Newsflash
ACTUALITATE Știri

Demisii la Spitalul „Bagdasar-Arseni”

de Florentina Ionescu - oct. 9 2023
Demisii la Spitalul „Bagdasar-Arseni”

În cursul acestei dimineți, șapte medici din cadrul secției Clinice Chirurgie Plastică de la Spitalul Bagdasar-Arseni și-au prezentat demisia din contractele de gărzi, începând cu 1 noiembrie 2023.

Ei au motivat acest gest ca o consecință a „actualelor condiții existente în Spitalul Bagdasar” și au invocat un „risc de malpraxis” care i-ar expune „unor riscuri majore din punct de vedere profesional”, fără nicio altă precizare, a transmis dr. Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni. 

„Conducerea Spitalului a solicitat prin note de serviciu semnatarilor să explice detaliat condițiile și riscurile la care fac referire, cu termen de răspuns în data de 11.10.2023. După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim vom fi în măsură să precizăm dacă într-adevăr există condiții și riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu și în timpul normal de lucru al celor șapte [mediciși care să justifice această atitudine - sau este doar o reacție pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a cinci dintre cei șapte semnatari”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al unității sanitare. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe