Să citesc, să descopăr (așa cum mă străduiesc încă din 1991) și să îmi aduc o contribuţie mică scriind și descriind la rândul meu, cât de bine posibil.

Acum 90 de ani, într-o zi de 5 ianuarie, dorind a face parte din cortegiul funerar, în ciuda gerului aprig, „Uriașul medicinei românești” s-a îmbolnăvit, producând o dramatică îngrijorare în rândul celor care îi erau apropiaţi. Ultima descriere a examinării micros­copice făcute de Profesor (un excepţional desen făcut de mâna sa, însoţit de notiţe remarcabile, perene) a fost realizată chiar în acea zi. După puţin timp, la 14 ianuarie 1934, profesorul Ion Cantacuzino a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o ţară, o Europă și o lume fără mângâiere. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

„Să vorbești despre marile personalităţi este extrem de greu, dar trebuie să încerci, deoarece aceasta este o datorie. Aducem astăzi omagiu Profesorului Ion Cantacuzino.” Cum să poţi cuprinde imensitatea într-o carte, într-un capitol sau într-un articol? Un demers aproape imposibil (1-22).

„În orice mare învăţat veţi găsi întotdeauna un mare patriot” – spunea Louis Pasteur. Profesorul Cantacuzino a demonstrat aceasta clipă de clipă. „Pentru înţelegerea completă a unui fenomen la om, se impune urmărirea lui până la organismele inferioare. În felul acesta, fenomenul își capătă veritabila lui semnificaţie și ajunge în totul clar pentru medic.”

Cantacuzino îi iubea pe toţi tinerii, chimiști, biologi, fizicieni, dar știa cât de importanţi sunt medicii în misiunea asumată. În același timp, dorea cu fermitate ca viitorii medici să se dezvolte nu doar prin antrenamentul clinic, ci și prin fapte experimentale „din întreg domeniul vieţii, nu numai din viaţa umană”. Însă „atunci când vreunul dintre elevii săi arăta însușiri deosebite, îl recomanda unei «societăţi anonime de binefacere», care să îi asigure pregătirea inclusiv în străinătate”. Societatea era, de fapt, chiar Profesorul.

Totul pentru generaţiile viitoare

Cantacuzino organiza analize de laborator, cursuri, cercetare, producţie, activităţi la care participau și tinerii (colaboratori, studenţi) pe care îi pregătea inclusiv prin ședinţe de referate organizate acasă, sâmbăta seara. Ușa sa era deschisă tuturor, la fel și biblioteca personală, de o inestimabilă valoare. Medicina, biologia, cercetarea în multiple domenii, studiul individual sau în grupul ce reunește pe cei care au aceeași ţintă, înţelegând importanţa misiunii, dezbaterile literare, analiza de fineţe a operelor de artă, seratele muzicale – toate erau incredibil de armonios conduse de măiastra baghetă a Profesorului. Fermitate și graţie, măreţie și sfială, profesionalism și coordonare administrativă, cercetare și artă sub aceeași miraculoasă baghetă.

Culmea cea nepreţuibilă este atinsă în 1921, an în care ia fiinţă în integralitatea sa Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”. Vizitând și observând, în 1926, profesorul E. Sergent spune: „Minune a organizării; frumos exemplu dat atâtor șefi de școală privind intimitatea cordială care unește pe maestru și colaboratorii săi; mese în comun la institut; cercetări urmărite de marele animator; convorbiri literare și artistice stabilind alături de opera medicală strânse legături de simpatie afectuoasă”.

Din fotografie, Profesorul ne privește și ne impune să nu uităm eforturile, să nu precupeţim necesara străduinţă pentru a duce mai departe tradiţia, pentru a preţui trecutul în sensul prezentului și viitorului, în mod cantacuzinist.