Newsflash
Știri

Al zecelea punct de salvare aeromedicală din ţară, inaugurat la Braşov

de Dorina Novac - dec. 22 2022
Al zecelea punct de salvare aeromedicală din ţară, inaugurat la Braşov

Cel de-al zecelea punct de salvare aeromedicală din ţară este operaţional de miercuri, 21 decembrie, la Braşov.

La Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a avut loc operaționalizarea celui de al zecelea punct de operare aeromedical, care va funcționa în cadrul Detașamentului Aeromedical aflat în subordinea Inspectoratului General de Aviație, în colaborare cu Unitatea de Primiri Urgențe și Salvamont.

SMURD Brasov

„Această importantă operaționalizare a venit la un an distanță față de inaugurarea punctului de operare din Caransebeș, din data de 24.12.2021, ambele deservind ca zonă de intervenție primară zona muntoasă, dar și alte misiuni specifice în scopul salvării de vieți”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Citește și: Doamnele de la SMURD, despre curaj și pasiune

Misiunile de salvare aero se vor realiza în mod integrat, cu sprijinul piloților din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, al colegilor medici și asistenți din cadrul UPU-SMURD Brașov și UPU-SMURD Sibiu și Salvamont.

Construirea hangarului, care va avea locația în perimetrul noului Aeroport din Brașov va fi realizat cu sprijinul Consiliului Județean Brașov.

UPU-SMURD Brasov

Până la finalizarea proiectului, elicopterul SMURD, dotat cu troliu, achizițonat prin fonduri europene nerambursabile și recepționat în anul 2021 va avea ca locație temporară hangarul din cadrul IAR Brașov.

Potrivit DSU, la acest moment sunt operaționalizate 10 puncte de operare aeromedicale – Târgu Mureș, București, Iași, Constanța, Galați, Craiova, Arad, Jibou, Caransebeș, Brașov.

În anul 2022, piloții IGAv au realizat 4685 misiuni, efectuând aproape 6000 ore de zbor, 4201 pacienți fiind transportați la unități sanitare pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impuneau acestora.

„Punctul de operare aeromedical din Brașov, alături de cel inaugurat anul trecut în Caransebeș sunt 2 dintre punctele strategice aflate în imediata apropiere a zonei muntoase, anul viitor avându-se în vedere operaționalizarea celui de al 3 lea punct de operare aeromedical pentru salvare montană, în Câmpulung Moldovenesc. Odată operaționalizat și acesta, cele 11 puncte vor putea să acopere din punct de vedere aero întreaga țară, crescând astfel capacitatea de răspuns în scopul salvării de vieți”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe