Fiind prins (la propriu) într-o situaţie extrem de neplăcută, repetată la „infinit” în majoritatea zilelor unui an, admirând coloana de mașini în formă de șarpe (deplasându-se uneori cu o viteză mai mică decât a acestuia), mă gândeam la titlu. Iar ideea a venit din amintirea unei cărţi care m-a condus spre Liceul „Gheorghe Lazăr” încă din vremea când eram elev al școlii generale 124 (dispărută din București mult înainte de 1989) – „Cișmigiu & comp.”. (1). În paragraful respectiv, eroul principal istorisește telegrama transmisă pentru rezervarea unei camere de hotel „șofată” în Iași, una dintre nenumăratele glume care la acea vreme m-au binedispus.

Revenim la „viaţa reală”, la timpul petrecut și în bună parte pierdut pe un traseu pe care ni se promisese o autostradă („urma să fie gata în urmă cu aproape 12 ani”) (2). După o săptămână de muncă, lumea, o parte „a lumii”, își dorește să iasă din unul dintre cele mai poluate orașe din România și se îndreaptă, de exemplu, spre Valea Prahovei. Dacă reușești să pornești motorul la ora 6 a.m., mai este cum mai este. Dar  dacă ai ratat unul-două ceasuri și „te-a prins 7:30”... s-a isprăvit (cu tine, cu cei din mașină, cu cei din celelalte mașini).

Prima încercare, să ieși cu bine din București

Au apărut reguli noi, zice-s-ar, ducând la o îmbunătăţire și corectitudine pe șosea (3-5), aproape fără efect. Agresivitatea de toate tipurile este la tot pasul. Este București, este aglomerat, claxonatul interzis – dar cine să respecte? Dacă încerci să lași o distanţă rezonabilă faţă de mașina precedentă, unul, doi sau și mai mulţi „se simt datori” să îţi taie calea (de regulă, fără să semnalizeze). Să mai vorbim și despre biciclete, trotinete, motorete, motociclete de toate tipurile? Vaaaai! A scăpa cu mașina nezgâriată este aproape ca la „loto”. Ajungi sub ultimul pod și-ţi zici „uff... am izbutit...” și te bucuri că urmează trei sau două benzi pe sens. Când-colo, (ce să vezi?) cei care nu au reușit să-și manifeste „puterile” încep! Tu mergi cu 70 km/oră și te trezești că vezi un „fulger” trecând prin dreapta sau stânga. Nu apuci să vezi nici numărul și nici marca. Ce viteză o avea dacă în două secunde este la sute de metri distanţă? Unde sunt sistemele radar? Habar nu avem!

Fiecare cu norocul lui

Treci de Corbeanca și (deși ai mai păţit-o de sute de ori din 2012 încoace) (2) îţi spui: „Gata, de acum va fi mai bine!”. Nici pomeneală! Niciuna dintre regulile din codul rutier (nou-vechi) nu este iertată; orice poate fi încălcat. Te miri când vezi la un moment dat că un autoturism este oprit de Poliţie („chiar așa, doar acesta a greșit?”).

Conduci și tot stresul din timpul săptămânii (doreai și tu să-l uiţi un pic) te lovește, în alt mod, din toate părţile. Sunt zeci de mii de mașini, cu zeci de mii de șo­feri și poate sute de mii de călători care trec prin asta (vezi blocajele de la Câmpina, Breaza, Comarnic, Bușteni, Azuga, Predeal etc.). Sunt în fiecare zi, nu doar în weekend (de dimineaţa până seara!). Unde e autostrada Bechtel, frate!? Că o așteptăm din 2012. Oare o fi gata până ne pensionăm? Oare o fi gata până se pensionează nepoţii sau strănepoţii? Pfuuu!!

Având de lucru în Câmpina, am ratat revenirea în DN1 pe prima intrare și am circulat prin Breaza, pentru prima oară. Vreme de 18-25 de minute am mers cu viteza întâi. Dar ce credem noi? Credeam oare că prin Breaza nu se găsește măcar o mașină (cam albă cu albastru, un XX.CNC) care să depășească pe linie continuă, doar așa, „să îţi arate ţie” că ești de vină dacă nu circuli la 40 de centimetri de mașina precedentă? Sau, puţin mai târziu, să te bucuri că un XX.DZA nu te-a zgâriat tăindu-ţi calea? Scăpași din nou. Poate alţii nu au același „noroc”.

Încet-încet, după patru, sau cinci, sau șase ore ajungi și încerci să uiţi peripeţiile, să respiri puţin aer curat, că de luni o iei de la capăt. Doamne ajută!