Newsflash
Internaționale Știri

OMS: consumul de tutun scade constant la nivel mondial

de L. Budin - ian. 17 2024
OMS: consumul de tutun scade constant la nivel mondial

Brazilia a reuşit să reducă consumul de tutun cu 35%, dar şase ţări au înregistrat o creştere a consumului din 2010: Congo, Egipt, Indonezia, Iordania, Oman şi Republica Moldova.

Numărul adulţilor care consumă tutun la nivel mondial a scăzut în mod constant în ultimii ani, a indicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În 2022, circa un adult din cinci la nivel mondial fuma sau consuma derivate ale tutunului, faţă de unul din trei la începutul mileniului, a precizat OMS într-un nou raport preluat de AFP și Agerpres

Organizaţia analizează prevalenţa fumatului în perioada 2000 - 2030. Datele arată că 150 de ţări au reuşit să-şi reducă consumul de tutun.

Dar, deşi ratele fumatului sunt în scădere în majoritatea ţărilor, OMS avertizează că numărul deceselor asociate tutunului va rămâne probabil ridicat în anii următori. Statisticile arată că fumatul ucide peste opt milioane de persoane în fiecare an, inclusiv circa 1,3 milioane de nefumători expuşi la fumatul pasiv.

Raportul subliniază că intervalul de timp dintre punerea în aplicare a unor măsuri stricte împotriva consumului de tutun şi scăderea numărului de decese cauzate de fumat este de aproximativ 30 de ani. Şi, chiar dacă numărul fumătorilor continuă să scadă, OMS estimează că obiectivul de reducere cu 30% a consumului de tutun între 2010 şi 2025 nu va fi atins.

Cincizeci şi şase de ţări ar trebui să atingă acest obiectiv, inclusiv Brazilia, care a reuşit deja să reducă consumul de tutun cu 35% din 2010. Cu toate acestea, şase ţări au înregistrat o creştere a consumului de tutun din 2010: Congo, Egipt, Indonezia, Iordania, Oman şi Republica Moldova.

OMS avertizează însă că industria tutunului nu are nicio intenție de a rămâne cu braţele încrucişate.

Organizaţia atrage totodată atenţia asupra noilor aşa-zise produse fără fum. Se știe că 10% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani din lume consumă unul sau mai multe tipuri de tutun. Asta înseamnă cel puţin 37 de milioane de adolescenţi consumatori de tutun, dintre care cel puţin 12 milioane care utilizează aceste noi produse. Cifrele sunt subestimate, deoarece peste 70 de ţări nu furnizează niciun fel de date.

OMS îndeamnă prin urmare la colectarea cât mai multor date, aceasta fiind „cel mai puternic mijloc de a combate industria tutunului şi de a dezvolta politici eficace care să prevină iniţierea în consumul de tutun”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe