Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon"

Viața Medicală
Dr. Constantin BOGDAN miercuri, 8 februarie 2012

Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti, primul de acest fel din lume, şi-a celebrat recent a 65-a aniversare. Începuturile „Casei Endocrinologiei Româneşti“ şi felul în care este onorată memoria fondatorului său sunt prezentate de dl dr. Constantin Bogdan în seria: În căutarea istoriei medicinii prin spitale. Îi invităm şi pe această cale pe confraţii cititori să ne prezinte istoria unităţilor medicale a căror existenţă este legată de numele unor iluştri înaintaşi.

 

   Recent, prestigiosul Institut Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ şi-a celebrat într-un cadru festiv, în Aula Academiei Române, a 65-a aniversare. De fapt, istoria endocrinologiei româneşti – încununată în 1946 cu înfiinţarea „Casei Endocrinologiei Româneşti“, Institutul care poartă numele profesorului Parhon, întemeietor nu numai al acestuia, ci şi al specialităţii în ţară şi în lume – începe cu peste un secol în urmă, odată cu apariţia, în 1909, a primului tratat de endocrinologie din lume.
   Preocupările privind endocrinologia au fost o constantă a activităţii savantului român, presărată cu realizări care au impus endocrinologia românească între şcolile noastre de medicină şi, de asemenea, pe plan internaţional. Astfel, în 1930, la doi ani de la descinderea sa din Iaşi la Bucureşti, preia conducerea Spitalului Central (actualul Spital Clinic „Al. Obregia“), care, sub direcţia sa, devine „Institutul de Boli Mentale, Nervoase şi Endocrinologice“; este pentru prima oară când endocrinologia apare distinct în profilul unei instituţii. În 1935 se deschide primul serviciu clinic de endocrinologie din ţară (şi din lume) sub conducerea lui C. I. Parhon. Începând cu anii 1935–1936, i se asociază acestuia şi prof. dr. Şt. M. Milcu în lupta pentru impunerea şi dezvoltarea endocrinologiei şi, în special, pentru înfiinţarea unui institut de sine stătător. În această luptă, alături de cei doi, se angajează şi dr. Marcela Pitiş. A trebuit să treacă mai bine de un deceniu pentru ca visul unei „Case a Endocrinologiei Româneşti“, doritul Institut, să devină  realitate, îndreptăţind eforturile şi aspiraţiile endocrinologilor români şi punând bazele unei activităţi de asistenţă şi cercetare care se va face curând cunoscută peste hotare. La 8 noiembrie 1946, chiar de ziua sa, M. S. Regele Mihai semnează Decretul-lege nr. 895, prin care se aprobă raportul ministrului sănătăţii, prof. dr. D. Bagdasar, de înfiinţare şi organizare a Institutului de Endocrinologie şi, ca o recunoaştere a contribuţiei sale, acesta a purtat de la început numele „Prof. dr. C. I. Parhon“. Eponimul este deci un prim „marker“ al istoriei celebrului lăcaş şi leagăn al endocrinologiei româneşti.
   Noua instituţie a funcţionat, pentru început, în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina pentru ca, din 1948, să se instaleze în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul, loc în care îşi trăieşte mereu tânăra menire, devenită proprietate a statului român în anul 1968. Morbiditatea endocrină ridicată, endemia de guşă – deficitul de iod afectând la acea vreme 25–30% din populaţie –, patologia asociată, participarea endocrină în patologia altor organe şi sisteme şi, nu în ultimul rând, existenţa unei Şcoli puternice şi perene de endocrinologie făcuseră necesară infiinţarea institutului. Acesta a urmat concepţia şcolii româneşti, care consideră endocrinologia ca o ramură a biologiei şi medicinii, o ştiinţă de sine stătătoare, dar totodată complexă şi multidisciplinară, adoptându-se principiul unităţii dintre endocrinologia biologică şi cea medicală, dintre experiment şi clinică, dintre cercetare şi învăţământ. Un exemplu în acest sens este articolul II