiind unul dintre reprezentanţii ei. Colegele mele, împreună cu cei care făcuserăm stagiul militar (la termen normal) înainte de facultate promovaserăm concursul de admitere din anul 1974, în timp ce colegii noștri fuseseră admiși în urma concursului din 1973 – după care efectuaseră stagiul militar (la termen redus). Am fost astfel, prima serie de mediciniști cu armata efectuată înaintea începerii facultăţii.

Admiterea la Medicină în anii ’70: se dădeau cinci examene!

 Concursurile de admitere din acea perioadă erau deosebit de severe, înscriindu-se peste 3.000 de candidaţi pe 400 de locuri la Facultatea de Medicină. Se susţineau trei probe scrise: anatomie și fiziologie, chimie organică și fizică. Dacă media celor trei discipline era de la cinci în sus, urma oralul, care se compunea din două probe: una de anatomie și alta de fiziologie. 

Mediile de admitere din anii 1973 și 1974 au fost de peste 8,30. Exigenţa examenului de admitere era necesară datorită volumului, diversităţii și dificultăţii studiilor medicale din cei șase ani de facultate. Studenţii depășeau, mai ușor sau mai greu, în funcţie de cunoștinţele acumulate pe parcursul semestrelor sau anilor de studii, examenele practice, teoretice sau scrise.

După susţinerea examenului de diplomă, au urmat trei ani de stagiatură (internat generalizat), cu examene semestriale la cele șase specialităţi medicale de bază (Interne, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie, Infecţioase, Pediatrie și Circumscripţie medicală). Acesta a înlocuit clasicul internat, de sorginte franceză, care se desfiinţase în urmă cu doi ani. Examenul medical îi selecţiona, printr-un concurs riguros, pe cei mai capabili dintre studenţii ultimului an de studii medicale.

Între 1983 și 1990 nu s-a organizat examen de secundariat

 Cei mai mulţi dintre noi și-au desfășurat stagiatura în cadrul clinicilor universitare din București. În același timp, o mică parte dintre colegi, prin prisma criteriilor de selecţie ale perioadei respective, au primit prerepartiţie în învăţământul superior medical bucureștean. Concursul de secundariat din 1983 a fost ultimul de acest tip din perioada comunistă, următorul desfășurându-se de-abia în anul 1990. Astfel, cei care nu au promovat sau nu au putut susţine acest concurs au ocupat posturile vacante ale dispensarelor rurale.

Revenirea la calendarul normal al concursurilor de intrare în secundariat, care ulterior s-a numit rezidenţiat, a făcut ca o parte dintre noi să-și înceapă specializarea la o vârstă mai înaintată. Însă cu experienţa medicală acumulată, de-a lungul anilor, în cadrul dispensarele comunale, de întreprindere sau în staţiile judeţene de salvare. În final, reprezentanţii promoţiei 105 a Facultăţii de Medicină „Carol Davila”, la fel ca toate celelalte promoţii ale acestei facultăţi, au devenit medici specialiști, medici primari, doctori în medicină, acoperind toate specialităţile medicale disponibile prin concurs.

 Majoritatea dintre noi activăm în România, dar avem un număr semnificativ de colegi care sunt apreciaţi acolo unde i-a dus destinul lor medical. Menţionez doar o parte dintre ţările unde aceștia profesează și impresionează prin cunoștinţele medicale pe care le stăpânesc: Canada, Columbia, Ecuador, Elveţia, Irak, Franţa, Ghana, Israel, Germania, Iordania, Italia, Liban, Marea Britanie, Nigeria, Norvegia, Suedia și SUA.

Promoţia care a „dat” un ministru al Sănătăţii

Performerii promoţiei noastre au fost, în primul rând, cei care au primit prerepartiţie în învăţământul superior, la care s-au adăugat și alţi colegi merituoși, care au îndeplinit criteriile de promovabilitate ale învăţământului superior medical sau militar. Aceștia au parcurs toate treptele ierarhice și au ajuns profesori universitari, generali, doctori honoris causa, membri ai Academiei de Știinţe Medicale sau membri ai Academiei Oamenilor de Știinţă.

O particularitate a promoţiei 1980 a Facultăţii de Medicină este aceea că, din rândul ei, în anul 2003, a fost numit un ministru al Sănătăţii, aspect onorant care, evident, înnobilează întreaga promoţie. M-am ferit, în aceste evidenţieri ale vârfurilor generaţiei mele medicale, să menţionez numelor acestor colegi. Consider că fiecare dintre noi, începând cu medicul de familie și ajungând la cel mai recunoscut specialist pe plan mondial dintre noi, și-a îndeplinit cu profesionalism, acribie și deontologie ceea ce a acumulat profesional de-a lungul întregii vieţi medicale, întinsă pe mai multe decenii.

Trei profesori nonagenari prezenţi la reuniune

Din galeria profesorilor sau a șefilor de secţie pe care i-am avut, de-a lungul anilor de studenţie, stagiatură și secundariat (rezidenţiat), îi voi aminti pe cei care mi-au lăsat amintiri de neșters în memoria afectivă, prin ţinuta academică a cursurilor, seminarelor sau lucrărilor practice sau prin relaţiile empatice pe care le stabileau cu pacienţii: Viorel Ranga, Simion Căpâlnă, Petre Groza, Xenia Petrescu, Ion Bruckner, Leonida Gherasim, Benone Duţescu, Panait Sîrbu, Alexandru Constantinovici, Tudor Sbenghe.

Dintre aceștia, cu ocazia întâlnirii promoţiei noastre, am avut plăcerea să primim mesaje călduroase de apreciere pentru împlinirile – pe toate planurile generaţiei noastre – de la trei venerabili profesori nonagenari: doamna Xenia Petrescu, care a predat în Clinica de semiologie medicală de la Spitalul Colţea, domnul Benone Duţescu, care a fost titularul cursurilor de Etica profesiunii medicale și Istoria medicinei, și domnul Leonida 
Gherasim, care a fost rectorul IMF în 1980 și șeful Clinicii de cardiologie din cadrul Spitalului Universitar. Primii doi ne-au transmis mesaje scrise, care au fost expuse pe ecranul Amfiteatrului Mare, după ce profesorul Gherasim ni s-a adresat în transmisiune video, online. 

Mesajele celor trei mari personalităţi medicale au revigorat amintirile anilor de studenţie ale participanţilor, aducând, în plus, o infuzie de tinereţe și optimism. Cei trei iluștri profesori, nonagenari acum, făceau parte dintre mentorii spirituali ai generaţiei noastre; iar dacă-ţi trăiesc părinţii, chiar și cei spirituali, ești încă tânăr și receptiv la tot ce mai are de transmis un astfel de părinte, justificând acest aspect prin mesajul doamnei profesoare: „Mi-aţi fost dragi, copiii mei!”. 

Momentul recepţionării acestor mesaje de către cei aproape 100 de medici ai promoţiei 105, care am fost prezenţi în amfiteatru, a fost ales între pomenirea, printr-un moment de reculegere, a memoriei părinţilor, profesorilor și colegilor noștri care au plecat spre Ceruri și alocuţiunile tuturor participanţilor la această celebrare. Fiecare participant și-a expus statusul profesional sau social actual, uneori punctându-se extinderea genealogică sau preocupările de loisir.