Atunci când am citit că președintele ţării a pus diagnosticul care i-a făcut pe majoritatea românilor să se înfurie, am avut pornirea să creez un video, animându-i o fotografie și făcându-l să cânte.

Voiam ca pe o melodie veche să așez, cu mici modificări, următorul refren: „Eșuat, eșuat sunt / Doamne, numai eșuat / Mult necaz este în jur, multă minciună / Iar se-adună norii a furtună”.

Verbul „a eșua” ne trimite în larg, departe de Dâmboviţa, la corăbii și vapoare, la Evangelia, epava simbol pentru Costinești, acum, simbol și pentru România. Ea a eșuat pe un banc de nisip, noi ne trăim vieţile într-un continuu banc prost.

În măruntaiele României eșuate au tot operat, mai dintotdeauna, membri ai echipajului menit să ajute la supravieţuire, și nicidecum la vulnerabilizare. Numeroși comandanţi, dar și cei din jurul lor, și-au încredinţat frecvent vasul navelor-corsar.

Istoria ilustrează modul de operare a navelor-corsar, cum se verifica și se descărca vasul capturat. În porturile de control ale statului beligerant, proprietar al navei-corsar, captura era omologată ca „priză”, valoarea acesteia împărţindu-se între capul statului și prădătorul oficial.

Alt fel de prize

Trecutul recent pomenește despre alt fel de „prize”. Instituţiile sanitare au probleme cu acele dispozitive care permit conectarea la reţeaua
electrică a diverselor aparate, fondurile sau oamenii nu reușesc să realizeze manevrele necesare pentru a ateriza în timpul și locul stabilite, cei de calitate nu trezesc interesul celor din conducere, și majoritatea celor angajaţi nu sesizează ori nu mai vor să înţeleagă realitatea.

Mass-media îi bagă în priză pe mai marii zilei, care sunt prea înceţoșaţi de ceea ce aspiră de atâta vreme din tabachera anatomică. Devin activi și vorbăreţi, simulează controale și își compun chipuri cernite, dar, în fond, mintea le stă numai la viitoare mișcări de dezechilibrare și proiectare a adversarilor, pe care-i văd responsabili de turbulenţa ce le-au provocat-o.

Niciun incendiu, nicio dramă nu-i mișcă. Singura priză care contează e aceea pe crosa de golf. Adesea am trecut, vorba poetului, pe lângă atâtea și atâtea aspecte neconforme, defecţiuni care ar putea să producă daune imense, însă fie nu ne-a păsat, fie nu am fost luaţi în seamă de responsabilii cărora le-am adus la cunoștinţă.

În multe instituţii medicale ajung tineri care văd ceea ce alţii nu observă, entuziaști, dornici să ajute. Li se dă mereu peste mână, iar dacă persistă în dorinţa lor de a face bine, sfârșesc prin a nu o mai duce bine.

Orice plus pe care ai dori să-l aduci unei instituţii, chiar dacă pentru a-l realiza presupune o muncă enormă din partea ta, și doar o semnătură ori deplasarea unei hârtii dintr-un birou în altul, deranjează. Chiar dacă spitalul în care activezi beneficiază în urma acţiunii tale, ceva nu e bun.

Făcând mai mult, dorind mai mult, fără a cere sau solicita instituţiei ceva, devii iritant pentru aceia deturnaţi, fie și pentru un minut, de la interesele personale.

Mai mici în propria fiinţă

„Ce-ţi pasă ţie...”, și de aici continuaţi fiecare după experienţa proprie. Unii am auzit aceste vorbe de la cine s-a fript, ba chiar s-a ars pentru buna-credinţă, iar alţii am auzit de la colegi indiferenţi la tot ce nu-i privește personal.

Din dezamăgire în dezamăgire, din dezgust în dezgust, omul se chircește în interior și nu mai poate întinde mâna spre a curăţa, a îndrepta ori a ajuta. Hainele din bumbac, după primele două-trei spălări, intră la apă.Așa și binevoitorii. Ajung să fie cu o mărime sau două mai mici în fiinţa lor.

Am auzit un sfat al unui profesor, când așteptam să intru în biroul lui; nu știu cine era bărbatul în halat care a auzit vorbele acelea, pentru că nu l-am mai văzut de atunci: „Dacă bei, nimeni nu-ţi va spune nimic. Sau vor zice: «Ei, săracu’, îi beţiv, da’ îi la locul lui!». Dacă vrei să faci ceva... sigur vei înfuria pe cineva”.

Încă mă gândesc la realizarea acelui clip muzical wernerian, care ar putea avea și altă variantă: „Ardă-l focul de noroc / De el n-am parte deloc / Când gândesc că îi la mine / Atunci necazul iar vine.”

Citește și: Medicul nu renunță niciodată