L-am
abordat pe dr. Cristian Andrei pentru că ştiam că are o teorie, şi anume
necesitatea de-a aduce mesajul specialistului la nivelul publicului, sacrificând
din rigoare, cu un scop bun. Şi-a exprimat disponibilitatea şi ne-a spus că dacă
vrem să îl folosim ca pe un caz de profesionist care face compromisuri din
cabotinism, este de acord cu acest lucru şi ne poate trimite şi o fotografie
sugestivă. Dr. Cristian Andrei este neuropsihiatru din 1994, preşedintele Fundaţiei
Estuar, orientată spre servicii de consiliere, recuperare, reabilitare şi reinserţie
socială pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală, şi preşedintele
Institutului de Relaţii Interumane.
– Vorbiţi-mi despre teoria dumneavoastră
privind adaptarea mesajului la public, în „detrimentul“ rigorii.
– Cunosc prea mulţi educatori pentru
sănătate care se întâlnesc doar între ei şi fac schimb de pliante, fără să-i
cunoască pe cei mulţi. Ştiu o mulţime de oameni educaţi care participă la
seminarii internaţionale fără să aibă vreun contact cu oamenii needucaţi. Cum să
ajungi la alcoolici dacă nu intri în cârciumile lor? Cum să ajungi la violenţi
dacă nu te duci pe un stadion? Cum să ajungi la toxicomani dacă nu treci pe sub
pod? Cum să intri în familiile îndobitocite de tabloide dacă nu intri în
subiectele tabloide? Rigoarea
profesională este o simplă birocraţie când nu este aplicată de dragul persoanei
vulnerabile, ci de dragul colegilor.
– De dragul colegilor?
– Când
apar în mass-media, specialiştii ţin morţiş să le fie menţionate corect
titulaturile şi vorbesc în termeni pretenţioşi de specialitate, cu gândul la
comentariile colegilor, uitând de interesul consumatorului de media. Eu sunt
interesat să particip la emisiuni cu caracter tabloid pentru că acolo se adună
publicul care are nevoie de educaţie. Emisiunea 9595 la care am fost moderator
cu ceva timp în urmă aducea pe ecran cazuri reale de conflict intrafamilial a căror
dezbatere a produs efecte durabile în societate. Printre ele se află faptul că în
locul clarvăzătorului a început să fie cunoscut psihologul ca profesionist care
te poate ajuta. Calitatea unui demers profesional în media nu ţine de natura
emisiunii (documentar sau reality show),
ci de verticalitatea expertului care participă. Iată un exemplu: am asistat
recent într-o emisiune tabloidă la scandalul între o vedetă şi soţul ei care,
după divorţ, îşi răpeau reciproc copilul în vârstă de cinci ani. Nu am
intervenit în niciun fel în viaţa privată a celor doi. În schimb, am plecat
acasă mulţumit că le-am putut transmite telespectatorilor în acel context că
dreptul la vizitare este un drept al copilului, nu al părintelui. Nu cred că aş
fi găsit un context mai bun pentru a aborda acest public.
– Cât de mult credeţi că ţine de experienţa
medicului, de o pregătire anume, capacitatea de a ţine sub control modul în
care transmite informaţia în acest cadru tabloid?
– Televiziunea comercială e o junglă
în care moralitatea este în putrefacţie. Ca să transmiţi mesaje educative în
acest domeniu trebuie să cunoşti în egală măsura ştiinţa educaţiei adultului
(andragogie) şi mass-media. Eu sunt expert pe termen lung al Ministerului Educaţiei
în Programul de educaţie pentru sănătate în şcoala românească, sunt formator
atestat pentru sănătate şi am publicat o sumedenie de materiale educative. În
toată cariera mea medicală am împărţit pastă de dinţi refugiaţilor, am desenat
cu copiii infectaţi cu HIV, am stat lângă tinerii abuzatori, am mâncat ciorbă
cu copiii străzii, am cumpărat apartamente pentru schizofrenici – adică m-am băgat
în noroiul în care un medic specialist român nu prea se bagă. Nu voi renunţa la
munca asta.
– Care consideraţi că este cea mai mare reuşită
din cariera dumneavoastră?
– Nu ştiu
cât de mari sunt realizarile mele; ele umblă libere printre oameni… E uşor să
te arăţi scârbit de ce spune ăla la televizor şi să te delimitezi de asta. Cred
că atâta vreme cât intelectualii acestei ţări se vor uita doar unii la alţii,
această ţară nu va vedea.
