Newsflash
ACTUALITATE Știri

Mucegaiurile reprezintă un alergen deosebit de periculos

de Magdalena Tănăsescu - iun. 27 2024
Mucegaiurile reprezintă un alergen deosebit de periculos

Medicii au constatat în acest an că mucegaiurile constituie un alt aero-alergen extrem de periculos, alături de ambrozie, afirmă prof. dr. Carmen Bunu, preşedinta Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC).

Potrivit acesteia, mucegaiurile sunt cercetate în prezent de specialiştii Compartimentului de alergologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, iar datele vor fi puse la dispoziţia specialiştilor din întreaga Europă. 

„Pentru ceea ce înseamnă un centru complet de alergologie, avem posibilitatea de a evalua ceea ce este în mediu. Suntem singurul spital din România care are o reţea de monitorizare a polenurilor şi a tuturor aero-alergenelor. Dacă ştim că polenurile şi ambrozia sunt un pericol, vă semnalez că apare un alt agent extrem de periculos. Sunt o serie de mucegaiuri în aer, despre care noi nu ştiam până în momentul de faţă”, a explicat prof. dr. Carmen Bunu, citată de Agerpres

 

Medicul a precizat că de anul trecut funcţionează o aplicaţie pe telefon, Alergotel, asigurată de consorţiul de medici ai Spitalului Judeţean Timişoara, împreună cu medicii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara şi cu cei de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii Timişoara. Această aplicație certifică prezenţa anumitor aero-alergene.

 

Preşedinta SRAIC a arătat că există foarte multe grăuncioare de polen, iar toţi cei alergici la polenurile pomilor şi la graminee au acum probleme din cauza lor.

„Majoritatea polenurilor vin de la sat şi îi afectează pe cei din oraş, pentru că aici se adaugă şi poluarea”, a explicat Carmen Bunu.

 

Compartimentul de alergologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara are o capacitate de şase paturi, iar aici se pot face internări de o zi.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe