28 septembrie a marcat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Rabiei, ocazie cu care Institutul Național de Sănătate Publică – INSP a prezentat câteva informații-cheie despre această boală.
Data de 28 septembrie 2023 reprezintă a 17-a aniversare a Zilei Mondiale a Rabiei, se arată pe site-ul insp.gov.ro.
Tema de anul acesta, „Toți pentru 1, o singură sănătate pentru toți”, subliniază că, pentru a elimina decesele cauzate de rabie până în anul 2030, este nevoie de un efort comun al medicilor, autorităților, organizațiilor care luptă pentru sănătatea animalelor. Acest efort trebuie concentrat pentru asigurarea sănătății tuturor, indiferent de nivelul social și economic. Din nefericire, rabia continuă să afecteze comunitățile dezavantajate din punct de vedere economic, se mai arată în comunicatul de presă transmis de INSP.
„Asigurarea accesului echitabil la servicii medicale și la măsurile de profilaxie a rabiei imediat după ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen nu numai că salvează vieți, ci și reduce presiunea asupra sistemelor naționale de sănătate.”
Rabia este o boală cauzată de un virus ce atacă sistemul nervos. Virusul este secretat în salivă și poate fi transmis atât la om, cât și la animal prin mușcătura unui animal infectat. Este prezentă în peste 150 de țări și cauzează zeci de mii de decese în fiecare an, în principal în Asia și Africa, 40% dintre acestea fiind înregistrate la copii sub 15 ani.
În anul 2021, două state membre UE au raportat 118 cazuri autohtone de rabie la animale: Polonia – 113 cazuri și România – 5 cazuri (patru bovine și o vulpe).
Cazuri de rabie în rândul animalelor au fost înregistrate anual pe teritoriul României, atât la animale sălbatice (vulpe, lup, urs, șacal, pisică sălbatică, dihor, jder, raton), cât și la animale domestice (bovine, ovine, caprine, suine, animale de companie).
Având în vedere că principalul rezervor natural de virus rabic în România este reprezentat de vulpea roșcată (Vulpes vulpes), singura măsură eficientă de eliminare a rabiei în România este vaccinarea animalelor din mediul silvatic (specia țintă fiind vulpea).
Programul pentru eradicarea, combaterea și monitorizarea rabiei în România este aprobat, din punct de vedere tehnic și financiar, de Comisia Europeană încă din anul 2011, în conformitate cu legislația veterinară a Uniunii Europene și cu criteriile stabilite în Decizia Comisiei 2008/341/CE din 25 aprilie 2008 de stabilire a criteriilor comunitare pentru programele naționale de eradicare, combatere și monitorizare a unor boli animale și a zoonozelor.
Prin implementarea programului de vaccinare antirabică (prin administrare pe cale orală) a vulpilor s-a înregistrat o diminuare a cazurilor de rabie în perioada 2014-2017. În pofida măsurilor de control al rabiei implementate până în prezent, riscul apariției de noi cazuri de boală este iminent, ca urmare a situației epidemiologice din țările vecine, mai atrage atenția INSP. Din acest motiv, Comisia Europeană solicită continuarea programului de vaccinare antirabică a vulpilor pentru cel puțin șase ani consecutivi și doi ani de la confirmarea ultimului focar de rabie.
Ultimul caz de rabie la om în România, soldat cu deces, a fost înregistrat în anul 2012.
Poster de la INSP de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Rabiei:
Fotografie de la Ralph: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/animal-dragu-adorabil-dragala-2330229/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe