Newsflash
ACTUALITATE Știri

Navigaţie chirurgicală pentru tratarea scoliozelor grave, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

de Magdalena Tănăsescu - dec. 13 2023
Navigaţie chirurgicală pentru tratarea scoliozelor grave, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a fost dotat de Salvaţi Copiii cu cel mai performant sistem de navigaţie chirurgicală din domeniu, Nav3i, în valoare de 1.332.800 lei.

Potrivit unei postări pe Facebook, acest sistem va permite spitalului să trateze cazurile complicate de scolioză la copii, o afecțiune care poate afecta grav sănătatea și dezvoltarea celor mici.

 

„Echipamentele performante pot salva vieți, pot îmbunătăți calitatea vieții copiilor și le pot oferi șansa de a avea o copilărie sănătoasă și fericită”, susțin reprezentanții Salvați Copiii România.

 

Organizația lansează un apel către companiile din România să direcționeze 20% din impozitul pe profit către dotarea cu echipamente performante a maternităților, spitalelor și secțiilor de pediatrie.

 

„Această sumă poate face o diferență majoră în viața copiilor din România. Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca de pe site-ul Salvați Copiiii contractul precompletat cu datele de identificare ale organizației. De asemenea, încurajăm companiile să depună la ANAF, până la data de 25.12.2023, Declarația 177, redirecționând astfel sumele aferente, conform legii, către Salvați Copiii”, se menționeză în postare. 

 

Secţia Clinică de Ortopedie Pediatrică a Spitalului „Grigore Alexandrescu” este cea mai veche clinică de ortopedie pediatrică din Europa de Sud-Est. Echipa este formată din şase medici primari, cinci medici specialişti, 20 de medici rezidenţi, lunar fiind operați peste 350 de pacienţi. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe