Acum, din nou la început de martie, marcăm această aniversare cu același institut, ajuns la centenar, printr-o discuţie cu cea care acum este la conducerea sa, Laura Napolitano.

Care considerați că este misiunea institutului italian în anul 2024?

Misiunea noastră, a directorilor institutelor italiene de cultură din străinătate, este complexă. Pentru noi este vorba de promovarea limbii și a culturii italiene în străinătate, în contextul local în care trebuie să lucrăm. Pentru mine este cel de-al treilea mandat în străinătate, am lucrat înainte la Paris și la Melbourne. De la un sediul la altul s-a schimbat puțin și modul meu de lucru. Dar, în general, există o abordare diferită legată de modul de lucru și de ceea ce poate fi propus publicului în corelație cu țara în care mergi. Totuși, pot spune că pentru noi, la modul general, este ușor. Cam peste tot în lume există un mare interes pentru cultura italiană și mai ales pentru cea clasică: marii clasici ai muzicii, ai artei. Chiar și în domeniul cinematografic, avem o întreagă moștenire a cinematografiei clasice cu adevărat importantă. 

Care sunt aspectele diferite ale activității dvs. la București? Care credeți că sunt particularitățile țării noastre, ale mediului cultural românesc?

Ceea ce mi se pare foarte interesant și foarte stimulativ aici, față de cele două posturi anterioare, e că acolo era mai dificil de lucrat cu instituțiile locale. La Paris, pentru că este atât de mare, pentru a reuși să te impui pe scena culturală, și mai presus de toate să propui activități instituțiilor de cultură, nu era ușor. Același lucru se poate spune, într-o oarecare măsură, și în cazul Australiei. În România, ceea ce intrigă este existența unei mari deschideri a instituțiilor culturale românești către colaborare. Primesc multe propuneri de colaborare, legate proiecte deja existente, pentru care partenerii doresc colaborarea și sprijinul nostru. Pe de altă parte, sunt și propuneri ale mele, încerc să stabilesc colaborări și răspunsul este de obicei foarte pozitiv.

Schimbul de experiență este important

Sunteți vicepreședintele clusterului EUNIC (European Union National Institutes for Culture) din România. Care este avantajul institutelor culturale de a face proiecte comune? 

Pentru mine experiența de lucru cu colegii din cluster este cu adevărat foarte importantă. Întotdeauna mi s-a părut foarte stimulativ, în primul rând pentru creșterea mea profesională, pentru că intri în contact cu colegii și le înțelegi modul de lucru, abordările... Evident, vorbim de institute foarte diferite între ele, inclusiv în ceea ce privește dimensiunea. Cred că este important să facem proiecte împreună. În primul rând, există mai multă vizibilitate, care se naște din faptul că, doar punând laolaltă publicul fiecăruia dintre noi, putem ajunge la mai mulți oameni în același timp. Reușim astfel să facem proiecte la o scară mai largă. Un exemplu în acest sens a fost recentul Festival de Literatură de la Odessa desfășurat la București între 22-25 feb. 2024 – n.red). Este un proiect pe care, de altfel, l-am pregătit chiar eu, și pentru care am câștigat, sub egida EUNIC, o finanțare de la Fundația Culturală Europeană. Și în acest caz era un proiect deja existent. Cei care l-au fondat în 2015, un german și un elvețian, au avut ideea de a crea un festival care să permită scenei culturale ucrainene să se internaționalizeze din ce în ce mai mult. Odată cu izbucnirea războiului, nu a mai fost posibilă organizarea evenimentului acolo, cu prezență fizică. Așa că s-au hotărât, cel puțin deocamdată, să-l propună (spre găzduire – n.red) țărilor de la Marea Neagră, și așa a ajuns la noi. A fost o experiență foarte frumoasă, au fost peste 20 de evenimente, o mulțime de scriitori din toată Europa, mulți din Ucraina, a fost un moment emoționant.

Cum apreciați interesul pentru activitățile culturale cu prezență fizică după pandemie?

Cred că a fost necesară o perioadă de reacomodare, dar încet-încet oamenii au reînceput să meargă cu plăcere la evenimente, și o văd atât la ceea ce facem la sediul nostru, cât și în alte spații. Avem festivalul de film italian (Visuali Italiane, aflat în derulare la București între 4-10 martie 2024 – n.red), la care sper că vom avea sălile pline. Vorbeam despre Festivalul de Literatură, care s-a desfășurat foarte bine. Alteori, când îmi iau bilete la cinema, de multe ori descopăr proiecții cu locuri epuizate. Am fost recent la Iași, la Festivalul Classics, aflat la a cincea ediție, unde am adus un duo italian. Sala era plină, cred că erau peste 500 de oameni. E o senzație plăcută să vezi că sălile sunt din nou pline. Înseamnă că există o nevoie și o dorință de a participa fizic la evenimente culturale.

Având în vedere experienţa dv. la București, deja de un an și jumătate, care credeţi că este sectorul cultural care interesează cel mai mult publicul român?

Există un mare interes pentru teatru, pentru muzică, în special pentru cea clasică, și cred că și pentru cinema. Alte sectoare sunt mai puţin înrădăcinate în cultura românească, este designul, deși evenimentul Romanian Design Week s-a dezvoltat foarte mult. Sau chiar sectoare precum fotografia, în care mă interesează să intrăm, pentru că este un teren mai puţin explorat. Mă gândesc aici nu doar la prezentarea de artiști, dar și la schimburi culturale, la formare în curatoriat.

Cum vedeţi relaţia dintre medicină și cultură, gândindu-ne la medicii care desfășoară anumite activităţi culturale?

Îmi închipui că există o afecţiune transversală, la fel ca pentru alte profesii, care ne face să fim spectatori, să ne bucurăm de cultură și chiar să ajungem în postura de producători. În cultura italiană este celebru cazul cantautorului de rock Enzo Jannacci (1935-2013). La origine acesta a fost medic, dar a devenit faimos ca muzician. Și sunt cazuri de oameni care încep profesia știinţifică și apoi, de exemplu, se îndreaptă spre fotografie. Aceasta pentru că este, probabil, un domeniu care este deja folosit, într-un mod diferit, în activitatea de origine şi care apoi începe să fie investigat ca mijloc în sine. Și deci pentru o practică artistică şi culturală. Deci aceasta este cu siguranţă o conexiune foarte interesantă.

Proiecte pentru public, dar și pentru artiști

Anul aniversar al institutului a început cu două festivaluri de film. Ce alte proiecte aveţi în plan?

În primul rând, este centenarul Puccini (1858-1924), pe lângă cel al institutului, așa că sărbătorim două centenare. Vom avea colaborări cu teatrele de operă din România pentru un program în care sunt implicaţi și soliști italieni. Un alt moment important va fi sosirea pianului Fazioli pe care l-am cumpărat pentru institut. Fazioli este o marcă de piane dintre cele mai importante din lume, deoarece sunt artizanale și de o foarte bună calitate. Va sosi la vară și, din acel moment, vom putea să organizăm concerte la sediul nostru. Avem o colaborare pentru o expoziţie de artă dedicată curatoarei Ileana Sonnabend, de origine română, care este și proprietara unei galerii de artă la New York. Aceasta a lansat, într-o oarecare măsură, mișcarea Arte Povera. Am lansat și un proiect de rezidenţe pentru artiști.

Ne puteţi da mai multe detalii?

Acum avem o rezidenţă de scriere teatrală cu Gianni Forte, directorul Bienalei de teatru de la Veneţia. El finalizează scrierea unei lucrări care va debuta la începutul lunii mai în Italia. În aprilie o vom găzdui pe tânără scriitoare Greta Olivo, care și-a publicat prima carte în Italia. Îi vom cere să rămână aici trei săptămâni și să ne ofere, într-un fel, viziunea ei despre București, în calitate de scriitoare. Ea va scrie un reportaj cu impresiile ei despre ceea ce o va fi înconjurat aici. Vom mai avea și o rezidenţă de dans, pe care o realizăm în colaborare cu Centrul Naţional al Dansului, dar și una de jazz, în colaborare cu Asociaţia Muzicienilor Italieni de Jazz. Rezidenţele sunt ceva important pentru mine, cu care e foarte interesant de lucrat, chiar dacă sunt mai puţin evidente. Nu produc neapărat ceva vizibil, tangibil, dar îi ajută pe artiști în munca lor. Rezidenţa le permite, în două-trei săptămâni, să cunoască persoane, posibili parteneri, să vadă și lucruri de pe scena locală. Deci nu doar să se facă pe ei înșiși cunoscuţi, ci și să cunoască la rândul lor. 

Prezență și în afara Capitalei

Plănuiți să organizați evenimente și în afara Bucureștiul?

Da. Primul este festivalul Visuale Italiana, care anul acesta va avea loc și la Iași și Sibiu, în iunie. Vom încerca să ne menținem prezența în toate orașele României. Vom încerca întotdeauna să avem o prezență italiană și în alte orașe cu ocazia unor festivaluri, colaborând cu instituțiile locale. Deja reînnoim colaborări pe care le-am avut anul trecut: cu TIFF, cu Festivalul One World Romania, cu cele două festivaluri de la Brașov – Festivalul de Blues și Jazz și Festivalul de Film Dracula. Anul acesta am avut deja primul eveniment la Iași. A existat o reprezentație cu „Boema”, la Operă, ca o introducere în anul Puccini. Am avut o colaborare și cu Casa Tranzit, din Cluj-Napoca – o instituție independentă, dar foarte interesantă. Sper să continuăm să lucrăm împreună și să le propunem mereu lucruri noi.

Ce înseamnă pentru dv. să fiţi directoarea Institutului Italian de Cultură din București în acest an aniversar?

Este cu siguranţă un rol de mare responsabilitate. Am voinţa de a face totul cel mai bine cu putinţă. Trebuie să avem în vedere și dificultăţile, pentru că suntem o echipă mică, așa că nu este întotdeauna ușor să facem tot ce ne-am dori să facem. Dar cu entuziasm, ne vom duce mai departe proiectele. Sarcina este grea, dar în același timp foarte entuziasmantă.