La Geneva (1975), Asociaţia Medicală Mondială a lansat formularea modernă a Jurământului lui Hipocrat. În cadrul acestuia s-a emis principiul „primum non nocere“ (întâi să nu faci rău), principiu de bază în activitatea medicală, prin respectarea căruia se reduce probabilitatea apariţiei unor acuze de malpraxis. 

   În toate ţările civilizate sunt recunoscute problemele de malpraxis. Culpa medicală poate avea mai multe forme: culpa comisivă (nepricepere, nepăsare), culpa omisivă (indiferenţă, neglijenţă), culpa in eligendo (prin delegarea responsabilităţii), culpa in vigilendo (prin încălcarea unei datorii de cofraternitate, precum refuzul unui consult interdisciplinar). Elementele definitorii ale unei culpe medicale sunt: existenţa unei datorii profesionale (legiferate sau deontologice), existenţa unui prejudiciu (patrimonial şi/sau moral), existenţa unei fapte culpabile (greşeli de diagnostic, de tratament etc.), existenţa unei legături de cauzalitate (directă/ indirectă) între fapta culpabilă şi constituirea prejudiciului.

   Culpa omisivă, prin neglijenţă, frecvent întâlnită, în absenţa unei conduite adecvate sau prin lipsă de conştiinciozitate profesională, determină un prejudiciu pacientului, cele mai frecvente fiind greşelile de diagnostic şi de tratament. Alte culpe medicale sunt: abandonul pacientului, refuzul acordării îngrijirilor medicale în urgenţă, lipsa informării pacientului asupra riscurilor operatorii şi absenţa consimţământului scris, greşeli în redactarea actelor medicale*.

   Consimţământul informat reprezintă o practică fundamentală în cadrul activităţii medicale. Termenul „consimţământ“ se referă la faptul că pacientul acceptă, consimte o anumită intervenţie medicală. Se presupune că, în cazul semnării consimţământului, pacientul a luat la cunoştinţă toate datele despre starea sa şi despre tratamentul care se propune. Deci, simpla furnizare a unei foi de consimţământ – fie că pacientul este lăsat să o citească pe-ndelete (şi să înţeleagă ce poate din ea), fie că i se cere să o semneze rapid (înainte de a intra în blocul operator) – constituie o practică retrogradă, probabil în curs de eradicare.

   Aşadar, este necesar un „consimţământ informat“, ceea ce înseamnă că acceptul are la bază informarea pacientului despre boală, tratament, avantajele şi, poate, dezavantajele intervenţiei şi, desigur, despre riscurile probabile. În momentul în care riscul este cunoscut şi asumat, lucrurile devin foarte clare. Dacă pacientul nu a fost informat complet şi apar efecte adverse, el poate acuza corpul medical de malpraxis, deşi a semnat un consimţământ. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.