Termenul de medicament, numit de eleni pharmacon, vine de la vechii egipteni phar-ma-ki, adică ceea ce face bine, conferă încredere (1). Astăzi, prin medicament înţelegem o substanţă chimică (naturală sau artificială) sau un amestec de substanţe (cu sau fără excipienţi) care se utilizează în organismul viu pentru tratamentul (curativ), prevenirea (profilactic) sau diagnosticarea unei anumite boli. Această definiţie exhaustivă, dar simplă completează definiţia oficială (2).

Din gigantica farmacopee a naturii

Istoria medicamentului este tot atât de veche pe cât este însăşi istoria omului (3). Dar preistoria medicamentului este aproape la fel de veche ca biosfera. Se cunosc mecanisme de apărare şi autoreparare la toate regnurile; reflexe de autoîngrijire şi de îngrijire instinctivă la animale vertebrate; de îngrijire conştientă la mamifere; de paleomedicină la hominide şi hominine; de medicină empirică (etnomedicină) la populaţii primitive; precum şi de medicină tradiţională moştenită până la oamenii civilizaţi din prezent (4).

Fiecare colectivitate umană are şi propriul său inventar de proceduri şi medicamente empirice extrase din gigantica farmacopee a naturii, din cadrul său natural de existenţă. Pentru leacurile popu­lare folosite de poporul român, dintre care probabil că multe sunt moştenite de la strămoşii daci, medicul-scriitor Vasile Voiculescu a făcut un inventar exhaustiv la începutul secolului al XX-lea. Este vorba despre leacuri pe care le recomandă ca o completare sau o alternativă la medicina modernă, la care nu toată populaţia are acces (5).

Și civilizaţiile istorice foloseau medicamente

Etnofarmacognozia, ca ramură a farmacologiei, studiază şi raporturile dintre diversele civilizaţii istorice şi medicamentele pe care le foloseau. Se crede că cea mai veche farmacopee din lume ar fi „pen-ts^,a” scrisă acum 5.700 de ani (!) de Chenn Nong, presupus împărat al Chinei. Iar tăbliţele sumeriene din Nippur, de acum circa 5.000 de ani, prezintă medicamente populare pe atunci, inclusiv opiul. Papirusul egiptean din Teba, scris acum 3.500 de ani (descoperit de Eber), descrie 700 de medicamente din epocă: cardiotonice, diuretice, purgative, beladona, opiu, canabis etc.

În Antichitatea greacă, Dioscoride (părintele farmacognoziei) a scris, în anul 77 î.Hr., o carte care prezintă 500 de medicamente. În secolul al XV-lea, aceasta a fost tradusă în limba latină ca „Materia medica”. În Antichitatea romană, grecul Galien (Galenus), medicul împăraţilor din secolul al II-lea, avea şi o farmacie pe Via Sacra din Roma, unde prepara medicamentele pe care le prescria bonavilor săi. Este considerat „părintele farmaciei” sau al „farmaciei galenice”, respectiv al farmacotehnicii.

Mănăstirile creştine au devenit centre de sănătate

În Evul Mediu, apotecarii şi herboriștii, la noi spiţerii („specierii” care cunoşteau speciile de plante medicinale) au fost precursorii farmaciştilor. Mănăstirile creştine devin centre de sănătate, unele având și funcţie de spital și/sau farmacie. În Orient, Avicenna practică medicina şi farmacia şi face cunoscute tradiţia şi experienţa terapeutică a lumii arabe şi persane.

Renaşterea europeană reprezintă un progres major inclusiv pentru medicină şi farmacie, care se separă în profesii diferite. Elveţianul Paracelsus introduce în şcoala medicală noţiunea de „specificitate terapeutică” şi pe cea de „teoria semnăturilor” (asemănărilor, exprimată prin principiul similia similibus curantur). Acestea au ghidat gândirea medicală până în Epoca Iluminismului (secolul al XVIII-lea). Majoritatea acestor medicamente erau simptomatice, și multe se utilizează şi în prezent. Ele sunt studiate farmacologic, având posologie şi condiţionare adecvate şi sunt fabricate cu tehnologie modernă.

Epoca modernă și noile terapii

După Revoluţia Industrială de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care marchează începutul Epocii Moderne, ştiinţa şi tehnica permit descoperiri semnificative, inclusiv în domeniul farmacologiei. Astfel, Davy, în 1799, descoperă protoxidul de azot, „gazul ilariant” folosit ca analgezic şi anestezic.