din decretul-lege: „Institutul de Endocrinologie are drept scop organizarea şi promovarea studiilor şi cercetărilor teoretice şi experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice şi sociale“. Privind organizarea, de mare importanţă este şi articolul III al aceluiaşi decret care precizează: „Pentru aprofundarea diverselor ramuri ale endocrinologiei, precum şi pentru a obţine facilitatea şi eficienţa în lucrări, activitatea institutului se va desfăşura în următoarele secţiuni: • endocrinologie clinică • morfologie • fiziologie • chimie • endocrinologie comparată • hormoni, vitamine, fermenţi • psihologie endocrinologică • endocrinologie socială şi guşă endemică l constituţia endocrină“.
   Au trecut peste şase decenii de la înfiinţare, peste şapte decenii de la primele iniţiative, de la începuturile modeste dar promiţătoare, şi institutul îşi păstrează valorile, noii specialişti fiind profund marcaţi de personalităţile trecutului: prof. dr. C. I. Parhon, prof. dr. Şt. M. Milcu, prof. dr. Marcela Pitiş şi numeroşii lor elevi. Un iubitor al istoriei medicinii poate constata şi aprecia la acest institut modul în care contemporanii elevi ai şcolii de endocrinologie, urmaşi ai celebrilor lor înaintaşi, îşi urmează maeştrii. O altă satisfacţie a iubitorului de istoria medicinii este aceea de a constata că institutul se află printre puţinele care au păstrat o „cameră memorială“ – cabinetul cu mobilierul din epocă al profesorului Parhon, ca o cinstire a memoriei ilustrului înaintaş şi ctitor al instituţiei. În sfârşit, o altă mărturie medico-istorică este eternizarea maestrului printr-un bust la intrarea în instituţiei. Vizitând în mai multe rânduri institutul cu prilejul unor colaborări care m-au onorat, în anii ’70 şi ’80 (endocrinologia îmbătrânirii, cronobiologie), adesea colegii ţineau să-mi amintească: „aici a lucrat…“. Un exemplu care-mi vine în minte este cabinetul de lucru şi în acelaşi timp mic laborator de morfologie-histologie al profesorului Nicolae Simionescu, înaintea ca acesta să plece în SUA pentru a lucra cu laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade. În acest cabinet s-a înscris şi o altă mare realizare a institutului, între atâtea altele – studiile de cronobiologie în colaborare cu cercetătorii americani, iniţiate de prof. dr. Şt. M. Milcu şi continuate cu pasiune de regretata Grazziela Ivonne Nicolau. Şi pentru că am amintit de priorităţi şi premiere în endocrinologia românească, redăm pe cele mai importante aşa cum au fost ele prezentate la recenta a 65-a aniversare: • primul tratat de Endocrinologie din lume – 1909, autor profesorul Parhon • prima Catedră de Endocrinologie din lume, în 1933, la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, al cărei prim profesor a fost C. I. Parhon • primul congres european de endocrinologie, Bucureşti, 1939, sub patronajul prof. Parhon • primul Institut de Endocrinologie din lume, 1946, avându-l ca director pe prof. dr. C. I. Parhon.
   Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că institutul a avut printre elevii săi şi oameni de cultură, creatori consacraţi ca pictorul, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Corneliu Petrescu, poetul Alexandru Lungu, multivalentul Victor Săhleanu (un timp şi el în echipa institutului); însuşi acad. Şt. M. Milcu era nu numai un savant, ci şi un mare om de cultură. În sfârşit, de la institut au plecat şi specialişti care s-au afirmat în alte discipline şi instituţii, cum au fost, de pildă, Ana Aslan şi Alexandru Vrăbiescu, care au pus bazele viitorului Institut de Geriatrie.
   Aşadar, o instituţie de mare prestigiu ştiinţific, cu premiere şi priorităţi internaţionale, cu o istorie bogată, marcată şi cinstită de generaţiile de urmaşi ai marilor lor înaintaşi.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.