Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Miros. Gust. Societate

Viața Medicală
Prof. dr. Dorin SARAFOLEANU joi, 11 octombrie 2012
Viața Medicală
Dr. Ramona UNGUREANU joi, 11 octombrie 2012

O amplă şi interesantă incursiune în universul simţurilor olfactiv şi gustativ, cu trimiteri la filozofie, sănătate, religie, comerţ şi nu numai, este semnată de dl prof. dr. Dorin Sarafoleanu şi dna dr. Ramona Ungureanu.

   Pentru mulţi gânditori, senzoriul rămâne încă „sluga păcătoasă a spiritului“. Împătimiţii hedonişti pledează astăzi pentru ştergerea diferenţei între spirit şi simţuri prin intermediul artei culinare (care include, pe lângă miros şi gust, şi celelalte trei simţuri), pe care o consideră un liant între „ars amandi“, „l’art de vivre“ şi „ars morendi“ (Dan C. Mihăilescu).
   Mirosul şi gustul sunt simţurile care joacă un rol esenţial în dezvoltarea somatică, psihosocială şi comportamentală a individului. Sunt primele simţuri care se dezvoltă, fiind necesare căutării şi selecţionării hranei, precum şi pentru perpetuarea speciei, deci evoluţiei.
   Gustul şi mirosul sunt senzorii care se intrică funcţional; de altfel, şi structura lor anatomică – cu centrii cerebrali învecinaţi şi cu multiple conexiuni între ei – confirmă acest lucru. Din punctul de vedere al patologiei, alterarea unuia dintre ei atrage după sine şi suferinţa celuilalt.
   Fără miros, nutriţia este pusă în pericol. Alimentele devin inodore şi insipide, selecţionarea lor şi prepararea hranei devin dificile. Dacă alterarea mirosului şi a gustului apar după dobândirea unei experienţe alimentare stocate în memorie, handicapul olfactivo-gustativ poate fi compensat prin celelalte simţuri, ajutate de memoria olfactivo-gustativă. Cum intervin celelalte simţuri în completarea sau compensarea senzoriului olfactivo-gustativ? Văzul intervine în aprecierea de la distanţă a alimentului, simţul tactil apreciază dimensiunea, consistenţa, netezimea alimentului, iar auzul, prin felul sunetelor produse, atestă o anumită calitate a unui produs alimentar (testarea pepenilor, de exemplu).

  „Nu există dragoste mai sinceră ca dragostea de mâncare. “ (George Bernard Shaw)


 

   Memoria olfactivo-gustativă mai poate fi exemplificată şi prin binecunoscutul obicei al cloşarzilor, descris în romanele lui Victor Hugo, şi anume faptul că ei mâncau pâinea goală în vecinătatea rotiseriilor, ca să aibă senzaţia că mănâncă şi carne friptă.
   În epoca modernă, mirosul şi gustul reprezintă condiţiile fundamentale ale gastronomiei şi artei culinare. Gustul este stimulentul apetitului. Apetitul, după unele opinii, poate fi comparat cu emoţia artistică. Mirosul, receptorul aromelor, se adaugă gustului şi emoţiei gastronomice, amplificând plăcerea de a mânca.
   La aceste elemente gastronomice fundamentale trebuie sa adăugăm şi celelalte simţuri. Alături de toate acestea mai intervin şi inventivitatea, rafinamentul, inteligenţa marelui bucătar sau creator de meniuri, precum şi degustarea meniurilor – acea calitate nedefinită, proprie doar marilor maeştri ai artei culinare. Suntem ceea ce mâncăm, dar şi ceea ce nu mâncăm.
   În degustarea vinului, mirosul intervine înaintea gustului, prin aroma pe care o degajă vinul. După perceperea acesteia, intervine şi gustul, iar combinaţia dintre cele două dă, în final, savoarea băuturii. Aşadar, degustarea vinului începe cu binecunoscutul „la coupe de nez“, care poate detecta arome de flori, de fructe sau carnale, care pot declanşa trăiri vibrante, intense, veritabile emoţii artistice de neuitat. Se spune că educarea olfactivo-gustativă realizează „plăcerea de a trăi“, că aceste două simţuri ne stimulează curiozitatea, tonusul spiritual, inventivitatea şi buna dispoziţie.
   Gustul reprezintă un senzoriu perceput în cavitatea bucală. Simţul gustului este declanşat de alimentele şi băuturile ingerate şi de calitatea acestora. Vălul palatin este zona cea mai sensibilă din punct de vedere gustativ. Fiziologii îi atribuie acestei zone senzoriale, căreia nu îi scapă nimic, calitatea de zonă de comunicare a organismului omenesc cu toate bunurile pământului. Senzaţiile gustative încep cu primul supt, se dezvoltă progresiv şi încetează cu ultima înghiţitură (împărtăşania).
   A doua zonă gustativă importantă este reprezentată de limbă, în mucoasa căreia se găsesc receptorii gustativi pentru dulce, amar, acru şi sărat. O caracteristică importantă a gustului o reprezintă pragul termic – limita calorică până la care alimentele îşi etalează total calităţile gustative. Se pare că acest prag termic este individual. Studiul lui la diferite populaţii a arătat că japonezii au un prag termic mai ridicat decât alte popoare (ritualul ceaiului).
   Senzaţia olfactivo-gustativă poate crea prin memorare, pentru fiecare dintre noi, un eşafodaj de amintiri uneori vast şi foarte plăcut. În memoria noastră psiho-olfactivă se pot fixa amintiri senzoriale de alimente, mâncăruri, băuturi, de oameni, ritualuri, instituţii, de cultură, de sexualitate.
   Bunul gust, atât cel gastronomic, cât mai ales cel comportamental se creează, se cultivă şi se dezvoltă în relaţie directă cu inteligenţa, psihologia şi gradul de cultură al fiecărui individ. Bunul gust, rafinamentul sunt influenţate de starea psihică, ambianţă, profesie, anturaj, culori, zgomote etc. El poate avea fluctuaţii pasagere, în funcţie de situaţie. Se poate spune că, în materie de gust, nu există şi nu se pot impune standarde.

