Eritrocitul este un bun exemplu de membrană celulară (plasmatică) ce se foloseşte ca model de studiu pentru a ilustra rolul exercitat de colesterol la acel nivel. Interesul pentru un astfel de studiu derivă din cunoaşterea faptului că membrana eritrocitului este sursa cea mai mare de colesterol prin comparaţie cu celelalte celule din organism. Colesterolul este considerat un component important în grupul lipidelor neutre membranare, cel mai important element structural al lipidelor membranare. Se apreciază că lipidele din membrana eritrocitului reprezintă un total de 500 x 10–10 mg/celulă, din care 30% lipide neutre şi sterol de tipul colesterolului, 6% fosfolipide, 10% glicolipide.

  Colesterolului îi revine un rol important în reglarea fluidităţii membranare şi previne cristalizarea lanţurilor acil ale acizilor graşi care fac membranele mai puţin fluide, deci opuse colesterolului. Efectul colesterolului asupra membranelor se efectuează prin intercalarea grupărilor sale hidroxil, polare, în bistratul lipidic, nucleul sterolic rigid, care interacţionează cu lanţurile de acizi graşi din vecinătate (fig. 1). După Smith (1992), colesterolul previne transformarea membranelor normale din faza de fluid în faza de gel la temperaturi joase.

   În membrana hematiei, colesterolul se găseşte mai mult sub formă liberă decât esterificată şi reflectă variaţiile colesterolului plasmatic. Colesterolul liber neesterificat în membrana hematiei se află într-o continuă dinamică, fiind repede metabolizat între eritrocit şi plasma sanguină. Procesul se desfăşoară neenzimatic, fără consum de energie şi fără modificarea conţinutului sterolic din membrana eritrocitului. Schimburile se efectuează mai repede în anumite zone ale membranei hematiei şi mai lent în altele, probabil din cauza unei distribuţii inegale a colesterolului pe membrana celulară eitrocitară sau naturii fosfolipidului învecinat. Colesterolul esterificat se află în cantitate redusă în membrana hematiei şi nu intră în schimburile cu plasma sanguină.

   Raportul colesterol/fosfolipide este de asemenea foarte important pentru menţinerea fluidităţii membranei în funcţionarea hematiei. În cercetări clinice pe loturi de bolnavi hipertensivi, s-a evidenţiat perturbarea respectivului raport. Constatarea explică cel puţin parţial existenţa de modificări ale permeabilităţii pentru apă şi ioni, care pot antrena tulburări de flexibilitate eritrocitară. Investigaţiile prin metodologia RMN asupra permeabilităţii membranei eritrocitare, în relaţie cu lipidele totale şi colesterolul din membrana hematiei la bolnavii hipertensivi în diferite stadii de evoluţie a bolii, au evidenţiat diferenţe semnificative în privinţa cantităţii lipidelor totale din membrana eritrocitului la hipertensivi în raport cu lotul martor.

   Deosebiri mai există şi în raport de forma clinică de boală hipertensivă: de exemplu, bolnavii care au suferit un accident vascular cerebral au o concentraţie mai mare a componentelor lipidice în membrana hematiei. La lotul de bolnavi cu AVC, membrana eritrocitului manifestă o tendinţă de îngroşare, spre deosebire de martori, la care stratul lipidic are o uşoară tendinţă de subţiere. Lipidele membranelor eritrocitare prezintă modificări cantitative la lotul de bolnavi cu AVC, unde se evidenţiază o concentraţie mare în raport cu lotul martor. Modificările cantitative ale lipidelor din membranele eritrocitare pot influenţa echilibrul membranar, flexibilitatea membranei, schimburile dintre celule şi plasma sanguină. Evidenţierea de modificări ale concentraţiei colesterolului din membrana eritrocitară poate sugera participarea sa la mecanismele complexe din patogenia hipertensiunii arteriale. Prezenţa modificărilor din spectrul lipidic la nivelul membranei eritrocitare evidenţiate prin RMN ar putea sugera posibila lor implicare în perturbările complexe din cadrul patogeniei hipertensiunii arteriale.

   La lotul hipertensiv s-au mai constatat variaţii ale concentraţiei colesterolului din membrana eritrocitară în relaţie cu PMEA faţă de lotul martor (fig. 3). RMN, atât la bolnavii hipertensivi fără AVC, cât şi la cei cu AVC, a evidenţiat o concentraţie scăzută a colesterolului din membrana eritrocitară faţă de lotul martor, indiferent de valorile PMEA. Este o constatare ce atestă faptul că în anomalii ale membranei eritrocitului survin modificări de permeabilitate.
   În completarea dinamicii colesterolului, se mai evidenţiază, la bolnavii cu AVC, o scădere a HDL-colesterolului, o corelaţie inversă între nivelul HDL şi incidenţa bolilor cardiovasculare aterosclerotice. De asemenea, s-au mai evidenţiat modificări ale permeabilităţii membranei eritrocitare în relaţie cu HDL- şi LDL-colesterolul eritrocitar.

   PMEA caracterizează viteza medie de traversare a membranei eritrocitare de către moleculele de apă; este corelată într-un mod special cu colesterolul membranar, cu grupările tiol din membrana hematiei şi cu anumiţi protectori antioxidanţi celulari de genul gamma-glutamil transferazei (GGT), sugerând un rol activ atât în reglarea fluidităţii membranei eritrocitare prin diverse mecanisme, precum şi un rol indirect în asigurarea protecţiei antioxidante la nivelul membranei eritrocitare. Modificările PMEA sunt în relaţie cu colesterolul eritrocitar şi sugerează existenţa tulburărilor de fluiditate a membranei.

   În continuarea studiilor asupra permeabilităţii membranare eritrocitare prin metoda RMN, s-au investigat şi markerii biochimici cu rol în reglarea fluidităţii membranei eritrocitului. Corelarea modificărilor survenite în dinamica unor componente lipidice ale membranei eritrocitare şi plasmatice cu potenţial aterogen (LDL-colesterol), peroxizi lipidici şi/sau antiaterogen (HDL-colesterol) cu factori implicaţi în reglarea fluidităţii membranele eritrocitare a contribuit la elaborarea unor teste utile pentru diagnosticul precoce şi al complicaţiilor hipertensiunii arteriale. Se mai poate acredita ideea conform căreia dezvoltarea aterosclerozei la bolnavii cu accident vascular este stimulată şi de creşterea colesterolului total, de valorile scăzute ale permeabilităţii membranare eritrocitare pentru apă, însoţite de scăderea HDL-colesterolului. De menţionat şi că, la valori extreme ale PMEA, se găseşte o concentraţie mare a lipidelor totale din membrana eritrocitului la lotul de bolnavi cu AVC. La martorii la care se constată PMEA mică, se produce probabil o inhibiţie a transportului apei prin aquaporine (calea proteică) şi o activare a transportului pe cale lipidică. Referitor la cea de-a doua modalitate implicată în transportul apei prin membrana eritrocitară, mediate lipdic, s-a cercetat PMEA în relaţie cu fracţiunile lipidice din membrana eritrocitară pentru a ilustra modificările la acest nivel ce survin la bolnavii cu diferite forme clinice de hipertensiune arterială. Determinările simultane ale concentraţiei de colesterol din membrana eritrocitară şi PMEA ar putea fi o modalitate de investigare în scop diagnostic.

   Studiul cu privire la rolul colesterolului din membrana eritrocitului în hipertensiunea arterială s-a efectuat folosind o metodologie originală. Obiectivul a fost evaluarea şi interpretarea proprietăţilor morfofuncţionale ale membranei eritrocitului în condiţii fiziologice şi la hipertensiunea arterială. Opţiunea pentru această investigaţie s-a bazat pe faptul că membrana eritrocitului este considerată un bun model de studiu şi reprezintă sursa cea mai mare de colesterol în comparaţie cu celelalte celule din organism.

   Rezultatele evidenţiază diferenţe în concentraţia de colesterol din membrana eritrocitului la bolnavii hipertensivi faţă de martori. Modificările din spectrul lipidic de la nivelul membranei eritrocitare evidenţiate la hipertensivi pot influenţa funcţionalitatea ei. Totodată, sugerează o posibilă participare a modificărilor în concentraţia colesterolului din membrana eritrocitară la etiopatogenia AVC legată de HTA.

   Diferenţele valorice ale unor componente din membrana eritrocitului (inclusiv colesterolul) pledează pentru o posibilă participare a lor la patogenia HTA. Prezenţa HTA asociată cu alţi factori poate favoriza ateroscleroza sistemică.

   Cu toate că nu se poate susţine ipoteza unei etape biochimice în HTA, prezenţa unor modificări ale spectrului lipidic la nivelul membranei eritrocitare în corelaţie cu alte teste de la acest nivel ar putea contribui la optimizarea diagnosticului precoce al hipertensiunii arteriale.