Newsflash
ACTUALITATE Știri

Parteneriat regional în dermato-oncologie

de Florentina Ionescu - iul. 11 2023
Parteneriat regional în dermato-oncologie

Medicii din Dobrogea vor fi pregătiți de mai mulți specialiști de top, pentru ca pacienții din sud-estul României să aibă acces la tratament corect și complet în proximitatea lor.

Dr. Mihaela Leventer, în calitate de director de program, și o echipă de dermatologi antrenați și acreditați internațional în abordarea chirurgicală a cancerelor cutanate au demarat deja un program de pregătire în microchirugia Mohs cu dr. Andrei Dimancea, în Constanța. Acest program de pregătire în dermatochirurgie oncologică este acreditat de Academia Americană de Dermatochirurgie și de Societatea Europeană de Chirurgie Micrografică, anunță inițiatorii programului într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Parteneriatul regional dintre Leventer Medical Group și rețeaua Nova Derm din regiunea Dobrogei se va desfășura în mai multe faze. Primele două etape pregătitoare se vor finaliza cu deschiderea unui centru regional al celor doi parteneri în Dobrogea. Prin ambulatoriul său, noul centru medical va asigura accesul pacienților cu boli dermatologice și suspiciune dermato-oncologică la screening de specialitate, la diagnostic cert și la o soluție terapeutică corectă și completă. 

„Cred cu tărie că oamenii pot fi ajutați de medici competenți, bine pregătiți și că fiecare părticică de știință medicală este importantă. Am înțeles de-a lungul timpului că pregătirea și protocoalele internaționale ale echipei Leventer trebuie transmise și celorlalți colegi ai noștri, pentru ca împreună să putem oferi pacienților cu probleme dermatologice  tratamentul corect și complet de care au atâta nevoie. Mă bucur că am putut începe acest proiect și sunt convinsă că se va transforma rapid într-o infrastructură complexă de supraspecializare medicală”, a declarat dr. Mihaela Leventer, fondator și acționar Leventer Medical Group și președinte al Fundației pentru Sănătatea Pielii. 

Creșterea standardului de îngrijirire medicală 

„Motivația comună în acest proiect este faptul că ne dorim să creștem standardul de îngrijire medicală și să fim cât mai aproape de pacienții din toată țara. De aici vine și ambiția mea profesională de a mă supraspecializa în domeniul dermato-chirurgiei oncologice, pentru a răspunde nevoilor pacienților noștri din zona Dobrogei și de a le putea oferi același tratament corect și complet, în proximitatea lor. Mă bucură oportunitatea acestui parteneriat, care pornește de la valori comune: grija pentru pacient, standarde înalte și perfecționarea continuă”, a adăugat dr. Andrei Dimancea, fondatorul Nova Derm și medic dermatolog cu experiență de peste 10 ani. 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe