Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Mere otrăvite pentru medicii români

Viața Medicală
Vlad MIXICH vineri, 12 aprilie 2013
   Picior peste picior, trei miniştri discută cu aplomb despre stoparea plecării medicilor din România. Abundă cuvintele mari, mai darnic decât toţi fiind chiar ministrul sănătăţii. Dar niciunul dintre cei trei nu este medic. În spatele camerelor TV şi al blitzurilor orbitoare, câţiva medici ascultă discursurile. Unul dintre ei, un cunoscut chirurg, îmi arată merele verzi aflate în faţa vorbitorilor şi-mi şopteşte: „Crezi că sunt otrăvite? N-ar fi prima oară…“.
   Deşi foarte scăzut la nivel european, numărul medicilor la mia de locuitori a crescut constant în ultimul deceniu în România. Singura întrerupere a acestei tendinţe a fost înregistrată în 2007, anul intrării noastre în UE, momentul în care o altă variabilă a început să crească: rata migraţiei medicilor români. În fiecare zi a lui 2012 au plecat din România şase medici specialişti (peste 2.400 într-un an) şi astăzi avem judeţe (Ialomiţa, Tulcea, Călăraşi) unde doctorii sunt mai rari decât în pustiul Anatoliei. Dacă această tendinţă va continua, în câţiva ani, pustiul medical va acoperi şi alte judeţe.
   Soluţia anunţată de Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, nu este creşterea veniturilor medicilor, ci modificarea salarizării lor: „competenţa, profesionalismul şi performanţa să fie criteriile fundamentale“. Frumoase vorbe, mari ambiţii. Practic, se propune introducerea plăţii medicilor în funcţie de performanţa lor. Conceptul a fost la modă în Occident până ce studiile şi programele-pilot au permis evaluarea concretă a ideii. Principala problemă: care sunt parametrii în funcţie de care poate fi judecată performanţa unui medic? Administraţia New York-ului a început să ofere spitalelor bonusuri financiare care sunt ulterior distribuite medicilor în funcţie de 13 indicatori de performanţă, precum reducerea timpului de aşteptare la urgenţă şi a duratei de spitalizare, sau satisfacţia pacienţilor şi folosirea anumitor tehnici chirurgicale. Criticile nu sunt puţine: creşterea salarială este de obicei prea mică pentru a produce o schimbare comportamentală a medicului, indicatorii aleşi drept criterii de performanţă nu sunt întotdeauna controlaţi exclusiv de către medic, iar studiile concluzionează că plata în funcţie de performanţă „este un experiment social care are o valoare adăugată modestă“ (New England Journal of Medicine).
   „Din clipa în care definim indicatorii performanţei, oamenii au tendinţa să dea atenţie acelor indicatori şi să neglijeze alte lucruri, care nu mai sunt luate în considerare“, declara recent, în New York Times, Uwe Reinhardt, specialist în politici de sănătate la Universitatea Princeton. Plata în funcţie de performanţă ar putea funcţiona doar dacă bonusurile financiare vor fi substanţiale. Dar ministrul Eugen Nicolăescu a precizat săptămâna trecută că, „pentru 2013, nu avem nicio posibilitate de creştere a salariilor pe buget“.
   În Finlanda, Irlanda, Spania, Suedia sau Danemarca, medicii sunt plătiţi pe baza unui salariu consistent. În alte ţări, precum Germania sau Austria, este folosit în ambulatoriu şi sistemul punctelor, iar acolo unde valoarea impusă de către stat este prea mică apare cunoscutul fenomen prin care medicii îşi îndreaptă pacienţii spre clinicile lor private: se întâmplă în Grecia sau în România.
   Merele otrăvite asupra cărora cunoscutul chirurg mi-a atras atenţia sunt chiar promisiunile repetate ale oficialilor din sănătate. La ce anume se va raporta Ministerul Sănătăţii atunci când va dori să aprecieze performanţa şi profesionalismul unui medic?   În România nu există trasee de îngrijire care să poată deveni un standard de aur al practicii medicale. Atunci când există, protocoalele terapeutice sunt doar o unealtă birocratică în relaţia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „Managerii de spital nu ştiu ce să răspundă la întrebarea: care e rata de aderenţă în spital la protocolul x?“, mi-a spus un oficial din administraţia sanitară. „Noi nu avem cum să stabilim în prezent dacă rata de aderenţă a medicilor la protocolul pentru cancerul de sân, să spunem, este de 20 sau de 80%“, a admis şeful unei clinici bucureştene.
