Dr. Otilia Radu,
rezident anestezie-terapie intensivă, Brașov:
Vreau să rămân în România pentru că aici, alți oameni ca bunicii mei vor mai avea
nevoie de medici care să îi respecte, să le înțeleagă suferința. Iar atunci când
ei vor veni la mine, cu plicul pregătit, le voi răspunde ceea ce mi-aș fi dorit
să le spună și bunicilor mei cei care i-au tratat – dar care niciodată n-au făcut-o.
Le voi spune să își ia o haină nouă din banii ăia, sau să le cumpere cărți nepoților,
uneori studenți la medicină. Sau să meargă câteva zile la mare sau la munte, să
se relaxeze după ce supraviețuiesc chinului unei boli.
Vreau
să fiu medic în România pentru că vreau un sistem mai bun. Vreau să schimb sistemul,
atât cât pot. Îmi plac misiunile imposibile, iar în acest moment, să schimbi sistemul
medical din România pare o misiune imposibilă.
Dr. Florina Vîrnă,
rezident psihiatrie, Iași:
Psihiatria nu mai poate fi privită drept cenușăreasă
a specialităților medicale și suntem datori, ca societate, să contribuim la acest
demers de conștientizare a faptului că sănătatea psihică a populației ne privește
pe toți și ne marchează viețile. Rezultatele unui sondaj au arătat că 68,9% dintre
români nu ar fi de acord să locuiască împreună cu o persoană care suferă de o boală
mintală. În acest sens, campaniile antistigmă pot să schimbe mentalitatea noastră
despre persoanele cu boli mintale și să ducă la reintegrarea socială a bolnavilor.
Un alt aspect este legat de monitorizarea pacienților după externare. Cine se ocupă
de ei? Când vom putea vorbi despre psihiatrie comunitară în România?
În atenția guvernanților: toate aceste
demersuri necesită alocarea unui buget satisfăcător. Este momentul ca sănătatea
mintală să fie o prioritate!
Dr. Marius Ungureanu,
expert sănătate publică și sisteme de sănătate, Cluj-Napoca:
Problemele de fond ale sistemului de sănătate
din România nu pot fi rezolvate cu intervenții punctuale.
Sănătatea
din România are nevoie de o viziune și de lideri care să asigure transpunerea consecventă
a viziunii în practică, pe termen mediu și lung.
Dr. Vlad Stroescu,
specialist psihiatrie, București:
Medicii, asistentele, infirmierele, oamenii
care lucrează cu bolnavi sunt foarte diferiți de restul lumii. Așa a fost mereu:
și vindecătorii societăților tradiționale, vraci, șamani, babe aveau o relație aparte
cu universul, iar noi moștenim din plin această diferență. Ne-am făcut medici știind,
chiar vrând să fim altfel, să fim acolo unde nimeni nu vrea să fie, să avem vieți
cu sens palpabil și imediat, să contăm. În facultate, din primul an suntem învățați
că pe noi nimic nu trebuie să ne tulbure, nici moartea, nici cadavrul de la anatomie,
nici suferința. Ajunși medici, diferența e atât de mare încât e deja o barieră.
Ne trezim de partea cealaltă, vorbim altă limbă, avem nevoie de traducător ca să
fim auziți.
Dacă
măcar ne-ar vedea cineva fără halatul ăla impermeabil. Ar afla că uimitor, tot din
carne și oase suntem. Și facem tot felul de lucruri interzise: suferim, obosim,
avem păreri, ne mai dăm în stambă, avem calități și vicii de oameni. Ca să pretindem
empatie de la public și pacienți, poate că trebuie să facem noi primul pas. Să sărim
bariera. Să fim, așa cum era normal de la început, cu toții de aceeași parte.
Dr. Roxana Dumitriu,
rezident endocrinologie, București:
Sfârșitul anului 2017 în România ne oferă, din
păcate, în loc de o perspectivă optimistă, dezamăgire și nesiguranță. Situația instituțiilor
sanitare în anul ce va veni este incertă, atât din punct de vedere financiar, cât
și administrativ. Din acest motiv, toți își doresc o schimbare, care parcă nu mai
apare. Având în vedere contextul politic, modificările legislative, grija pentru
sănătatea populației este lăsată, ca de obicei, undeva în spate.
Deși investițiile pentru sănătate ar trebui
să fie prioritare într-un stat civilizat, serviciile medicale se desfășoară în condiții
greu de imaginat. Rezolvarea acestor probleme majore se lasă așteptată.
Vocea
tinerilor medici, poate cei mai îndreptățiți de a se angaja pentru a face o schimbare,
este neglijată. Poate soluția este perseverența celor care abia au pășit în rezidențiat.
Deși fără putere administrativă, aceștia pot avea avantajul unității. O voce colectivă
se face auzită mai bine decât una singură. Unitatea, spulberarea individualismului
și grija pentru semeni, dorința de a face bine fără a primi ceva în schimb pot aduce
soluțiile mult așteptate. Nu în ultimul rând, comunicarea este importantă. Unitate.
Perseverență. Seriozitate.
Dr. Monica-Emilia Chirilă,
rezident medicină internă, Cluj-Napoca:
Avem nevoie de mai multă comunicare, atât între
noi, cât și cu pacienții noștri; de echilibru în deciziile de zi cu zi; să facem
fiecare lucru – indiferent cât de puțin însemnat ar părea – cu responsabilitate,
crezând în impactul real al lucrului bine făcut.
Avem nevoie de o mai bună organizare, care să
folosească fondurile existente mai eficient, pentru a putea moderniza infrastructura.
Avem
nevoie de o schimbare a perspectivei și de transparență.