„De gustibus et coloribus non disputandum.“ (Seneca)

 

   Gastronomia fără cunoştinţe de nutriţie poate produce alimente savuroase, dar nesănătoase.
   Fiecare gust corespunde unei imagini senzoriale – o ideogramă fixată în memorie. În China, ideograma senzorială cuprinde cinci elemente: lemnul (pădurea), focul, pământul, metalul şi apa. În Japonia, se descrie un nou gust („umami“), care corespunde gustului glutamatului de sodiu (umami reprezintă a cincea savoare alimentară).

Senzoriu. Societate. Filozofie. Artă

   O îndelungată perioadă, gânditorii, sociologii şi chiar oamenii de ştiinţă au tratat cu foarte puţin interes implicarea senzoriului, cu deosebire a mirosului şi a gustului, în relaţiile interumane, în influenţa asupra societăţii şi a evoluţiei. Unul dintre motivele acestei atitudini a fost observaţia – altfel corectă – a faptului că postura bipedă, caracteristică omului, a atenuat mult aceste simţuri, comparativ cu cele ale animalelor. Un alt motiv constă în faptul că, în ultimele câteva decenii, asaltul audio-vizualului a fost atât de intens încât societatea umană a fost total subjugată de acesta. În sfârşit, un motiv suplimentar a fost reprezentat de fast-food, o invenţie de după cel de-al doilea război mondial, a unei societăţi devenite sclavă a vitezei, a grabei, a uniformizării. În aceste condiţii, grija pentru stimularea, întreţinerea şi diversificarea acestor două simţuri a scăzut până aproape de dezinteres.
   În ultimul deceniu, societatea umană, consumeristă, a început să cultive din ce în ce mai mult calităţile gustului şi ale mirosului, a început să observe implicarea lor importantă în diversificare, în igiena socială, în cal­i­tatea vieţii, în filosofie şi evoluţie.
   Ştiinţele moderne, medicina (neurologia şi rinologia), sociologia, filosofia şi artele au, în epoca actuală, cel puţin patru motive pentru a se preocupa de simţurile olfactivo-gustative: • gustul şi mirosul controlează nutriţia şi repro­ducerea, fenomene esenţiale pentru perpetuarea speciei • exprimă, întreţin şi influenţează relaţiile interumane sociale, olfactive, sexuale, care stau la baza civilizaţiei şi a evoluţiei societăţii • cele două simţuri au o importantă dimensiune estetică, influenţând – alături de vedere, auz şi sensibilitatea tactilă – artele, spiritul şi mediul economic modern • în contextul general schiţat, rolul lor devine important în filosofie şi religie.

