Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Biobancă pentru afecţiunile dermatologice rare

Viața Medicală
Dr. C. S. luni, 10 noiembrie 2014
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara a lansat în anul 2013 un proiect de cercetare numit „Biobanca – suport în cercetarea afecţiunilor rare în dermatopatologie“. Este vorba de prima biobancă din România care conţine probe proaspete de ţesut cutanat. Proiectul este realizat  în parteneriat  cu Universitatea din Zürich prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, fiind coordonat în România de prof. dr. Caius Solovan, şeful Clinicii universitare de dermatologie şi venerologie din Timişoara. Echipa este formată din cercetători cu diferite specializări (medici, biologi, biochimişti, bioinformaticieni).
În biobancă se află probe de ţesut cutanat proaspăt, conservate la –80°C, probe de sânge fracţionat, specimene fixate în formol şi incluse în parafină, material genetic (ADN) extras, împreună cu o bază de date cu informaţii clinice despre pacienţii cu limfoame cutanate incluşi în studiu.
Colecţia de probe de ţesut cutanat se axează în principal pe tipuri rare de limfoame cutanate şi afec­ţiuni inflamatorii cutanate (dermatoze inflama­torii), dar include şi alte neoplazii cutanate, precum melanoame şi carcinoame bazocelulare.
Scopurile principale ale acestui studiu sunt identificarea unor anomalii în genom – genetic imbalances – în cazul unor patologii cutanate care nu au fost studiate anterior din această perspectivă, respectiv corelarea  lor cu biomarkerii celulari, tisulari şi circulanţi (celule imune circulante, celule stem tumo­rale circulante, molecule imunologice, chemokine, factori de creştere, factori angiogenici).
Datele obţinute în urma acestui studiu  vor com­pleta bazele de date internaţionale prin intermediul platformei Progenetix (aproximativ 40.000 de specimene la ora actuală): www.cnhl.progenetix.org. Grupul de la Universitatea Zürich, condus de dr. Michael Baudiş, este unul dintre liderii din domeniul metaanalizelor la scară largă ale datelor despre ano­maliile genetice de tipul copy number variant (CNV)  şi deţine cea mai vastă colecţie de date CNA în cancer. Astfel, datele obţinute în studiul nostru sunt com­parate cu cele din cercetări similare, contribuind la cunoaşterea structurii şi funcţionării genomului uman.
Prof. dr. Caius Solovan a prezentat proiectul la con­ferinţa Societăţii europene pentru bioconservare şi biobanking, care a avut loc în perioada 21–24 octom­brie 2014, la Leipzig, Germania.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.