Inaugurăm,
în acest număr, o rubrică dedicată medicului de familie. De ce tocmai acestuia?
Pentru că, oriunde în lume, medicina de familie reprezintă baza sistemelor de sănătate,
iar performanţa unui sistem este dată şi de rezultatele medicinii de familie.
Va fi o
rubrică deschisă comunicării între medicii de familie, dar şi între aceştia şi
colegii de alte specialităţi, pe care îi invităm să ne cunoască şi dincolo de
constrângerile cadrului profesional în care ne desfăşurăm, cu toţii,
activitatea.
Îşi aminteşte cineva prenumele doctorului
Watson, prietenul de nădejde al lui Sherlock Holmes? Detectivul este,
indubitabil, vedeta scrierilor lui Arthur Conan Doyle, dar prezenţa lui este însoţită
constant de cea a dr. Watson. Mai mult decât atât, întreaga naraţiune este
filtrată prin subiectivitatea acestui personaj, căruia autorul îi încredinţează
rolul de catalizator al gândurilor lui Holmes şi receptor al remarcilor
fragmentate ale acestuia de-a lungul intrigii. La finalul acesteia, el este
acela care sintetizează cazul şi formulează concluziile. Dr. Watson are o poziţie-cheie,
îşi asumă – responsabil – misiunea şi interpretează câteodată un fragment solo de mare virtuozitate, atunci când
eroul principal, prins cu alte cazuri, alege să rămână în planul al doilea.
Familiar şi mai uşor de descifrat deopotrivă de cititori şi celelalte personaje
(cărora Holmes, deşi sclipitor, le oferă, de cele mai multe ori, o mână
enigmatică), Watson a devenit generic
pentru oricine îndeplineşte atribuţiile de mai sus, fie că este vorba de
literatură, fie de viaţa reală. V-aţi amintit, între timp, prenumele lui?
Probabil că nu, pentru că misiunea sa nu este aceea de a ieşi în prim-plan, ci
de a asigura cursivitatea naraţiunii, de a permite celorlalte personaje să-şi îndeplinească
rolul şi a facilita cititorilor accesul spre miezul poveştii.
Iată de unde, ideea unei rubrici dedicate
medicului de familie, într-un context în care putem spune, fără teama de a
exagera, că acesta este un Watson al
sistemului de sănătate. Actul său de naştere îl reprezintă Declaraţia de la
Alma Ata, semnată, la 12 septembrie 1978, în cadrul unei întâlniri desfăşurate
sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Acolo, echipa de asistenţă medicală primară a fost declarată baza oricărui
sistem care recunoaşte sănătatea ca drept fundamental al omului. Pionul central
al echipei de asistenţă medicală primară este medicul de familie. Atributele
principale ale specialităţii sale sunt accesibilitatea, continuitatea şi
abordarea holistică. Cu alte cuvinte, ca şi Watson, el este uşor de abordat,
asigură fluiditatea naraţiunii şi
plasează indiciile în contextul, mai
larg, al pacientului-caz. Misiunea sa
nu este uşoară: are de a face cu oameni (nu întotdeauna bolnavi), aflaţi in situ şi nu în afara spaţiilor lor de referinţă, a căror sănătate este ameninţată;
diagnosticul este dificil pentru că spectrul morbidităţii este larg, cu
patologii în diferite stadii de evoluţie, iar când este vorba de debut,
simptomatologia este de multe ori necaracteristică; abordarea pacientului este
centrată pe subiectivitatea şi individualitatea acestuia, cu un nivel de aşteptare
vizând ajutor în rezolvarea tuturor problemelor, nu numai medicale.
O partitură
complexă, magistral descrisă de o slujitoare a Euterpei, Joana Carneiro, care, înainte
de a mânui bagheta dirijorală a câtorva din cele mai prestigioase orchestre
filarmonice din lume, a cochetat cu o carieră în medicină: „Medicina de familie
acoperă mai multe planuri ale îngrijirii sănătăţii, pe care le înglobează într-o
singură specialitate, în acelaşi fel în care un dirijor asociază diferite
instrumente. În acest sens, atât medicina de familie, cât şi coordonarea unei
orchestre dezvoltă, în ansamblu, o compoziţie, chiar dacă, în acelaşi timp este
important să cunoşti fiecare element al acelei compoziţii, în detaliu“.
Intenţia acestei rubrici este tocmai
aceea de a deschide un spaţiu de confluenţă variatelor opinii şi idei privind compoziţiile scrise şi interpretate de
medicii de familie în relaţia lor cu pacienţii, colegii din aceeaşi
specialitate sau de breaslă, cu decidenţii ş.a.m.d. Subiectele abordate vor fi
diverse, de la aspecte legate de practica de zi cu zi, întâmplări, cazuri
clinice, note pe marginea legislaţiei, rezultate ale unor studii personale sau
comentarii asupra cercetărilor publicate, impresii de la conferinţe ş.a.
Aşteptăm rândurile dv., convinşi fiind că
fiecare are o experienţă profesională şi de viaţă, realizări şi eşecuri,
exemple de aşa da sau aşa nu, care merită împărtăşite celorlalţi
şi credem că acest lucru nu poate fi decât un caştig pentru toţi. Nu interesează
talentul literar, ci fondul articolului propus. Invitaţia se adresează
medicilor de familie, dar şi celorlalţi colegi care vor să ni se adreseze, sperând
să stabilim astfel legături profesionale mai bune şi o comunicare mai promptă,
poate, decât cu ajutorul canalelor oficiale. Acesta este şi motivul pentru care
rubrica va exista în „Viaţa medicală“ şi nu în alte publicaţii dedicate
exclusiv medicilor de familie (cu rolul lor bine determinat, de altfel, în
plaja apariţiilor de specialitate).
Haideţi, aşadar, să ne aducem aminte de noi,
cei de pe vremea când doar visam să devenim doctori, şi de valorile ce ne-au
condus pe acest drum. Să ne (re)cunoaştem, într-un spaţiu calm, al tonului
moderat, fără patimă şi animozităţi, unde să ne facă plăcere să ne întâlnim, să
fim spontani şi deschişi provocărilor, chiar dacă singura finalitate va fi
aceea că, la sfârşit, toată lumea se va şti cu toata lumea după numele mic.
|
Medicii de familie, dar şi cei de alte
specialităţi, interesaţi să publice la această rubrică sunt invitaţi să ne
scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro |
