Este un exerciţiu repetat cu o naţiune corigentă la capitolul educaţie medicală, dacă ne uităm și la statistica actuală legată de dorinţa de vaccinare, unde șase din zece români, în special tineri, continuă să susţină că nu se vaccinează. Pe de altă parte, anunţăm cu emfază pe toate posturile că a crescut dorinţa de vaccinare, mulţumindu-ne cu câte zece mii de români care se adaugă zilnic, pe ţară, la numărul de vaccinaţi. Grosul, de fapt, îl reprezintă tot cei vaccinaţi, care vin pentru booster. Deci, grosso modo, vaccinăm tot vaccinaţi.

        În plus, am început să exportăm bolnavi, unii în stare foarte gravă, care nu mai apucă nici măcar să treacă frontiera și decedează pe drum, și stăm cu mâna întinsă la ce mai poate da, ca surplus, una sau alta dintre ţările Uniunii Europene. Iar între timp, se prelungește la infinit discuţia democratică despre dreptul de a nu fi vaccinat, de a nu plăti testul de COVID-19 dacă nu am dorit să mă vaccinez; despre dreptul de a merge la muncă, deși nu vreau să mă vaccinez; despre presiunea malefică a statului care cere prezentarea certificatului verde; despre dreptul de a umbla noaptea la păcănele sau la restaurante, de a vizita rude, prieteni, cărora să le dăm puţin „Covidel”, ca să le ajungă pe viaţă.

Ignorare și ignoranţă

        Sigur, mai există o discuţie concurenţială, la vreme de seară, despre împărţiri de funcţii, ministere, posturi etc. Se uită că într-un an de criză sanitară am avut trei miniștri la Sănătate, că există rupturi de stocuri în spitale și că echipele medicale transpiră în ture prelungite, încercând să rezolve cozile prelungi de ambulanţe de la porţile unităţilor sanitare. Dar lucrurile nu se opresc aici. Avem brusc foarte mulţi specialiști, toţi extrem de bine pregătiţi în rezolvarea problemelor pandemiei. Nu contează că ei sunt avocaţi, părinţi, doctori care nu au de-a face efectiv cu consecinţele dezastruoase ale virusului. Ei reproduc ce citesc din relatările scandalurilor de peste hotare, invocând încercarea de restricţionare a libertăţii individuale. Din când în când, mai pun și de o manifestaţie sau fac o vizită la spitale, criticând sistemul.

        Personalul sanitar implicat în această debordantă activitate de asistare a unor pacienţi severi, blamat, obosit, traumatizat, vede scene hilare, deconcertante pentru orice purtător de halat alb: de la refuzul de oxigen, de ventilator, până la cererea fără echivoc de a fi detubat și trimis acasă. Familiile acestor pacienţi uită brusc că au refuzat înainte un vaccin gratuit, că nu au respectat măsuri minimale de protecţie individuală și presează personalul medical cu nenumărate telefoane și cu o agresivitate uneori greu de imaginat.

Responsabilităţi neasumate

        Dialogul practicianului cu pacientul s-a schimbat total: la întrebarea dacă e vaccinat și, dacă nu, de ce nu a făcut acest pas, ori se răspunde prin ridicarea umerilor, ori se invocă rumorile repetate pe toate canalele de informare. Nimeni nu vorbește însă despre responsabilitatea socială a acestor gesturi. Dacă tu te angajezi să nu faci ceea ce este recomandat medical și este verificat, riscând să mori, nimeni pe lumea asta, după nicio religie sau cod juridic, nu-ţi permite concomitent să-l îmbolnăvești și să-l omori pe cel de lângă tine. Dacă o faci, ar trebui să ai asumată automat o responsabilitate și ar trebui să răspunzi penal. În acel moment nu mai contează dacă ești politician, avocat sau doctor. Răspunderea trebuie să existe. Nicio democraţie în lume nu a supravieţuit fără judecarea responsabililor unor gesturi mascate de dreptul democratic la libertate, care a indus consecinţe nefaste. Și totuși, la noi se poate. Asistăm în continuare la distribuirea de talk-show-uri și știri fără să existe penalizări.

Stat oscilant, spitale îngenunchiate

        Statul oscilează, este speriat de procese, spitalele gem, la fel și morgile acestora, iar cimitirele înregistrează o criză de gropari și de locuri de înmormântare. Sigur că ar trebui repetat la infinit, de dimineaţă până seara, că rata de infectare în rândul persoanelor vaccinate în România este mai mică de 2%, că nu reușim să trecem proporţia de vaccinaţi de 35% și că, până nu atingem acel măcar 50-70%, nu putem să ne alăturăm ţărilor care au liberalizat viaţa. Ele nu sunt puţine, dar acolo există un grad de educaţie a populaţiei de invidiat, o disciplină și rigoare create în timp.

        Din nou, repetitiv, se invocă șchiopătări ale autorităţilor sanitare, dar se uită cum în vară, pe toate posturile se distribuiau mesaje motivaţionale despre vaccinare, iar în centrele de vaccinare, multe la număr, personalul citea ziarul, păzit și de agentul de poliţie care trebuia să păstreze o ordine la un rând care nu exista.

Lupta cu burnoutul, analfabetismul și politicienii

        Concomitent, să nu uităm vorbele unui confrate cardiolog, care spunea că halatele albe din orice colţ al acestei ţări, după ce că trăiesc asediul unui sindrom posttraumatic și de burnout din ce în ce mai evident, odată cu progresia pandemiei, mai au de contracarat analfabetismul tehnic al populaţiei, dar și o clasă politică preocupată doar de acapararea puterii, ce uită de provocarea pe plan naţional a unui virus „banal”.

        Solidaritatea de breaslă, acolo unde există, ar trebui să ducă în final la penalizarea celor care, conștienţi sau inconștienţi, prin atitudinile lor, dar și prin afirmaţiile lor – unele cu caracter populist –, au permis plonjarea unei întregi ţări într-un scenariu dezastruos.

        Reacţiile ONG-urilor de pacienţi cu alte boli cronice sau infecţioase care nu mai găsesc servicii medicale, agresarea oamenilor de știinţă care susţin și vorbesc corect despre pandemie, limbajul unidirecţional, cu un singur cuvânt chinuitor – COVID-19  –, toate au consecinţe inimaginabile. Altfel, conform celebrului citat al lui Clement Attlee, democraţia este și va rămâne „o formă de guvernare care presupune discuţii libere, dar cu condiţia ca lumea să înceteze să mai pălăvrăgească”.