Reportajul publicat de revista „Time“ şi intitulat „Eve of an HIV epidemic in Romania“ (Începutul unei epidemii de HIV în România) a determinat un răspuns prompt din partea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii care au promis, într-un comunicat oficial, preluarea la bugetul de stat a programelor de Harm Reduction destinate consumatorilor de droguri injectabile, rămase fără finanţare din iunie 2010, după retragerea finanţatorului extern, Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei al ONU. (...)
Harm Reduction, reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile, reprezintă un set de strategii şi intervenţii care au la bază obiectivul pragmatic de limitare a efectelor negative pe care consumul de droguri le produce la nivel individual (consumatorul), microsocial (persoanele aflate în direct contact cu consumatorul) şi macrosocial (societatea în întregul ei). Evenimentul major care a determinat dezvoltarea şi răspândirea la nivel mondial a acestui tip de strategii a fost descoperirea HIV şi a faptului că folosirea în comun a acelor nesterilizate reprezintă una dintre căile de propagare a infecţiei cu HIV. Din acel moment, prevenţia HIV a devenit un obiectiv mai important decât obţinerea abstinenţei. Serviciile astfel dezvoltate sunt extrem de diverse şi, adesea, controversate. Mai ales serviciile de distribuţie şi schimb de seringi, unde consumatorii primesc seringi sterile în schimbul aducerii seringilor folosite pentru a fi distruse în condiţii de siguranţă, au dat naştere la polemici în ciuda solidei baze ştiinţifice care le dovedeşte eficienţa în prevenirea infectării cu HIV.
La fel s-a întâmplat şi în România când, în anul 2000, organizaţia ALIAT (Alianţa pentru lupta împotriva alcoolismului şi toxicomaniilor) a deschis, în Bucureşti, într-un spaţiu oferit de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia“ primul centru de schimb de seringi, „Risc minim“. Deşi au existat iniţial probleme, Poliţia a înţeles destul de repede importanţa acestei activităţi pentru sănătatea publică. În prezent, Harm Reduction este considerată o prioritate în strategia Guvernului în problema abuzului de droguri. Poate chiar mai greu de obţinut decât colaborarea autorităţilor a fost câştigarea încrederii consumatorilor înşişi, într-o ţară unde posesia în vederea consumului propriu se pedepseşte cu închisoarea. Totuşi, cei peste 5.000 de beneficiari unici, cele peste un milion de seringi distribuite şi un număr aproape egal de seringi folosite care au fost colectate şi distruse, absenţa oricărui incident care să implice beneficiarii centrului în toţi aceşti ani sunt semne că programul „Risc minim“ a fost, până la întreruperea finanţării, un succes. Alături de alte servicii similare, „Risc minim“ a contribuit la menţinerea unui procent foarte scăzut (sub 2%) al infecţiei cu HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti. Ceea ce reprezintă un mare succes, având în vedere că acelaşi parametru (prevalenţa cu HIV în rândul consumatorilor de droguri intravenoase) este la niveluri catastrofale în ţări din imediata noastră vecinătate şi că Europa de Est a devenit, în ultimii ani, zona cu cea mai mare creştere a răspândirii HIV din lume, în special datorită infectării consumatorilor de droguri care au ajuns să reprezinte în aceste ţări (de exemplu Ucraina) până la 70% din numărul total al pacienţilor cu HIV/SIDA. De aceea, este dureros pentru mine, ca medic, să constat că noul management al Spitalului „Prof. dr. Al. Obregia“ nu înţelege ceea ce Poliţia Română a înţeles cu 10 ani în urmă – faptul că aceste servicii sunt în primul rând servicii de sănătate publică şi servesc interesul public. Distrugerea unui serviciu cu o vechime de 10 ani nu poate fi nici în folosul populaţiei Bucureştiului şi nici al pacienţilor Spitalului.
Aici îşi are locul întrebarea – cine consiliază Ministerul Sănătăţii în problemele legate de abuzul de droguri, probleme care afectează, pe lângă consumatorii înşişi, sănătatea publicului larg? Odată cu trecerea spitalelor în subordinea administraţiilor locale, tot mai multe servicii de interes public dezvoltate până acum în cadrul acestora ar putea dispărea. Nu este de aşteptat de la publicul larg sau de la un candidat la scaunul de consilier local să înţeleagă şi să accepte necesitatea prevenirii unei epidemii de HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri, dar ne aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii să vadă diferenţa dintre costul unei seringi şi costul tratamentului cu antiretrovirale şi să implementeze măcar politicile pe care Guvernul le-a agreat în documentele sale oficiale. Probabil că va mai trece mult timp până când conducătorii locali vor prefera să investească banul public în centre de tratament pentru dependenţii de droguri în loc de, să zicem, fântâni arteziene. Până atunci, însă, rolul Ministerului Sănătăţii va fi esenţial în prevenirea infectării cu HIV, în diminuarea numărului consumatorilor de droguri, a morţilor prin supradoză, în prevenirea şi tratamentul abuzului de droguri în general.
O posibilitate de rezolvare a problemei continuităţii serviciilor de harm reduction ar fi lansarea unei linii de finanţare deschisă şi organizaţiilor non-guvernamentale şi gestionată din partea MS de Centrul Naţional de Sănătate Mintală. Va rămâne însă şi va deveni din ce în ce mai stringentă găsirea unor soluţii pe termen lung la problemele pe care fenomenul consumului de droguri le creează în societatea românească. Pentru asta, este nevoie ca responsabilii din minister să plece urechea nu doar la articolele din presa internaţională, ci mai ales la solicitările şi recomandările specialiştilor români care se confruntă zilnic cu consecinţele ignorării unui fenomen care afectează întreaga societate.
