Ce nu știu consumatorii...și medicii care prescriu homeopate  

Senatorii USR doresc ca toți pacienții consumatori de medicamente homeopate să fie corect informați în legătură cu efectele acestor produse – sau, mai degrabă, cu lipsa efectelor. Toate materialele informative despre produsele homeopate ar trebui să conțină avertismentul despre inexistența efectelor acestora asupra sănătății. La un prim contact vizual cu produsul, avertismentul trebuie să fie evident încă de la parcurgerea informațiilor sintetice.
Ar trebui inclus și în prospectul medicamentului, „în prim-planul atenției pacientului”, după cum spun cei care au
inițiat propunerea.

Expunerea de motive anexată propunerii de modificare a Legii sănătății invocă faptul că procedeul de diluție a medicamentelor homeopate sărăcește soluția rezultată chiar și de ultima moleculă de substanță activă, astfel încât medicamentul nu mai are nicio acțiune farmacologică, imunologică sau metabolică cuantificabilă și niciun efect de tratare sau prevenire a bolilor la om. „[...] [H]omeopatia are la bază o «filosofie medicală» preștiințifică, chiar mistică, dezvoltată de Samuel Hahnemann în 1796. Aceasta presupune că, prin diluții succesive ale substanței active inițiale, [...] este reținută esența magică (sau energia vitală) a substanței [...] și boala se va vindeca. În fapt, substanța activă în urma diluției este nedozabilă și este imposibil a determina vreo concentrație plasmatică [...]”, argumentează în propunerea lor senatorii USR.

Patologia umană este spiritualizată în practica homeopată, iar tratamentele și mijloacele homeopate de combatere a bolilor respectă aceeași mistificare a dezechilibrelor fiziologice. În acest context, expunerea de motive pentru propunerea legislativă pune homeopatia pe același nivel cu frenologia (studierea variațiilor morfologice exterioare ale cutiei craniene pentru identificarea unor aspecte ale funcției creierului), vitalismul (curent care explică viața prin prezența în organism a unui principiu imaterial), teoria umorală a bolilor (potrivit căreia organismul uman era format din patru fluide – bilă neagră, bilă galbenă, sânge și flegmă), mesmerismul (tratament bazat pe forțele naturale invizibile pe care le are orice ființă vie).

Repertoriile homeopate sunt „cărți care conțin corelații empirice între simptome și substanțe active cum sunt cuarțul, cochiliile de scoică, acetatul de zinc sau ciuperca tibetană portocalie”, potrivit expunerii senatorilor USR, și sunt folosite pentru a alege substanțele care urmează să fie diluate de zeci de mii de ori, până la dispariția moleculelor active. Interesantă din punct de vedere logic este credința homeopată că, pe măsură ce o substanță se diluează de mai multe ori, ea va avea un efect mai mare asupra remedierii stării de sănătate. Această teorie nu doar contrazice frapant logica elementară, ci oferă și o dovadă clară asupra „mecanismelor” mistice (nu chimice și nici măcar fizice) ale acestor medicamente. De aceea, sunt imposibil de realizat studii științifice asupra mecanismelor de acțiune ale medicamentelor homeopate, care nu se pot doza sau cuantifica, pentru că nu există. Ele sunt însă folosite cu scopul de a inversa mecanisme biochimice și fiziopatologice reale care afectează homeostazia
organismului uman.

Despre acțiunea medicamentelor homeopate l-am întrebat pe prof. dr. Ostin C. Mungiu, fost profesor de farmacologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și fondatorul disciplinei de algeziologie la aceeași universitate. „Homeopații pleacă de la ideea că nu au de-a face cu boli, că fiecare pacient este unic și are alte caracteristici. Așa că bolnavii cu aceleași simptome primesc tratamente diferite, după cum consideră homeopatul care îi examinează. Și atunci nu poți să faci loturi, experimente clinice, dublu orb. Nu poți face nimic pentru a verifica aceste tratamente. În plus, procesul de fabricare a homeopatelor este suspect. Principiul este că substanța se diluează până la o concentrație echivalentă cu patru picături în Oceanul Atlantic. În plus, homeopații spun că importantă este nu substanța, ci agitarea ei. Dacă agiți molecula foarte bine, ea își imprimă amprenta pe moleculele de apă, care nu sunt așezate simplu una lângă alta, ci grupate într-un fel de piramide numite «clatrate», iar apa învață să fie terapeutică în urma acestui proces”, explică farmacologul ieșean.  