În secolul al XIX-lea se descoperă multe medicamente noi, naturale (de biosinteză) sau artificiale (de sinteză chimică sau de semisinteză), simptomatice sau etiologice, cum sunt: morfina (Sertürner, 1806), eterul (Faraday, 1818), cafeina (1819), chinina 
(Pelletier, 1820), salicina (Fontana, 1825), cloroformul (Soubeiran, 1830), codeina (Robiquet, 1832), cloralul hidrat (Liebig, 1833), 
teobromina (1833), atropina (1833), comprimatele cu medicament (Brockedon, 1843), digitalina (1844), ipeca (Caventou, 1850).

Mai târziu, sunt descoperite: bromurile (Locock, 1851), acidul acetilsalicilic (Gerhardt, 1853), diureticele mercuriale (Stokes, 1854), arsenobenzolii (Ehrlich, 1854), urotropina (Butlerou, 1860), cianura de mercur (Abadie, 1870).

După o vreme, apar: cașetele cu medicament (Limousin, 1873), seringa pentru injecţii (Pravaz, 1873), fiola de sticlă (Limousin, 1873), efedrina (Knorr, 1883), acetilcolina (1886), teofilina (1888), strofantina (1888), clorura de etil (Schleich, 1891), heroina (Dreser, 1898) etc.

În 1880, Magendie pune bazele farmacologiei experimentale, care va contribui la dezvoltarea industriei farmaceutice.

Optimizate şi fabricate industrial

În secolul al XX-lea au fost descoperite atât medicamente simptomatice, cât şi etiologice, inclusiv chimioterapice antimicrobiene: adrenalina (1901), veronalul (Fischer, 1902), heparina (1917), insulina (Paulescu, 1921), penicilina (Fleming, 1923/1940), sulfamidele (Domagk, 1910/1935), cloramfenicolul (1947), aureomicina (1949), teramicina (1950), colimicina (1958), rifampicina (1966) și multe altele.

Au fost optimizate şi fabricate industrial unele medicamente mai vechi, ca vaccinuri, seruri terapeutice, imunomodulatori etc. Au fost descoperite apoi foarte multe medicamente noi: tranchilizante, neuroleptice, citostatice, bactericide, bacteriostatice, antituberculoase, antivirale, antiparazitare, antiparkinsoniene, antianginoase, hemostatice, antitrombotice, antianemice, antiulceroase, antihistaminice, miorelaxante, vitamine etc.

Prezentul și viitorul

Această tendinţă se păstrează şi în secolul al XXI-lea. Astfel, apar terapii genice şi altele care pun la îndoială baza chimică a farmaciei moderne. Aceasta este din ce în ce mai mult orientată pe produse biologice, inclusiv de biologie moleculară. Deci vorbim despre o translaţie dinspre chimie din nou spre biologie (6).

De exemplu, cea mai mare afacere farmaceutică din toate timpurile este vaccinul împotriva COVID-19 pe bază de ARNm (acid ribonucleic mesager), care acţionează în interiorul celulelor gazdei la nivel ribozomal. Iar această tehnologie inovativă se preconizează să se extindă și la alte vaccinuri antibacteriene, antivirale, antifungice şi antiparazitare, la tratamentul cancerelor, la prevenirea şi tratarea infecţiilor cu bacterii multirezistente, precum și la altele.

Produse mai mult sau mai puţin utile

Aşa s-a ajuns la multitudinea de medicamente din prezent, mai vechi şi mai noi, care umplu farmaciile cu produse utile şi mai puţin utile, eficiente şi mai puţin eficiente, dublate de suplimente alimentare/nutritive care prezintă mai mult interes financiar decât medical.

Unele medicamente noi apar, altele mai vechi dispar, iar multitudinea de denumiri comerciale poate să creeze confuzii. Drept urmare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii publică periodic Lista cu Medicamentele Esenţiale, care cuprinde doar câteva sute de medicamente DCI (denumire comună internaţională). Prima listă de acest gen, cea din 1977, avea circa 200, cea actuală, din 2021, are aproximativ 600. Anul acesta se aşteaptă o nouă ediţie, Lista 23 (7).

Oricum, în farmacii avem de unde alege pentru toate bolile, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Doar suntem în „societatea de consum”.