Filozofia şi senzoriul olfactivo-gustativ

   Democrit evidenţia grandoarea acestor două simţuri intricate remarcând ubicuitatea lor, prezenţa lor în aventura gândurilor noastre, importanţa lor în satisfacerea nevoilor noastre fizice şi spirituale. El considera că ambele simţuri ar fi influenţate de particule materiale în continuă mişcare. Aşadar, ca adept al teoriei „atomismului“, a intuit rolul feromonilor, cunoscuţi astăzi ca particule de materie cu rol de stimuli intelectuali şi sexuali. Povestea spune că, întâlnind, într-o seară, o tânără, el a salutat-o cu formula „bună seara, domnişoară!“ şi, reîntâlnind-o a doua zi dimineaţa, o salută cu „bună dimineaţa, doamnă!“, mirosul său fin detectând la aceasta mirosul de spermă.
   Epicur şi Platon considerau, de asemenea, mirosul şi gustul indispensabile în spiritualitate şi sexualitate, în timp ce, spre deosebire de ei, Aristotel le acorda acestora o importanţă redusă, în prim-plan situând vederea şi auzul, simţuri capabile să perceapă semnale şi impulsuri de la distanţă.
   Evul Mediu a fost dominat de teoria „aerismului“. Au existat o serie de controverse în epocă, referitor la miros.
   Descartes şi Montaigne apreciază mirosul, socotindu-l egal celorlalte simţuri, acordându-i un rol important în definirea Eului, a personalităţii („miros, deci exist“). Apoi, intelectuali importanţi (Michel Onfray, Schopenhauer, Marx) consideră mirosul un simţ primitiv, care serveşte doar la procurarea hranei, fără să-i recunoască acestuia conotaţii estetice şi spirituale.
   Conform „aerismului“, mirosul era considerat un simţ inferior, stimulat de particule care alterau puritatea aerului. Teoria se sprijinea pe „foetor iudaicus“ şi pe mirosul negrilor, considerate un semn de primitivism şi de sălbăticie. Astăzi, mirosul negrilor a fost studiat şi se cunoaşte fenomenul biologic care îl determină. Sângele lor conţine în exces particule de fier, care degajă acid fosforic. Acesta le dă mirosul caracteristic şi culoarea închisă a pielii.
   În antiteză cu aceşti gânditori, apar teorii care susţin că mirosul şi gustul sunt indispensabile pentru conturarea Eului uman. Marchizul de Sade şi Casanova glorificau celebrul lor „odor di femina“, descriind „irezistibilele efluvii“ odorizante emanate de axilele şi coapsele femeilor.
   În 1755, în celebrul „Traité de sensations“, Étienne Bonnot de Condillac afirma că prin miros parcurgem drumul de la corp la filozofie. Tot el a inventat primele noţiuni de aromoterapie.
   Diderot şi Jean-Jacques Rousseau atribuie mirosului un rol important în dezvoltarea psihicului şi a raţiunii, iar Buffon propune un limbaj al mirosului, considerând că acesta l-ar putea separa şi mai bine pe om de animale.
   Brillat-Savarin, în eseul „Filozofia gustului“, se dovedeşte a fi hedonist al gustului şi al mirosului. Din punctul său de vedere, frumuseţea, farmecul şi gustul vieţii devin imposibile fără gust şi miros: „Un desert fără brânză este ca o femeie frumoasă căreia îi lipseşte un ochi“.
   În „Teoria unităţii universale“, Charles Fourier susţine teza „copulaţiei aromale“, fenomen care, după el, dirijează mişcarea în natură. Aromele reprezintă atracţia între indivizi, armonia senzorială generând fericirea şi concordia.
   Nietzsche, încercând să-i combată pe cei care susţineau că mirosul reprezintă un relicvat senzorial fără niciun rol pentru individ, exclamă entuziast: „Geniul meu stă în nările mele“.
   În literatură, sunt remarcabile elogiile aduse mirosului şi efectelor sale descrise de Baudelaire, Arthur Rimbaud, Patrick Süskind şi mulţi alţii.

Freud – psihanaliza şi mirosul

   Wilhelm Fliess, predecesor al lui Freud în psihanaliză, a semnalat legătura dintre diferite nevroze şi reflexele nazale. El a observat ameliorarea simptomelor nevrozei după anestezierea mucoasei foselor nazale.
  Această observaţie a fost un impuls pentru cercetările ulterioare ale lui Freud. Adâncind observaţia, Freud face două constatări, rămase celebre în literatura de specialitate. Emma Ekstein prezenta dureri abdominale atroce de cauză aparent isterică. După un drenaj masiv al sinusurilor paranazale şi un epistaxis cauzat de o cauterizare a cornetelor, durerile abdominale dispar complet şi definitiv. În cel de-al doilea caz, tânăra guvernantă Lucy avea halucinaţii olfactive induse de fumul de ţigară provenit de la patronul ei fumător, de care era îndrăgostită în secret.
   Aşadar, analizând comportamentul psihologic, putem conchide că psihicul nostru respinge amintirea neplăcută la fel cum nasul respinge mirosul dezagreabil. În cazul în care, în ambele situaţii, refularea nu este decât parţială, iar compensarea nu este suficientă, calea spre nevroză şi perversiuni sexuale este deschisă.
   „Civilizarea mirosului“ reprezintă pentru şcoala freudiană îndepărtarea de mirosul propriilor noastre excremente, începând din copilărie. Animalele nu au această calitate. Unele chiar, dimpotrivă, manifestă o anumită plăcere olfactivă excremenţială, fenomen întâlnit şi la sugari şi copii mici. Neîndepărtarea la timp, prin educaţie şi igienă, a copilului, de reminiscenţele mirosului excremenţial, poate conduce la apariţia unor nevroze, perversiuni, demenţă, incest etc. Rolul feromonilor în acest mecanism de „civilizare a mirosului“ pare a fi esenţial.
   Prima fază a dezvoltării psihologice o constituie relaţia mamă–copil pe cale olfactivă. Mirosul matern, liniştitor pentru copilul nou-născut, contribuie la dobândirea de către acesta a primelor reprezentări dinamice difuze temporo-spaţiale.
   A doua fază olfactivo-psiho-socială este cea anală. Prin educaţie, copilul atras de mirosul excrementelor sale este învăţat să se îndepărteze de acesta. Dacă educaţia şi supravegherea sunt deficitare, pot apărea o serie de deviaţii psiho-olfactive comportamentale (fetişism, masochism, coprofilie, coprofagie).
   Urmează faza falică, în care copilul îşi descoperă şi apoi se identifică cu sexul. Copilul începe să facă distincţia exactă între mirosul matern şi cel patern. Băieţii se identifică cu mirosul puternic masculin al tatălui. Totodată, el distinge tot mai pregnant mirosul heterosexual. Astfel se explică complexul oedipian şi atracţia pentru păpuşi a băieţilor sau atracţia pentru mirosul heterosexual a copiilor care se ataşează de un obiect de lenjerie al părintelui de sex contrar.
   Adolescenţa stabilizează percepţia psiho-olfactivă. Constelaţia hormonală pubertară ajută la definirea sinelui şi identificarea cu sexul, şi cu ajutorul simţului olfactiv: băiatul cu mirosul spermei, fata cu mirosul menstrelor. Secreţiile axilare, vulvare, vaginale sau mamare contribuie la conturarea, recunoaşterea şi memorarea olfactivă a sexului. Eul olfactiv joacă un rol esenţial în formarea Eului individual şi apoi în comunicarea dintre adulţi.
   La maturitate, mirosul corporal este dependent şi influenţat puternic de contextul socio-profesional. „Marile nasuri“, finii mirositori pot depista cu uşurinţă mirosul menstrual, mirosul corporal natural, mirosul parfumurilor, mirosuri care pot fi agreabile sau dezagreabile şi, în consecinţă, percepţia lor poate influenţa în bine sau în rău o relaţie socială.

Igiena socială şi mirosul. Vigilenţa olfactivă

   Vigilenţa olfactivă este o problemă de igienă publică. Ea este impusă astăzi de noua ordine socială determinată de era înaltelor tehnologii şi de supraaglomerare (mai ales urbană), care au creat imperativul de societate şi lume ecologică. Visul ecologic ţinteşte spre o lume dezodorizată: • oraşele să nu mai degaje mirosuri insuportabile • gră­dinile publice, parcurile să nu mai miroasă a fecale • străzile să nu mai fie îmbâcsite şi cu excremente de animale • in­stituţiile publice, tramvaiele, metrourile, autobuzele, căminele, azilurile, internatele, cazărmile să nu mai emane mirosuri grele de transpiraţie şi nespălare • populaţia să fie educată şi obişnuită cu reguli de igienă care să împiedice apariţia unui miros corporal dezagreabil.
   Emanaţiile olfactive corporale sunt determinate de mai mulţi factori. Vârsta imprimă, cu fiecare etapă, un anumit miros al corpului – de la mirosul acid lăptos al sugarului, la cel dulceag, greţos al vârstnicului. Sunt multiple situaţiile şi factorii care pot influenţa mirosul corporal: • stările pasionale – tristeţea diminuează sau suprimă mirosul, nervozitatea sau agitaţia pot determina o halenă putridă, teroarea produce o transpiraţie axilară înţepătoare • clima, rasa produc mirosuri caracteristice • profesiile pot, de asemenea, influenţa mirosul – cel al ţăranului se deosebeşte de cel al muncitorului de la oraş, iar în cadrul diferitelor bresle (tăbăcari, pantofari) mirosurile sunt diferite l în sfârşit, bolile (diabet, bruceloză, uremie etc.) dau mirosuri caracteristice.

Mirosul şi clasele sociale

   Dezodorizarea cultivată de burghezie se opune duhorii proletare. Haussmann, în Franţa premodernă, a lansat concepţia repartiţiei sociale a mirosurilor. Clasele înstărite cultivau suavitatea şi rafinamentul aromelor şi emanaţiilor, în timp ce proletariatul rămânea indiferent la acestea. În Franţa, până spre începutul secolului XX, exista obiceiul spălării cu regularitate numai a părţilor descoperite (vizibile) ale corpului şi se practica camuflajul olfactiv cu parfumuri al celorlalte zone corporale (acoperite).
   Evoluţia civilizaţiei, în secolul XX, face din miros un instrument de analiză sociologică a indivizilor. Se dezvoltă galopant privatizarea igienei, dezinfectarea şi dezodorizarea locurilor publice şi, treptat, încep să se estompeze diferenţele olfactive dintre clasele sociale. Astăzi, imperativul major al civilizaţiei şi modernităţii olfactive este dezodori­zarea/reodorizarea.

Sexualitatea şi mirosul

   Literatura din toate timpurile abundă în mărturii cu privire la puterea de seducţie a mirosului. Arsenalul de seducţie al lui Circe constă într-o multitudine de filtre aromatice, pentru a-l cuceri pe Ulise.
   Pentru a-l seduce pe Solomon, regina Saba recurgea la arome florale cu miros îmbătător. Henric al III-lea se îmbată de dorinţă mirosind lenjeria îmbibată de sudoare a Mariei de Clèves, iar Henric al IV-lea o implora pe Gabrielle d’Estrées să nu se spele înainte de a se întâlni cu el. Aceste comportamente erotice se explică prin teoria „simpatistă“, conform căreia indivizii de ambele sexe activi sexual emit particule odorivectoare, care, acţionând asupra mirosului, declanşează o reacţie afectivă imediată. Particulele excită o reţea de fibre senzoriale, care constituie suportul stimulării sexuale (reflexul nazo-sexual). Mirosul de spermă este excitant pentru femeie, mirosul menstrelor, al axilelor şi al vaginului este excitant pentru bărbat. Unii bărbaţi îşi trădează această excitaţie prin freamătul nărilor. Mirosul joacă un rol important în performanţa sexuală. Marile nasuri performante olfactiv pot descoperi o femeie adulteră după mirosul de spermă pe care aceasta îl degajă. Wilhelm Fliess descrie, în cursul unui reflex nazo-sexual, următoarele modificări: ţesutul erectil al mucoasei are structură asemănătoare cu ţesutul erectil al organelor genitale; în consecinţă, în timpul preludiului şi apoi al actului sexual se remarcă turgescenţa cornetelor şi congestia întregii mucoase pituitare. De asemenea, există o analogie între mecanismul de producere al menstrei şi cel al epistaxisului (epistaxis catamenial). Pornind de la aceste similitudini morfo-funcţionale, psihanaliza explică atât dorinţa şi satisfacţia, cât şi respingerea actului sexual. Organul erectil vomero-nazal este activat de feromonii emişi de partener. De aici, secreţia produsă de celulele secretoare de LHRH ajunge la placodele olfactive şi mai departe în creier, unde declanşează dorinţa. Până în prezent, nu se cunosc mai multe cu privire la activitatea feromonilor.