Este oficial: homeopatiaeste echivalentă cu placebo  

Cei patru senatori USR invocă, în expunerea de motive pentru schimbarea Legii sănătății, și metaanaliza a 1.800 de studii, publicată în 2015 de Consiliul național australian pentru sănătate și cercetare medicală, care nu a găsit niciun studiu de calitate, cu un design acceptabil și cu suficient de mulți participanți, care să arate că medicamentele homeopate acționează mai bine decât placebo sau că pot trata anumite boli. Și raportul Comisiei pentru știință și tehnologie din Marea Britanie este menționat, concluzionând, în urma studiilor analizate, că nu există nicio dovadă că produsele homeopate au un efect mai bun decât placebo. Marea Britanie nu a mai permis prescrierea compensată a medicamentelor homeopate, începând cu 1 decembrie 2017, motivând că ar reprezenta o „folosire inadecvată a fondurilor din sănătate”.

Alte argumente ale propunerii USR sunt decizia Agenției de reglementare a bunurilor de consum din SUA pentru inscripționarea atenționării pe toate produsele homeopate că nu există dovezi care să susțină vreun efect al produselor, precum și atenționarea Colegiului american de toxicologie medicală că produsele homeopate pot avea efecte dăunătoare asupra sănătății inclusiv prin întârzierea administrării terapiilor convenționale. Cum altfel în afară de întârzierea tratării adecvate? Cu siguranță prin cantitatea de zahăr conținut, care, adăugat la dieta zilnică ce include oricum glucide și zaharuri și consumat în exces, duce în timp la apariția rezistenței la insulină și a diabetului zaharat de tip II.

Și Consiliul științific consultativ al Academiilor Europene (EASAC), care include Academia Română, a comunicat în decembrie 2017 că homeopatia nu este plauzibilă și nu are consistență în cadrul științific general acceptat. Din acest motiv, EASAC acceptă faptul că efectul placebo ar putea apărea în unele tratamente homeopate, dar nu consideră că există dovezi suficiente care să susțină că homeopatia are un efect mai mare decât placebo. „Avem aproape un consens în lumea medicală asupra acestui fapt [că homeopatia nu are efecte de tratare a bolilor]”, a declarat dr. Adrian Wiener, medic primar medicină internă, unul dintre inițiatorii propunerii de schimbare a Legii sănătății, pentru HotNews.

Pentru „Viața medicală”, dr. Adrian Wiener a arătat că propunerea pentru modificarea Legii sănătății cu specificații clare privind tratamentele homeopate a apărut în urma ultimelor rapoarte ale Consiliului național australian pentru sănătate și cercetare, ale Serviciului național de sănătate din Marea Britanie, ale Agenției de reglementare a bunurilor de consum din SUA și ale Consiliului științific consultativ al Academiilor Europene. Toate acestea au concluzionat că nu există vreo dovadă că medicamentele homeopate au efecte benefice asupra sănătății sau pot vindeca unele boli, dar există dovezi că pot întârzia administrarea terapiei convenționale, având astfel un efect nefavorabil asupra bolii. În România, de multe ori, pacientul are acces cu dificultate la un tratament corect, spune medicul arădean, românii fiind, în plus, mai susceptibili la a crede informații nesusținute științific. „La noi, o ciudățenie este că homeopatele nu au același regim de punere pe piață ca medicamentele normale. Nu trebuie să facă dovada eficacității clinice.” Și în restul Europei este la fel, dar reglementările ar trebui să se schimbe în acest sens, spune senatorul USR. Adrian Wiener reamintește că medicina este o știință bazată pe dovezi și că nu ar trebui să existe tratamente nedovedite științific. Homeopatia este o zonă gri a medicinei și nu ar trebui promovată de medici și de universitățile de medicină, cu toate că unele oferă cursuri opționale de homeopatie.  

Homeopatia și erorile de logică  

De unde provine succesul de marketing al homeopatiei? Marele avantaj al homeopatiei, invocat de toți susținătorii săi, este acela că medicamentele homeopate nu provoacă reacții adverse ale substanței active (întrucât nu conțin substanță activă), spre deosebire de medicamentele uzuale, care vin la pachet cu o serie de efecte, altele decât cele terapeutice. Cum ar putea un medicament fără vreo moleculă de substanță activă să provoace reacțiile adverse ale substanței respective este însă greu de imaginat. Mai mult, susținătorii homeopatiei spun că medicamentele homeopate provoacă doar reacțiile dorite, benefice pentru organismul uman, contracarând mecanismele biochimice și fiziopatologice ale unei boli.

În explicațiile homeopaților sunt invocate teorii mai noi (dar nu mai credibile), cum este cea despre memoria apei, dar acestea nu sunt fundamentate științific. Teoria despre memoria apei îi aparține lui Jacques Benveniste, un imunolog francez conform căruia moleculele de apă ar avea o anumită memorie care ar păstra informația substanței active cu care au intrat, la un moment dat, în contact. Benveniste a „demonstrat” această teorie printr-un articol publicat în una dintre cele mai prestigioase reviste științifice – Nature. Articolul era viciat de la început, studiul concret al fenomenului descris neexistând în realitate. Redactorul-șef al revistei Nature, John Maddox, a cerut refacerea experimentului sub supervizarea sa, demontând astfel ideea lui Benveniste, dar direcția „științifică” pe care a luat-o homeopatia nu a mai putut fi înfrânată. Este, totuși, destul de dificil de trecut cu vederea simpla realitate că teoria despre memoria apei implică faptul că apa de la robinet ne-ar putea otrăvi fără a fi necesară o cantitate prea mare.

Amploarea pe care a luat-o practica homeopată după includerea homeopatiei pe lista științelor a făcut ca tocmai această practicare a pseudoștiinței să se autosusțină, prohomeopații invocând folosirea pe scară largă a medicamentelor homeopate ca argument pentru acceptarea homeopatiei. Această eroare de logică se numește argumentum ad populum (sau apelul la majoritate) și concluzionează că o afirmație este adevărată doar pentru că multă lume crede că este adevărată.  

Cum te acapareazădisonanța cognitivă  

Ce anume i-a făcut pe oameni să aibă încredere în homeopatie de-a lungul timpului? Teoria lui Hahnemann a eliminat din start efectele adverse ale medicamentelor homeopate, făcând aceste soluții (în realitate, apă chioară) mult mai atractive pentru oamenii de rând, cărora le este greu să își asume riscurile unui tratament eficient. Hahnemann a reușit să elimine efectele adverse ale medicamentelor homeopate tocmai prin eliminarea oricărei molecule de substanță activă. Homeopatele sunt diluate într-un raport de 1/50.000 (o parte de soluție la 50.000 de părți de solvent) la fiecare treaptă de diluție, putând fi efectuate sute de trepte succesive, până la dispariția moleculelor de substanță activă.

Procesul diluției este unul chiar complicat și necesită multă atenție și determinare pentru a fi realizat. În acest context, odată înțeles procesul, în mintea cititorului se poate naște foarte ușor fenomenul de disonanță cognitivă, explicat de Leon Festinger ca un disconfort psihologic produs de cel puțin două elemente cognitive (informații, opinii) care se neagă sau se contrazic reciproc. Pe de-o parte, cel interesat își dă seama că informațiile citite contrazic logica elementară, dar pe de altă parte nu poate șterge cu buretele eforturile pe care le-a făcut spre a înțelege noțiunile citite, legăturile între ele, întreg procesul – în acest caz, de diluție succesivă a medicamentelor homeopate. Cum poate renunța cineva la toate cunoștințele acumulate pe parcursul a zeci de ani despre un fenomen de fapt inexistent? Cum poate renunța la tot timpul pierdut și la toată energia consumată în descifrarea imposibilului? Nu poate. Aceasta este disonanța cognitivă. Aici este slăbiciunea homeopaților, motorul erorilor ce se autoperpetuează.

Pentru a avea o imagine asupra amplorii și dificultății întregului proces de diluție din homeopatie, este necesară expunerea câtorva detalii legate de acesta. Astfel, aflăm de pe site-ul www.homeopatie.ro, site susținut de Societatea Română de Homeopatie, că cele mai des folosite diluții sunt preparate adăugând o parte din substanța de bază în 99 de părți de solvent (diluție 1/100). „Amestecul agitat puternic se spune că este «dinamizat» de un aparat vibrator; se obține astfel prima centezimală hahnemanniană – 1 CH. O parte din această diluție 1 CH, amestecată într-un nou flacon cu 99 părți de solvent și dinamizată, constituie diluția 2 CH, și așa mai departe până la 30 CH. Este nevoie, deci, de treizeci de flacoane pentru o asemenea preparare.”

