Eram în primul an de facultate, când nici nu știam cum să învăţ ca să zic, totuși, că învăţ. Și atunci aveam deja câteva luni bune de când visam la locul în care sunt acum.

Eram în liceu. Băncile din mijloc; locul unde nu este băgat nimeni în seamă. Îl alesesem pentru a citi și a scrie. Citeam tot ce îmi cădea în mână și tot ce credeam că îmi va prinde bine într-un oarecare viitor. M-a ajutat în vreun fel asta? Da, în fiecare zi, vorbind cu pacienţii într-un fel în care să simtă dedicare și interes, bunătate și înţelegerea situaţiei. De aceea recomand oricărei minţi cuvintele înșirate în cărţi, frumos și cu înţeles.

Eram în București, în primul an de rezidenţiat. Proaspăt neiniţiat și din cale-afară de speriat, venit din Iași, având în bagaje mai mult accentul specific decât lucruri. Mă aflam într-un spital imens, în care nu simţeam că pot să devin ceea ce trebuie. Mi-am găsit locul după scurt timp, lângă oameni care m-au ajutat și mă ajută să ajung la varianta cea mai bună a etapei în care mă aflu. În locurile potrivite.

Formula magică

Din puţinele experienţe pe care le-am avut în acești doi ani de rezidenţiat, întrebarea de care m-am lovit mai des a fost: cum îţi dai seama că vrei Neurochirurgie? Sau cum îţi dai seama ce specialitate ţi se potrivește cel mai bine? „Formula magică” a Neurochirurgiei este una simplă. Și cred că se aplică în mai toate domeniile într-o formă adaptată, nu doar în medicină.

Vezi ce te atrage în mod special, după ce ai făcut un mic studiu al situaţiei – practic sau doar verbal – despre ce se întâmplă în spital pe anumite specialităţi medicale, în România și în afară. Te uiţi cu atenţie la cei care se luptă deja cu tumorile pacienţilor, le observi dedicarea și implicarea, după care stai la o discuţie serioasă cu tine despre acest aspect. Te interesezi puţin despre cât de multă informaţie este nevoie să acumulezi pentru a fi un medic bun.

Și dacă ești hotărât să ajungi la acest nivel de sacrificiu (pentru că fiecare specialitate necesită un grad diferit de sacrificiu), atunci mai ai o bifă. Te gândești cât de bun ești pe dexteritate, atenţie, dar și răbdare, atunci când vine vorba despre lucrurile mici. Iar bifa aceasta este esenţială în Neurochirurgie!

Pasul următor

Neurochirurgia este locul în care te transformi dintr-un bărbat puternic, cu facultatea terminată și visuri mari, într-un rezident speriat și neștiutor, care încearcă să își dea seama cum să înveţe cât mai repede ceea ce trebuie să înveţe. Apoi, te transformi dintr-un rezident care crede că a înţeles totul și e pregătit pentru orice intervenţie, atunci când va fi specialist, într-un neurochirurg umil în faţa responsabilităţilor care se adună ca populaţia unei metropole la ușa singurului magazin deschis de Black Friday. Numai că ușa este microscopul operator, iar după ușă se află creierul unui om. Iar medicul trebuie să ia fiecare decizie pe rând, foarte repede.

Neurochirurgia transformă omul bolnav, care a suferit un traumatism, care nu își mai poate ţine echilibrul și nu își mai poate controla o parte a corpului la 25 de ani, sau copilul care a început să nu mai vadă bine, să nu mai știe să vorbească, sau nu mai mișcă, în fiinţe normale. Îi readuce la stadiul de oameni cu un viitor și cu speranţă. Aici este pasul următor, când visezi, ca rezident, că vei putea face și tu asta cândva.