Au fost formulate mai multe ipoteze privind posibilele cauze ale schizofreniei (procese neurodegenerative, anomalii care aparţin neurotransmiţătorilor, infecţii virale, mecanisme imunologice), dar etiologia acestei boli rămâne în continuare necunoscută, întrucât niciuna dintre teoriile etiologice curente nu poate să explice în întregime variaţiile observate la pacienţi cu schizofrenie. Prevalenţ a schizofreniei este de aproximativ 1,1% în populaţia generală. În prezent, există dovezi convingătoare pentru predispoziţia genetică în schizofrenie.

   În ultimele trei decenii, dovezi considerabile indică, la pacienţii cu schizofrenie, prezenţa unei perturbări a funcţiei sistemului imun şi a unei reactivităţi faţă de self. Aspectele legate de alterarea reactivităţii imunologice în schizofrenie au fost semnalate de Rothermundt în 2001. Ipoteza că aceste anomalii imunologice ar fi în legătură cu patogenia bolii sunt acceptate, dar cu rezervă. Studii recente au sugerat că funcţia sistemului imun ar fi necesară pentru funcţia cognitivă: şoarecii privaţi de limfocite T mature prezintă deficite cognitive şi comportament anormal, care pot fi ameliorate prin restaurarea limfocitelor T.

  Unii dintre factorii imunologici perturbaţi în schizofrenie ar putea să favorizeze dezvoltarea şi menţinerea autoimunităţii. Exemplul este dat de creşterea nivelurilor de IL6 constatată în schizofrenie. IL6 este produsă de variate tipuri de celule din sânge. Una dintre funcţiile principale ale interleukinei 6 este activarea limfocitelor B, care sintetizează anticorpi. Nivelul crescut de IL6 ar putea duce la creşterea imunităţii mediate umoral. S-a sugerat, de asemenea, că IL6 ar putea media exacerbarea tulburărilor autoimune la nivelul sistemului nervos central (SNC) prin sinteza de IgG şi favorizarea tulburărilor barierei hematoencefalice. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.