Acum vreo 40 de ani, sistemele medicale europene au trecut printr-o criză cauzată de epuizarea resurselor financiare alocate. Din acel moment s-a început dezvoltarea medicinei de familie și a ambulatoriilor pentru a limita internările în spitalele mari, consumatoare de resurse financiare. De aceea, medicina de familie a devenit baza oricărui sistem medical european, având ca scop rezolvarea cazurilor ușoare și medii, rămânând ca spitalele să se ocupe doar de cazurile severe, care într-adevăr necesită internarea pacientului.

Actualmente, strategii siste­melor medicale europene avertizează că în aproximativ 10 ani va apărea o nouă criză în aceste sisteme. Dar dacă acum 40 de ani era vorba de o criză financiară, acum se prevede una de personal medical, întrucât tot mai mulţi medici sunt aproape de vârsta de pensionare. Specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) vorbesc de o „bombă cu ceas”, din cauza accentuării penuriei de lucrători din domeniul sănătăţii. Evident că această viitoare criză va avea un impact sever asupra pacienţilor.

Vor exista liste de așteptare și mai lungi decât sunt acum și va fi din ce în ce mai dificil pentru pacienţi să acceseze serviciile medicale. De aceea, OMS recomandă ţărilor să își evalueze situaţia naţională a forţei de muncă din domeniul sănătăţii și apoi, dacă este necesar, să mărească producţia de lucrători în domeniul sănătăţii în funcţie de nevoile naţionale.

Penurie de medici în orașele mici și la sate

În România există o penurie de medici din ambulatoriu în orașele mici și, mai ales, o penurie de medici de familie în mediul rural. Se vorbește chiar de o „deșertificare” a medicinei de familie din anumite zone din rural, „deșertificare” ce se va mai accentua în viitorii ani, întrucât vor ieși tot mai mulţi medici de familie la pensie.

Lipsa medicilor de familie din rural împiedică accesul pacienţilor la serviciile medicale primare și încarcă inutil spitalele cu cazuri care fie se puteau rezolva la medicul de familie, fie se putea stopa agravarea lor. O rezolvare simplă a acestei situaţii ar fi acordarea unui spor de rural motivant pentru medicii de familie din rural, astfel încât medicii tineri să fie convinși să rămână în ţară și să fie atrași la ţară.

Chiar dacă situaţia din ruralul românesc este bine știută de autorităţile medicale, măsurile de corectare întârzie să apară, ceea ce face ca deficitul de medici de familie din rural să se accentueze. Dacă în orașele mici autorităţile locale mai pot face ceva pentru a motiva medicii tineri să lucreze în unităţile medicale locale, în mediul rural, primăriile sunt prea sărace și prea lipsite de viziune pentru a putea atrage medicii tineri în regiune. De aceea, cred că rezolvarea acestei probleme trebuie concepută la nivel naţional. Iar pentru asta e nevoie de viziune și responsabilitate.