Care este impactul pe care îl are alăptarea asupra relației dintre mamă și bebeluș?

Alăptarea favorizează atașamentul, care este această capacitate a omului de a se „lipi” de cei din jur, încă de la concepție, încă din primele clipe de viață, pentru a-și asigura supraviețuirea și dezvoltarea. Fără a fi atașat, bebelușul riscă inclusiv să moară.

Să ne gândim pentru o clipă, de exemplu, la copiii abandonați de părinți în locuri izolate: ce șanse au ei să supraviețuiască dacă nu reușesc să se facă auziți de cineva? Ce șanse are să se dezvolte într-un adult independent financiar și profesional un copil ai cărui părinți nu îi oferă un context de dezvoltare, îl pun la muncă ziua și noaptea, nu-l hrănesc îndeajuns, nu-l lasă să meargă la școală sau să socializeze cu cei de vârsta sa? Am făcut această introducere tocmai pentru că alăptarea și atașamentul sigur merg mână în mână. 

Evident, acest lucru nu înseamnă că toți acei copii pe care mamele nu îi pot alăpta nu vor avea un stil de atașament sigur. Alăptarea este doar unul dintre aspectele care întăresc atașamentul sigur, alături de disponibilitatea emoțională a mamei, de prezența cel puțin în primii 1-2 ani de viață a copilului în permanență în preajma celui mic, etc.

Pielea mamei are efect de liniștire asupra sugarului

Cât de important e acest impact?

Impactul alăptării este extrem de important pentru relația mamă-bebeluș. Copiii alăptați petrec mai mult timp în brațele mamei lor, se reglează mai bine corporal în funcție de mamă, se liniștesc mai des fiind aproape de mirosul mamei - acel miros pe care îl știu încă de când erau în uter și care le oferă o stare de siguranță, liniște și confort. Și la nivel tactil, faptul că simt pielea mamei are efect de liniștire. De asemenea, o mamă care își ține copilul ore în șir în brațe pe zi pentru a-l alăpta, lipit de pielea ei, uitându-se în ochii lui, poate sesiza mai ușor aspecte legate de starea sa de sănătate, eventuale probleme mai mici sau mai mari, și poate interveni mai ușor pentru a-l ajuta pe cel mic. Rezumând, alăptarea va înlesni, cel mai probabil, o relație mai bună între mamă și bebeluș. 

Absența alăptării poate influența dezvoltarea bebelușului?

Putem spune că un copil care nu este alăptat poate rata oportunități semnificative de dezvoltare intelectuală, motrică, șansa unei autoreglări emoționale mai bune, inclusiv șansa de a avea un atașament securizant, însă nu doar pentru că nu este alăptat, ci pentru că mama nu reșește să se conecteze bine la copil, alăptarea fiind doar un indicator al acestei conectări deficitare. Din punct de vedere medical, efectele alăptării asupra stării de sănătate a copilului sunt semnificative, vorbim aici despre o rată a mortalității și o rată a morbidității mai scăzute la copiii alăptați, un risc mai mic de boli cronice, precum și o stare de sănătate mai bună a mamei. Copiii alăptați se îmbolnăvesc mai rar, luptă mai bine cu virusurile și bacteriile, se recuperează mai ușor, duc mai bine boli precum diareea, fiindcă nu se deshidratează la fel de rapid ca ceilalți. Eu voi răspunde, însă, din punct de vedere psihologic.

Ce arată studiile despre efectele psihologice ale absenței alăptării?

Studiile vorbesc, în general, despre beneficiile alăptării și mai puțin despre efectele psihologice negative ale absenței alăptării. Cred că influența absenței alăptării constă mai degrabă în faptul că nereușita de a alăpta poate indica dificultăți ale mamei în a-și întra în rolul matern, alăptarea fiind doar un indicator al acestor dificultăți, sau poate atrage, ulterior, alte dificultăți de relaționare mamă-copil, pe termen lung, cu efecte negative asupra ambilor.

Ne puteți da și câteva exemple?

Un exemplu ar fi o mamă cu o depresie post-partum nediagnosticată și netratată, care nu reușește să activeze resurse interioare, emoționale, motivaționale și fiziologice pentru a alăpta, poate considera mai departe că a „ratat” șansa de a-i oferi copilului laptele său și se va învinovăți, iar depresia i se va agrava și, în loc să compenseze absența beneficiilor alăptării, ea riscă să se îndepărteze de copil. Este un efect de domino, deci în acest caz nu se poate vorbi despre o condiționare directă: pentru că nu a alăptat, copilul s-a simțit abandonat și nu și-a atins potențialul. De altfel, e important de spus că, dacă o mamă care nu alăptează din diverse motive, dar reușește să se conecteze la copil emoțional, să fie prezentă și psihic, și fizic pentru el, poate compensa acele beneficii ale alăptării pe care ea nu i le-a putut oferi. În această discuție lucrurile nu sunt doar albe și/sau negre. Spun asta pentru că, deși România nu se poate lăuda cu prea multe mame care alăptează - în jur de 25%, totuși procentul persoanelor cu un stil de atașament sigur este de peste 50%.

„Un adeziv puternic”

Din punct de vedere psihologic, ce fel de conexiuni se creează între mamă și bebeluș atunci când îl pune la sân?

Voi folosi o metaforă pentru a descrie cum este, în înțelegerea mea, alăptarea pentru conectarea dintre mamă și bebeluș: ca un adeziv puternic, care îi va ține împreună, fuzionali, în primii 1-2 ani de viață și care îi răspunde copilului multora din nevoile sale de simbioză. Natura a înzestrat specia umană cu această capacitate de a putea să-și crească și să-și hrănească puii, și ce e natural este cel mai sănătos. Dacă vorbim despre conexiunile care se creează între mamă și bebeluș, să ținem în primul rând cont de faptul că laptele mamei are fix consistența și conținutul de care are nevoie bebelușul la momentul alăptării: are anticorpii necesari atunci când în jurul celui mic sunt virusuri, vara este mai puțin concentrat pentru a astâmpăra setea și a regla temperatura celui mic, etc.

Și alte exemple de conexiuni între proaspăta mămică și bebeluș?

Alte conexiuni, de natură psihologică, vizează faptul că bebelușul va simți că mama îi răspunde scâncetului sau plânsului său atunci când îl va pune la sân, întrucât alăptarea nu constă doar în lapte, ci și în contact piele pe piele, mângâieri, legănat, privit ochi în ochi. Alăptarea este un fel de răspuns 2 în 1, sau 10 în 1, fiindcă la începutul vieții copilul are exclusiv doar nevoi simbiotice, respectiv de a fi ținut, susținut, îngrijit, încălzit sau răcorit, ținut, văzut, înțeles, sprijinit etc. O mamă care își ia copilul din pătuț la primul scâncet și-l pune la sân, oferindu-i si susținere, ținere, îngrijire, lapte, încălzire, o privire blândă, va răspunde prin acest gest mai multor nevoi decât o mamă care îi oferă copilului un biberon cu formulă de lapte.

Adaptarea la lumea cea nouă nou-născutului

De ce este important, pentru psihicul mamei, să îl pună pe cel mic la sân încă din prima oră de viață? Mă refer la așa-numita „oră magică a nou-născutului”.

Ora magică este importantă pentru psihicul mamei, dar mai ales al bebelușului. Viața celui mic a început dinainte de naștere, simțurile se dezvoltă pe parcursul sarcinii, deci atunci când vine pe lume el deja are o experiență de viață, dar într-o altfel de lume, în uterul mamei, unde a depins 100% de mamă. Copilul îi recunoaște mirosul, îi știe gustul, atingerea, vocea. Pare de-a dreptul abuziv să îi fie „răpită” mama, chiar și pentru câteva ore, după ce vine pe lumea aceasta, fiindcă doar pe ea o știe, de ea are nevoie să se simtă în siguranță. Așezarea copilului la sân imediat după naștere îi permite acestuia un prim contact în siguranță în lumea cea nouă în care s-a trezit, având de partea sa ceva ce știe deja: pe mama sa, cu gustul, mirosul, vocea deja cunoscute. Dacă îmi e permisă o comparație: să ne închipuim că un om va ajunge pe Marte și, la aterizare, este deposedat pentru câteva ore sau zile de racheta sa și de costumul care îi permite să înțeleagă limbajul marțienilor. Cum se va descurca? Las posibilitatea fiecăruia să ofere un răspuns la această întrebare, pentru a înțelege cât de important este ca adaptarea la lumea cea nouă a unui nou-născut să se facă la sânul mamei sale.