Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Mai există educaţie în sănătate?

Viața Medicală
Dr. Constantin BOGDAN luni, 30 martie 2015
   Educaţia pentru sănătate, denumire mai cuprinzătoare decât educaţia sanitară, rămâne pe nedrept, astăzi mai mult ca altădată, undeva la periferia medicinii. Conştientizarea rolului şi efectelor sale pozitive, deşi cu bătaie lungă şi cu extensie „de masă“, este redusă, dacă nu chiar ignorată.
   Una din cauze ar fi înclinaţia medicului spre practica curativă a actului medical, mai spectaculoasă, mai valorizantă, cu efecte mai direct evaluabile. De altfel, nu este o noutate că, în general, prevenţia atrage mai puţin medicul, eforturile în această direcţie aparţinând statului, autorităţilor, interesate mai mult să prevină, spre deosebire de medic, preocupat de vindecare.
   Aici este util de amintit că marii noştri profesori, fondatori ai scolilor de medicină, aşa cum rezultă din istoria medicinii, au fost şi educatori ai sănătăţii. Savanţi şi dascăli şi-au impus ca pe o datorie şi au găsit timp să-şi valorifice pregătirea, autoritatea, angajându-se pe această tribună a sănătăţii prin conferinţe, sfatul medicului, articole, publicaţii-broşuri, pliante, apariţia în mass-media audiovizuală. Printre aceştia se numără Constantin D. Severeanu, Constantin Levaditi, Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, C. I. Parhon, D. Danielopolu, I. Haţieganu, N. Gh. Lupu, Şt. M. Milcu, Al. Ciplea ş.a.

Efectul mass-media

   Un aspect care ar putea fi considerat pozitiv ar fi acela că toată presa scrisă, precum şi cea audiovizuală acordă spaţii importante problemelor de sănătate; pozitiv, în sens cantitativ, pentru că o analiză de detaliu pune în evidenţă şi destule semne de întrebare privind calitatea materialelor difuzate. Această largă deschidere nu este întru totul benefică, pentru că promovează şi unii neprofesionişti, „specialişti“ interesaţi în a-şi prezenta produsele, sau unele firme îndoielnice care îşi fac reclamă contrar regulilor etice.
   De reamintit că educaţia pentru sănătate este o specialitate medicală, o disciplină ştiinţifică ce trebuie prestată de persoane cu pregătire medicală şi chiar cu minime cunoştinţe de pedagogie socială, psihopedagogie. Este însă şi o obligaţie morală a tuturor medicilor, indiferent de specializare.
   Până nu demult, au existat medici care s-au consacrat educaţiei pentru sănătate; existau laboratoare metodologice în cadrul direcţiilor de sănătate care imprimau direcţiile prioritare de acţiune. Un for metodologic se regăsea în structura Ministerului Sănătăţii şi un altul, la Institutul de Sănătate Publică. Existau, de asemenea, publicaţii periodice specializate în acest domeniu.
   Astăzi suntem asaltaţi din toate direcţiile de „sfaturi“ despre cum să ne păstrăm sănătatea, cum să ne apărăm de boli, cum să tratăm boli grave cum sunt cancerul, tuberculoza, diabetul etc. Ni se propun remedii miraculoase – medicamente neutorizate, suplimente alimentare, plante, alimente, aparate-minune care vindecă majoritatea bolilor, panacee, chiar şi terapii fanteziste care ne întorc în timp la practici magice, la vraci şi vindecători empirici; din păcate, există şi medici care se angajează în această campanie agresivă, în afara eticii şi a ştiinţei. Este evident că nu toţi aceşti pseudoeducatori sanitari sunt animaţi de binele oamenilor, de prezervarea sănătăţii semenilor lor, ci doar de interesele lor materiale, ale firmelor pe care le reprezintă sau ale producătorilor diverşi de aşa-zise remedii minune. Aici se află şi explicaţia rezervelor sau chiar a respingerii de către unii a conceptului modern, ştiinţific care este „medicina bazată pe dovezi“.

Motivaţii

   Cum s-ar putea explica totuşi audienţa semnificativă a acestei ofensive mediatice „în slujba sănătăţii“? Mai întâi, este vorba de specularea credulităţii şi sugestibilităţii multor semeni ai noştri. În plus, se dovedeşte a fi pentru mulţi o afacere, printre cele profitabile, fără a implica eforturi sau sacrificii deosebite. Apoi, este vorba de interesele comerciale ale media – publicitate plătită, rating şi tiraje, problemele de sănătate întrunind o audienţă largă din partea populaţiei.
   Să analizăm apoi cine îşi asumă azi această utilă prestaţie pentru public. Vorbim despre medici cu o atitudine corectă (din păcate, nu prea mulţi, nu în măsura în care ar fi necesar). O altă categorie de medici face concesii unor firme producătoare de diverse remedii, inclusiv numeroase produse naturiste, dintre care cu greu se pot selecta cele cu adevărat eficace, produse „off-label“, suplimente alimentare, dincolo de nevoi, amestecuri de inspiraţie fantezistă, aparate minune care „vindecă toate bolile“. În sfârşit, alţi medici, deşi oferă sfaturi corecte, nu omit să-şi menţioneze coordonatele cabinetelor, ceea ce este interzis în alte ţări prin codurile deontologice şi prin legislaţie – o reclamă deghizată.
   Alimentaţia atrage mulţi sfătuitori autointitulaţi „nutriţionişti“ fără să poată fi cunoscute pregătirea, studiile lor. Din păcate, şi medicii, animaţi de obţinerea notorietăţii şi de câştiguri materiale, lansează periodic „diete minune“ garantate (în realitate, ineficiente şi chiar nocive). În sfârşit, există jurnalişti care semnează rubrici de sănătate, de educaţie sanitară, ceea ce ar fi pozitiv dacă nu ar exista şi aici compromisuri, reclame deghizate, preparate cu eficacitate îndoielnică, precum şi o insuficientă pregătire în domeniu.
   O altă problemă este deturnarea unor demersuri de la priorităţile sănătăţii publice (actualităţi, morbidităţi şi factori de risc) către probleme minore de sănătate, în funcţie de interesele de promovare a unor produse. Aceasta ţine şi de faptul că Ministerul Sănătăţii ar putea îndruma subordonarea educaţiei sanitare problemelor de sănătate publică, în interesul îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, dacă nu ar marginaliza în ultimul timp acest important instrument de prevenţie şi de întărire a sănătăţii. Iată, de pildă, dispariţia colectivului de educaţie sanitară existent în structura Institutului National de Sănătate Publică, înlocuit, e drept, cu Centrul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii (CNEPS), ale cărui obiective nu s-ar identifica în totalitate cu cele ale educaţiei pentru sănătate, centru care dispune de trei posturi. Cât priveşte reţeaua judeţeană, şi aceasta e la fel de subţire şi, din acest motiv, puţin eficientă.
   Cum s-ar putea face revalorizarea educaţiei? Prin îndrumare metodologică, organisme de profil, recomandări, programe, combaterea falsurilor, inclusiv prin legislaţie care să reglementeze conţinutul unor reclame.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.