În sfârșit, s-au decis salonul și pacientul. Emoţionat, am intrat în salon și la patul indicat era o pacientă în vârstă, care mă privea suspicios. Am salutat, m-am prezentat și i-am spus că o voi examina. Nu a avut nicio reacţie. Am început cu întrebările obișnuite, dar nu răspundea nimic. Am întrebat vecinii de salon dacă are dificultăţi de vorbire sau de auz și mi-au spus că nu are, dar i s-a spus să nu divulge diagnosticul, fiindcă trebuie să îl stabilească doctorul tânăr (adică eu). 

Mi-am adaptat o strategie de conversaţie adecvată, dar nu am reușit să scot nicio informaţie de la pacientă, repeta ungurește că nu înţelege. Era clar că voia să discutăm în limba maghiară, dar eu nu știam niciun cuvânt. De fapt, știam un singur cuvânt unguresc, pe care îl învăţasem întâmplător când am fost într-o vacanţă la Târgu Mureș. Plimbându-mă prin orașul frumos, curat, civilizat, cu aspect istoric, am remarcat mulţimea de mici florării cochete, pe firma cărora scria Vilagros. I-am spus unui prieten localnic despre florăriile private care îmi plăcuseră și m-am mirat că toate au același proprietar (pe vremea aceea, statul încă deţinea majoritatea „mijloacelor de producţie”, inclusiv comerţul). S-a mirat:

– Nu se poate! Ce proprietar? Cum îl cheamă?

– Scria pe firmă: Vilagros.

– Păi asta înseamnă „florărie” pe ungurește!

Până la sfârșit, cu toate insistenţele mele, cu încercările de ajutor din partea altor bolnavi din salon, nu am reușit să fac anamneza și nici să examinez pacienta în cele 20 de minute alocate. Așa că am bâlbâit ceva în faţa Comisiei de examen, am încercat să mă scuz pentru eșec și am solicitat un alt bolnav. Mi s-a răspuns că pacientul trebuie examinat indiferent de situaţie sau de comportament și mi s-a refuzat un alt bolnav.

Pe atunci eram medic la Marină și am considerat oarecum justificată obiecţiunea Comisiei, mi se întâmplase uneori să am nevoie de translator pentru marinari străini. Dar aici pacienta era cetăţean român și nu am beneficiat de translator. Poate că, în realitate, nici nu era nevoie. Ceva mai multă bunăvoinţă ar fi permis dialogul. Dar membrii Comisiei au fost intransigenţi faţă de candidatul de la București. Oricum, cei mai mulţi transilvăneni se pot exprima în mai multe limbi, spre deosebire de „regăţeni”.

Ca o paranteză, mai demult, la o escală în China, am vrut să facem cumpărături la Beijing și încercam inutil să vorbim englezește cu vânzătoarele amabile, dar care nu înţelegeau nimic. Am fost sfătuiţi să vorbim doar românește, pentru că tot nu vor înţelege nimic, dar exprimându-ne firesc își vor da seama exact ce vrem. A funcţionat perfect și, mai târziu, am aplicat sfatul și în alte situaţii și a mers foarte bine.

Mi-am amintit toate acestea cu ocazia venirii refugiaţilor ucraineni, de diferite etnii, cu care colegii din personalul medical și voluntarii au relaţionat fără probleme deosebite, vorbind fiecare pe limba lui sau cu ceva engleză, iar cei mai tineri, cu telefoane mobile cu soft de traducere instantanee. Alte timpuri. O tempora, o mores!