Parfum. Miros. Religie

   Mirosul a jucat, în toate timpurile, un rol important în ritualurile religioase. În China, India, Persia antică, uleiurile parfumate îmbibau obiectele de cult. Uleiurile aromatizate au fost ele însele obiecte de cult – semnificaţia lor metafizică şi cosmică era considerată ca forţa fertilizantă a soarelui. Ungerea cu substanţe aromatice era semn de har divin şi putere, reprezentând un paşaport pentru eternitate.
   Nu aceeaşi atitudine o are religia faţă de parfumuri. Aici, creştinismul are o atitudine ambiguă. Pe plan filosofic, le condamnă, socotindu-le o plăcere generatoare de păcate, ceea ce contravine dogmelor. Pe plan liturgic însă, atitu­dinea a fost de acceptare a lor, atribuindu-le un simbolism sofisticat. De exemplu, pentru catolici, ritualul ungerii cu mir reprezintă alfa şi omega vieţii. Ritualul s-a inspirat din un­gerea trupului lui Hristos după moarte cu uleiuri parfu­mate. Ritualul ungerii la catolici are trei etape: • ungerea bap­tismală (botezul, încreştinarea) • confirmarea • ungerea supremă.
   Ritualul ortodox practică taina mirungerii (ungerea cu sfântul mir). Taina mirungerii se face imediat după botez. Botezul semnifică încreştinarea nou-născutului şi iertarea lui de păcatele strămoşeşti. Mirungerea, taina care succede botezul, semnifică darurile divine, credinţa şi puterea lui Dumnezeu.
   Aşadar, putem socoti că, în mistica creştină, mirosul este intermediarul între materie şi spirit. El poate fi socotit un mediator divin şi are semnificaţia unei aureole.

Miros. Comerţ. Parfum

   Parfumul, în epoca modernă, a depăşit cu mult limitele folosirii lui doar pentru ameliorarea mirosului corporal. El a pătruns, devenind chiar indispensabil, în toate zonele activităţilor umane şi sociale. Piaţa parfumurilor creşte exploziv în lume. În Europa, se estimează o creştere anuală între 2 şi 4‰. Apar în permanenţă noi game menite să deter­mine mereu alte senzaţii olfactive. În acelaşi timp însă apar şi falsurile. Ele inundă piaţa, fiind vândute uneori la preţ de dumping. Numărul falsurilor se estimează a fi foarte mare.
   Piaţa parfumurilor se adaptează rapid tendinţelor şi cerinţelor modei: unisex, oriental, sportiv, sofisticat, floral, îmbătător… Viaţa unui parfum a cărui apariţie a fost dictată de modă nu durează mai mult de doi ani. Valoarea lui nu constă în calitate şi durată, ci în satisfacerea de moment a cerinţelor pieţei. Este interesant de remarcat faptul că parfumarea socială, comercială sau industrială, făcută incintelor după dezodorizare şi aseptizare, caută în locul mirosurilor naturale noi substituenţi olfactivi. Industria parfumurilor ambientale este înfloritoare. Se fabrică odorizante pentru încăperi, pentru produse agroalimentare, pentru toalete, produse menajere, picturi murale, mijloace de transport etc. Toate aceste produse sunt aromatizate după îndelungi studii şi teste olfactive. În acest context, nasul devine un instrument de marketing. Tendinţele cerute actual­mente de societate sunt: miros de lămâie verde pentru produsele de curăţenie; pin, lavandă, trandafir pentru dezo­dorizante de toaletă; aromă de căpşuni pentru detergenţi.
   Putem conchide că nasul a devenit un organ de manipulare senzorială, confirmând prezicerea orwelliană con­form căreia „mirosul omenesc poate avea un com­portament imprevizibil şi înspăimântător.
Bibliografie

1. Relier JP. Importance de la sensorialité fœtale dans l’établissement d’une échange mère-enfant pendant la grossesse. Archives de Pédiatrie, 1996:3; 274-82

2. Murphy C, Razani J, Davidson TM. Aging and chemical senses. In Seiden AM. (editor) – Taste and Smell Disorders, Thieme, Berlin, 1997

3. Collings V. Human taste response as a function of location of stimulation on the tongue and soft palate. Percept. Psychophys. 1974:16; 169-74

4. Jackson LM, Harder JD. Vomeronasal organ removal blocks pheromonal induction of estrus in gray short-tailed opossums (Monodelphis domestica). Biol Reprod. 1996 Feb;54(2):506-12.

5. Bourdon P. Le parfum: forme olfactive, Revue Internationale de Psychopathologie. 1996: 22; 247-79

6. Freud S. Psihanaliza. 1997

7. Schaal B. Olfaction et processus sociaux chez l’homme. Revue Internationale de Psychopathologie. 1996:22; 389-420

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.