Continuând documentarea asupra sinuozității procesului diluțiilor homeopate, din aceeași sursă înțelegem și că „în 1832, un rus, Korsakov, pentru a evita utilizarea atâtor flacoane, propune o tehnică de diluție numită «în flacon unic»: se pun 5 ml tinctură-mamă într-un flacon care este agitat puternic, apoi este golit prin aspirare. Acest procedeu lasă în flacon 1% din volumul inițial. Se adaugă apă purificată în acest flacon, pentru a dilua ceea ce a rămas din tinctura-mamă pe pereți, se agită puternic și se obține astfel prima diluție korsakoviană 1 K. Repetând operația, se obține a doua diluție korsakoviană și așa mai departe. Diluțiile cel mai des prescrise sunt 200 K, 1.000 K, 10.000 K. Ele sunt eliberate cel mai adesea pe bază de prescripție medicală. Fabricarea diluțiilor korsakoviene se face cu un aparat automat ce asigură precizia și repetarea operațiilor. [...] Oricare ar fi tipul de diluții ales, operația de diluare este foarte delicată și trebuie să aibă loc cu maximum de precauții”. (4) Homeopații susțin chiar că substanța este cu atât mai potentă cu cât diluția este mai mare.  

Scrisoare pentru homeopatie  

Pe adresa redacției ne-a fost trimisă zilele trecute o scrisoare deschisă adresată doctorului Adrian Wiener, semnată de prof. dr. Dumitru Dobrescu, cuprinzând reacția fostului președinte al Comisiei medicamentului a Ministerului Sănătății la
demer­sul senatorilor USR privind specificațiile despre medicamentele homeopate. Prof. dr. Dumitru Dobrescu, fost expert pentru medicamente al Organizației mondiale a sănătății (OMS) și fost șef al Agenției Naționale a Medicamentului, are multiple nemulțumiri față de inițiativa legislativă amintită. În primul rând, spune el, homeopatia, având la bază cunoștințe ale secolului al XVIII-lea, „reflectă o parte din caracterul empiric al medicinei din acea epocă”, dar „esența homeopatiei se găsește în legile universale ale naturii, care sunt perene, imuabile și implacabile”. În al doilea rând, metaanaliza australiană menționată în expunerea de motive a propunerii senatorului Wiener nu este credibilă, spune profesorul Dobrescu, pentru că „autorii nu au fost capabili să depisteze măcar
câteva zeci sau sute [de studii] cu valoare științifică reală”.

Profesorul Dobrescu mai spune că raportul Comisiei pentru știință și tehnologie a Camerei Comunelor din Marea Britanie, care concluziona că produsele homeopate sunt lipsite de efecte medicale și la care se face referire în expunerea de motive, ar fi fost respins de guvernul Marii Britanii. În realitate însă, guvernul Marii Britanii a acceptat concluzia Camerei Comunelor și a stabilit ca Serviciile naționale de sănătate locale să decidă dacă vor finanța tratamentele homeopate prescrise. Nici menționarea deciziei Agenției de reglementare a bunurilor de consum din SUA în privința homeopatiei printre motivele propunerii senatorului Wiener nu a fost pe placul profesorului Dobrescu, care spune că „niciodată medicamentul nu a fost și nu va fi bun de larg consum” și că Food and Drug Administration (FDA) este agenția care acceptă și reglementează regimul medicamentelor homeopate. Într-adevăr, FDA reglementează medicamentele homeopate, dar doar în ceea ce privește siguranța lor, nu și eficiența.

În final, profesorul nonagenar impută propunerii de etichetare a homeopatelor ca fiind fără efect că este „în afara unei decizii a Agenției europene a medicamentelor”, argument valabil dacă nu cunoaștem traiectoria naturală a unei legi. Inițial, o lege se formează prin propuneri ale diverselor organisme naționale sau internaționale, incluzând, de exemplu, puncte de vedere ale Comisiei Europene, ale Ministerelor Sănătății sau ale altor autorități. Apoi, punctele de vedere se pot trimite la senat și pot intra în dezbatere publică, pentru ca în final să fie aprobate sau respinse. Momentan, propunerea celor patru senatori USR se află în dezbatere publică, astfel încât este prematur să afirmăm că Agenția europeană a medicamentelor nu o va accepta. Până atunci însă, ar putea fi util pentru toți să începem să ne educăm măcar copiii, care să poată ajunge să deosebească știința de pseudoștiință, să își poată asuma responsabilitățile unor tratamente cu efecte adverse, dar cu efect, și să nu creadă fără să cerceteze. Educarea copiilor în acest sens pare, momentan, singura speranță în contextul în care oamenii adulți protestează împotriva vaccinării, refuză tratamente convenționale în favoarea celor homeopate sau cheltuiesc mulți bani pe biorezonanță, tratamente energetice și alte practici lipsite de dovezi ale eficacității terapeutice.