Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Recomandări: trilogia „Matrix”, în decembrie la Warner TV

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 26 noiembrie 2021, ora 11:03

În luna decembrie, pasionații de filme de acțiune pot vedea trilogia „Matrix” la Warner TV.

Primele trei filme din seria „ Matrix” vor fi difuzate de postul de televiziune Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, ce va fi lansat în preajma Crăciunului. 

Matrix Revolutions
Matrix Revolutions

Producțiile americane „Matrix/ The Matrix” (1999), „Matrix - Reîncărcat/ The Matrix Reloaded” (2003) și „Matrix - Revoluții/ The Matrix Revolutions” (2003) vor fi difuzate sâmbăta seara, începând cu 4 decembrie, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției.

Scrise și regizate de Lana și Lilly Wachowski și produse de Joel Silver, primele trei filme ale francizei au generat încasări de peste 1,635 de miliarde de dolari la nivel global. Al patrulea va fi lansat de Warner Bros. în 22 decembrie 2021.

Roboți cu conștiință

Filmele descriu un viitor în care Pământul este dominat de o rasă de roboți ce au conștiință proprie generată de inteligența artificială creată în secolul 21.

Personajele principale sunt interpretate de Keanu Reeves (Neo), Laurence Fishburne (Morpheus) și Carrie-Anne Moss (Trinity). Personajele și cadrul în care are loc acțiunea filmelor au fost explorate și în alte produse media, precum animații și jocuri video.

„Matrix/ The Matrix” va fi difuzat pe 4 decembrie, de la ora 21:00. Aventura în matrice începe când un hacker află de la rebeli misterioși despre adevărata natură a realității sale și rolul pe care el îl are în războiul împotriva celor care o controlază. 

Matrix
Matrix

Filmul a primit patru premii Oscar - pentru montaj, sunet, efecte vizuale și de sunet. Pentru influența pe care a avut-o în cultura populară, inclusiv asupra altor filme de acțiune, a fost inclus spre conservare în National Film Registry.

Lupta pentru eliberare

În aceeași seară, în continuare, este programat „Matrix - Reîncărcat/ The Matrix Reloaded”.

Neo, Trinity și Morpheus continuă lupta pentru eliberare de armata roboților, dezlănțuindu-și arsenalul de abilități și armament împotriva forțelor de represiune.

Din punct de vedere comercial, acesta este, până în prezent, cel mai de succes film din franciză, cu încasări de peste 741 de milioane de dolari la nivel global.

Al doilea „Matrix” va fi reluat pe 11 decembrie, începând cu ora 21:00, și va fi urmat de „Matrix - Revoluții/ The Matrix Revolutions”.

În al treilea lungmetraj, orașul Zion, populat de oameni, se apără de invazia roboților, în timp ce Neo luptă pe un alt front pentru a pune capăt războiului. „Matrix - Revoluții” va putea fi urmărit și pe 18 decembrie, de la ora 21:00.

Al patrulea film din serie este regizat de Lana Wachiwski, după un scenariu pe care l-a scris cu David Mitchell şi Aleksander Hemon, iar lui Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss li se alătură în distribuție Christina Ricci, Jessica Henwick, Priyanka Chopra Jonas, Neil Patrick Harris și Jada Pinkett Smith.

Etichete: matrix roboti inteligenta artificiala craciun Warner TV

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.