Decizia de imputare reprezintă un document prin intermediul căruia un angajator poate impune unui angajat ca acesta din urmă să plătească pagubele pe care el le-a provocat. Însă, asemănător altor documente, aceasta a ridicat anumite probleme, iar Curtea Constituţională a României a constatat acest aspect.

Nu trebuie confundată cu o decizie de impunere, care este un act administrativ fiscal ce provine de la un organ fiscal căruia legea îi acordă dreptul de a individualiza și stabili o creanţă fiscală.

Așadar, despre ce este vorba în decizia de imputare? Există anumite situaţii în care medicii care sunt angajaţi în cadrul unui spital privat, de exemplu, pot efectua greșeli pentru care trebuie să răspundă.

Să luăm un exemplu ușor de înţeles: cazul în care sunt produse o serie de pagube angajatorului din vina și în legătură cu serviciile pe care le prestează profesioniștii din sectorul medical.

Până ca decizia Curţii Constituţionale a României să fie publicată în Monitorul Oficial al României, angajatorul, în speţă, spitalul privat la care făceam noi referire, avea posibilitatea să reţină din salariul medicului o cotă parte, în vederea acoperirii prejudiciului.

Lucrurile s-au schimbat la momentul în care Curtea Constituţională a decis că acest lucru este inacceptabil, motiv pentru care recuperarea prejudiciilor va putea fi făcută pe două căi. Prima dintre ele are în vedere acordul dintre angajator și medic, prin intermediul unei note de constatare și evaluare a pagubei. Termenul de recuperare nu poate fi mai mic de 30 de zile de la momentul la care nota a fost comunicată.

Cum se recuperează paguba

De asemenea, prin acordul părţilor, nu va putea fi recuperată o sumă mai mare decât echivalentul a cinci salarii stabilite la nivelul minim brut pe ţară. Suma pe care angajatorul dorește să o reţină va fi luată, în rate, din salariul pe care îl acordă medicului.

Însă aceste rate nu pot depăși o treime din salariul net pe care profesionistul din sectorul medical îl primește. Dacă acesta din urmă are și alte reţineri din salariu, cele două nu pot depăși jumătate din totalul salariului.

În situaţia în care cele două părţi nu ajung la o înţelegere, desigur că se va apela la instanţa de judecată. Însă, în principiu, demersul este consumator de timp, iar costurile pe care le presupune sunt, de multe ori, deosebit de mari.

Ca idee, decizia Curţii Constituţionale a României este salutată de literatura juridică. Reglementarea anterioară nu era una corectă, deoarece angajatorul putea abuza de puterea sa. Ceea ce însemna că angajatul devenea o victimă a unei decizii care putea fi luată în mod ilegal.

Citiți și: Evaluarea extrajudiciară a erorilor medicale