   Toţi specialiştii în politici medicale cu care am discutat despre iniţiativa ministrului Sănătăţii sunt extrem de sceptici. Cum vor fi stabiliţi acei indicatori de performanţă? Cine va judeca atingerea sau ratarea lor? Cum va fi cuantificat consultul interdisciplinar? Cum va putea funcţiona obiectiv un astfel de sistem, în absenţa instrumentarului şi a medicamentelor de bază în anumite spitale româneşti? Răspunsuri nu există.
   Merele sunt otrăvite…
   Singura măsură concretă anunţată de Eugen Nicolăescu, introducerea unor chestionare prin care pacienţii să poată spune cât de satisfăcuţi au fost de serviciile medicale primite, este prevăzută încă din 2010 în standardele de acreditare a spitalelor din România. Un studiu intern al Băncii Mondiale constata că sub 2% din spitalele româneşti pun la dispoziţia pacienţilor aceste chestionare.
   Fără suplimentarea bugetului sănătăţii, soluţia propusă de minister pentru a încetini migraţia medicilor români este nu doar nerealistă, dar dezvăluie şi o logică facilă. Într-adevăr, cei mai mulţi medici nu doresc să rămână în România din cauza salariului mic, dar această nemulţumire este prezentă şi la alţi profesionişti cu educaţie superioară. Când întrebarea este reformulată constructiv (studiul Foreign Investors Council) sub forma: „Ce v-aţi dori să aveţi ca medic în România?“, răspunsul cel mai frecvent este „recunoaştere din partea societăţii“. Aici este cheia. Pentru mulţi medici români, respectul ar putea compensa insatisfacţia financiară. Acest respect a fost însă distrus în ultimii ani de unul dintre cei mai corozivi acizi cunoscuţi: declaraţiile politicienilor.
   De la afirmaţia lui Traian Băsescu, pentru care plecarea medicilor din ţară nu era o tragedie, au trecut aproape trei ani. Moda arderii pe rug a medicilor nu a trecut însă. Un exemplu recent: s-au găsit ţapii ispăşitori pentru criza citostaticelor. Premierul Ponta spunea că medicamentele citostatice există, dar că ele sunt ţinute intenţionat „în dulăpiorul medicului“. Nu a contat că un oficial al Ministerului Sănătăţii a recunoscut că măsurile luate în ianuarie 2013 „nu şi-au dovedit eficienţa“.
   Ministrul Eugen Nicolăescu a mustrat presa că l-a „pupat pe frunte“ pe „şeful de secţie de la Târgu Mureş, pe care l-am schimbat din cauza crizei citostaticelor“. Nu contează că medicul din Mureş nu a fost schimbat, ci doar eliberat din funcţia neplătită de coordonator de transplant. În lipsa unei vine, nu a existat un motiv pentru a fi demis. Cum nu contează nici faptul că, până la 1 aprilie, spitalele nu au primit fonduri suficiente de la CNAS şi Ministerul Sănătăţii pentru a putea achiziţiona medicamente pentru bolnavii de cancer.
   Politicienii manipulează adesea realitatea pentru a-şi salva pielea şi popularitatea. Dar astfel de declaraţii ard de ani de zile reputaţia breslei medicale, focul fiind întreţinut şi cu ajutor mediatic.
   Respectul: aici este cheia. Cea mai bună metodă de a schimba în bine funcţionarea unui sistem medical, scrie un foarte cunoscut medic american, Atul Gawande, este „să cercetezi ce fac cei mai buni dintre medici, să găseşti o cale de a standardiza practica lor şi apoi să-i convingi pe toţi să le urmeze exemplul“. Metoda preferată de un înalt oficial din Ministerul Sănătăţii: „Primul lucru pe care trebuie să-l faci e să vezi de ce nu merge treaba“.
   Chirurgul avea dreptate: merele sunt otrăvite…

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.