Acasă » EDUCAȚIE » Ars Medici
Utilizările adrenalinei în alergologie
Dr. Ovidiu BERGHI
luni, 10 august 2015
Farm. Alina BERGHI
luni, 10 august 2015
Adrenalina
este un compus farmacologic care face parte din clasa simpatomimeticelor
vasoconstrictoare generale și locale. Structura sa chimică este asemănătoare cu
cea a noradrenalinei, substanța-tip a grupei, catecolamină cu nucleu de
beta-feniletanolamină și radical metil la amină. Adrenalina prezintă efecte
alfa-adrenergice, efecte stimulatoare beta 1 centrale și cardiace și efecte
inhibitoare beta 2 periferice. Medicamentul are acțiune asupra aparatului
cardiovascular: efecte pozitive pe funcțiile contractilă (contractilitate,
excitabilitate) și excitoconductoare (ritmicitate cu tahicardie,
conductibilitate) ale miocardului, vasoconstricție arteriolară și venoasă
(efecte alfa 1), urmată de vasodilatație la concentrații mici (efect beta 2),
hipertensiune arterială sistolică (efect beta 1), hipotensiune diastolică
(efect beta 2), scade fragilitatea capilară. Asupra aparatului respirator
prezintă efect bronhodilatator (efect beta 2), scăderea secreției bronșice și a
edemului mucoasei (efect alfa 1), creșterea minut-volumului respirator
(stimulează centrul respirator bulbar). Adrenalina prezintă și efecte
metabolice: lipoliză, glicogenoliză hepatică și în mușchii scheletici, cu
hiperglicemie și hiperlactacidemie.
Indicațiile
terapeutice ale adrenalinei se bazează pe acțiunile farmacodinamice principale:
vasoconstrictor local și general, stimulator cardiac și bronhodilatator.
Efectul vasoconstrictor general și de antagonist fiziologic al histaminei
recomandă adrenalina în manifestările alergice grave (în șocul anafilactic ca
medicație de elecție, în boala serului, în edemul Quincke); ca vasoconstrictor
local, este asociată anestezicelor locale pentru prelungirea duratei de acțiune
a acestora și reducerea riscului de sângerare; ca stimulent cardiac: reanimarea
cardiacă (stopul cardiorespirator); bronhodilatator: criza de astm bronșic în
absența adrenomimeticelor beta selective.
Principala
utilizare a adrenalinei în practica alergologică este reprezentată de
tratamentul anafilaxiei. Doza și ruta de administrare depind de severitatea
reacției. Utilizarea adrenalinei în practica alergologică poate fi împărțită în
folosirea acesteia de către personalul medical în cadru spitalicesc sau
ambulatoriu și autoadministrarea acesteia de către pacienți. Doza utilizată la
adulți este de 0,3 pană la 0,5 ml de soluție 1:1.000 (0,3–0,5 mg), iar la copii
0,01 mg/kgc. Aceste doze pot fi repetate o dată sau de două ori la nevoie, la
intervale de cinci până la 15 minute. În situația unei hipotensiuni severe, în
special asociată cu stop cardiorespirator și în cazul lipsei de răspuns la
adrenalina administrată intramuscular, aceasta poate fi administrată
intravenos. Metoda de administrare preferată este perfuzia lentă, iar
administrarea în bolus este puternic contraindicată din cauza riscului mare de
apariție a evenimentelor adverse cardiovasculare (aritmii, ischemie cardiacă,
angină, hipertensiune).
Autoadministrarea
adrenalinei de pacienți se face prin folosirea autoinjectoarelor cu adrenalină
preumplute. Acestea, indiferent de fabricant, conțin 0,3 mg adrenalină
(varianta pentru adulți) sau 0,15 mg (pentru copii). Vârsta de la care poate fi
prescrisă doza de adult în loc de cea de copil nu este stabilită cu precizie,
opiniile experților în domeniu luând în considerare atingerea unei greutăți
corporale de 25 kg la copil. Principala indicație pentru folosirea acestor
tipuri de dispozitive este anafilaxia. Pacienții care au prezentat în
antecedente reacții alergice severe la alimente, înțepătură de himenoptere
(albină, viespe) sau medicamente ar trebui să poarte permanent asupra lor
aceste dispozitive. Acești pacienți trebuie să primească, la externarea din
spital în urma diagnosticului de alergie alimentară, medicamentoasă sau la
înțepătura de himenoptere (forme severe), o rețetă pentru procurarea acestui
autoinjector, instrucțiuni de folosire și un plan scris pentru recunoașterea
semnelor și simptomelor anafilaxiei. În majoritatea situațiilor, mușchiul vast
lateral constituie localizarea de elecție a administrării. În funcție de
gravitatea tabloului clinic, administrarea adrenalinei poate fi realizată
inclusiv prin haine. Eficacitatea acestui procedeu poate fi afectată negativ de
sexul feminin (distanță mai mare între piele și mușchi la femei față de
bărbați) și, pentru ambele sexe, de circumferința mare a mușchiului vast
lateral sau de IMC peste valorile normale (supraponderalitate sau obezitate).
Se recomandă utilizarea autoinjectoarelor aflate în termenul de valabilitate,
dar, în situații vitale, în care riscul de evoluție a anafilaxiei către deces
este mare, se pot folosi, conform experților în domeniu, și autoinjectoare cu
data de expirare depășită, atâta timp cât soluția din injector nu este
decolorată sau nu prezintă precipitate. În acest caz, se pune în balanță
potențialul beneficiu al adrenalinei suboptime cu lipsa de utilizare a
acesteia.
Bibliografie
1. Adkinson NF et al (editors). Middleton’s Allergy. 8th edition Saunders, 2013
2. Campbell RL et al. Epinephrine in anaphylaxis: higher risk of cardiovascular complications and overdose after administration of intravenous bolus epinephrine compared with intramuscular epinephrine. J Allergy Clin Immunol Pract. 2015 Jan-Feb;3(1):76-80
3. Manivannan V et al. A multifaceted intervention for patients with anaphylaxis increases epinephrine use in adult emergency department. J Allergy Clin Immunol Pract. 2014 May-Jun;2(3):294-9.e1
4. Bhalla MC et al. Predictors of epinephrine autoinjector needle length inadequacy. Am J Emerg Med. 2013 Dec;31(12):1671-6
5. Bewick DC et al. Anatomic and anthropometric determinants of intramuscular versus subcutaneous administration in children with epinephrine autoinjectors. J Allergy Clin Immunol Pract. 2013 Nov-Dec;1(6):692-4
6. Lieberman PL. Recognition and first-line treatment of anaphylaxis. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S6-11
7. Nowak RM, Macias CG. Anaphylaxis on the other front line: perspectives from the emergency department. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S34-44
8. Gupta RS. Anaphylaxis in the young adult population. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S17-24
9. Song TT et al. Adequacy of the epinephrine autoinjector needle length in delivering epinephrine to the intramuscular tissues. Ann Allergy Asthma Immunol. 2005 May;94(5):539-42
10. Simons FE et al. Outdated EpiPen and EpiPen Jr autoinjectors: past their prime? J Allergy Clin Immunol. 2000 May;105(5):1025-30
11. Cristea AN. Tratat de Farmacologie. Editura Medicală, București, 2005
1. Adkinson NF et al (editors). Middleton’s Allergy. 8th edition Saunders, 2013
2. Campbell RL et al. Epinephrine in anaphylaxis: higher risk of cardiovascular complications and overdose after administration of intravenous bolus epinephrine compared with intramuscular epinephrine. J Allergy Clin Immunol Pract. 2015 Jan-Feb;3(1):76-80
3. Manivannan V et al. A multifaceted intervention for patients with anaphylaxis increases epinephrine use in adult emergency department. J Allergy Clin Immunol Pract. 2014 May-Jun;2(3):294-9.e1
4. Bhalla MC et al. Predictors of epinephrine autoinjector needle length inadequacy. Am J Emerg Med. 2013 Dec;31(12):1671-6
5. Bewick DC et al. Anatomic and anthropometric determinants of intramuscular versus subcutaneous administration in children with epinephrine autoinjectors. J Allergy Clin Immunol Pract. 2013 Nov-Dec;1(6):692-4
6. Lieberman PL. Recognition and first-line treatment of anaphylaxis. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S6-11
7. Nowak RM, Macias CG. Anaphylaxis on the other front line: perspectives from the emergency department. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S34-44
8. Gupta RS. Anaphylaxis in the young adult population. Am J Med. 2014 Jan;127(1 Suppl):S17-24
9. Song TT et al. Adequacy of the epinephrine autoinjector needle length in delivering epinephrine to the intramuscular tissues. Ann Allergy Asthma Immunol. 2005 May;94(5):539-42
10. Simons FE et al. Outdated EpiPen and EpiPen Jr autoinjectors: past their prime? J Allergy Clin Immunol. 2000 May;105(5):1025-30
11. Cristea AN. Tratat de Farmacologie. Editura Medicală, București, 2005
