La Manchester, unde a fost organizat EuroScience Open Forum (ESOF), eveniment bienal dedicat cercetării și inovării științifice, cu peste 4.500 de participanți, au fost prezenți mai mulți laureați Nobel, în frunte cu sir Andre Geim și sir Kostya Novoselov – premiul Nobel pentru fizică în 2010, pentru descoperirea grafenului. De altfel, descoperirea celor doi savanți britanici născuți în URSS a adus un suflu nou în acest oraș, unde universitatea locală a ridicat deja o clădire dedicată Institutului național al grafenului, în care vor fi puse la punct mai multe aplicații industriale ale noului material. Un alt punct focal a fost constituit de astronomie, Universitatea din Manchester mândrindu-se cu al treilea cel mai mare telescop mobil din lume, găzduit la Observatorul Jodrell Bank.

     Dar poate că implicațiile cele mai importante ale acestei ultime săptămâni din iulie vor fi cele politice – și ne referim la politica științei. De la declarația comună a principalelor academii de știință din Europa (cele din România nu se numără însă printre acestea), care au afirmat că „știința este globală“, arătând că este nevoie ca instituțiile de oriunde din Europa trebuie să aibă libertatea de a recruta cei mai buni cercetători, dincolo de orice bariere inutile, la declarația comună a societăților internaționale pentru progresul științific (din SUA, Brazilia, China, Europa, Japonia și Coreea de Sud), toate vocile afirmă necesitatea de a investi pe termen lung în știință, în inovare și cercetare, pentru a găsi soluții la problemele sociale și economice cu care se confruntă umanitatea. Dar investițiile nu sunt suficiente, știința trebuie să și fie adoptată de politicieni, atunci când dovezile sunt clare.

Unde tragem linia?

     Probabil că subiectele cele mai spectaculoase au fost cele care au vizat noile tehnologii: editarea genomului, mașinile zburătoare, imprimarea tridimensională sau biologia sintetică. În vreme ce inovația tehnologică avansează rapid, reglementările nu țin pasul. Este foarte greu de găsit un echilibru între promovarea progresului și evitarea unor posibile consecințe nefaste. Spre exemplu, tehnologia CRISPR/Cas9 de editare a genomului a redus foarte mult costurile procedurii și a făcut ca aceasta să fie larg accesibilă. Problemele de-abia acum apar, prin faptul că orice fel de intervenție asupra genomului poate avea consecințe greu de anticipat.

Dopingul genetic

     La Manchester, într-o sesiune dedicată luptei anti­doping, au fost trecute în revistă posibile metode de doping „inovator“, care sunt deja avute în vedere de WADA. Dopajul genetic constă în introducerea de material genetic cu ajutorul unor vectori virali și tocmai pe baza acestui principiu se poate face dovada: prezența vectorului și diferențele subtile dintre gena introdusă și cea originală – deoarece secvențele ADN prezintă mici diferențe, neimportante pentru funcția proteinei pe care o codează, dar esențiale pentru diagnosticul de dopaj. Pe lângă dopajul genetic, este avut în vedere și cel celular, prin utilizarea de celule stem. Și, chiar dacă suntem doar la faza de principiu și nu există aplicații confirmate la om, oamenii de știință nu exclud nici posibilitatea de editare a genomului prin utilizarea tehnicii CRISPR/Cas9, care permite astfel de intervenții chiar și în laboratoare mai puțin sofisticate. De­spre toate aceste metode a vorbit profesorul Carl Johan Sundberg, de la Institutul Karolinska, în vreme ce compatriotul său Arne Ljunqvist, fost vicepreședinte WADA până în 2013, membru de onoare al Comitetului internațional olimpic și președinte de onoare IAAF, a prezentat rezultatele surprinzătoare ale testării cu metode noi a probelor biologice recoltate anterior în competițiile sportive de elită. Conform procedurilor actuale, testele antidoping pot fi repetate pe o perioadă de până la zece ani după recoltarea probelor. Și aici au apărut surprizele (deși, să fim serioși, e greu să fii surprins de asta): 60 din cele 840 de probe recoltate la Beijing, în 2008, au fost pozitive la retestare, și 38 din cele 403 probe de la Londra (2012) au avut aceeași soartă. Cu alte cuvinte, 8% din probe au demonstrat dopajul, în vreme ce rezultatele inițiale (cu metodele disponibile la momentul desfășurării competiției) au arătat o proporție mult mai mică, de doar 1%.

     Dopajul a rămas, din păcate, o practică frecventă în sportul de performanță, iar entități politice precum Federația Rusă au transformat aceste practici universal dezavuate în politică de stat. Problemele nu se opresc însă la nivelul sportului de performanță, aceea fiind doar fața vizibilă a aisbergului. Dopingul a devenit o problemă de sănătate publică odată cu adoptarea acestor metode în sportul recreațional, de masă, nu atât cu scopul atingerii unei performanțe, cât pentru „ameliorarea“ imaginii personale. Profesorul Mike McNamee, etician de la Universitatea Swansea, a vorbit despre acest fenomen și a subliniat importanța educației antidoping, de cele mai multe ori absentă nu doar în sistemul de educație generală, ci chiar în universitățile de educație fizică și sport.

Război și pace

     Ce am învățat din pandemiile anterioare? „Lecția desprinsă este că lumea nu învață nimic [din pandemiile trecute]“, a declarat sir Andrew Witty, CEO al companiei farma GSK și cancelar al Universității din Nottingham. Compania pe care acesta o conduce s-a aflat în prima linie a răspunsului global la ultimele trei pandemii (H1N1, Ebola și, acum, Zika), iar situațiile deosebite din anii trecuți au necesitat o serie de decizii strategice ale companiei. Pentru Ebola, de pildă, trecerea de la experimentele pe animale la studiile clinice s-a făcut într-un timp extrem de scurt, de doar nouă luni, nemaiîntâlnit. Cu alte cuvinte, s-a renunțat la multe din etapele care în mod normal durează ani de zile, pentru a putea veni cu o soluție la epidemia din Africa de Vest, fără a compromite profilul de siguranță al vaccinului produs dincolo de o limită rezonabilă. Mai mult, în cazul în care infecția cu virusul Ebola ar fi depășit granițele celor trei țări africane și s-ar fi răspândit global, compania era deja pregătită să sacrifice producția de vaccin pentru rotavirus pentru a crește capacitatea de producție a noului vaccin. De altfel, principalele probleme pe care le pune o nouă pandemie sunt în primul rând logistice. Nu doar că nu există depozite de vaccin, dar nici capacitatea de producere nu este pe măsura cererii.

Clone bătrâne

     Mai multe reviste științifice de top și-au potrivit ceasurile cu ora oficială a forumului de la Manchester, pentru a anunța o serie de articole interesante. Nature Communi­cations, de pildă, i-a adus pe autorii principali ai studiului care a continuat o cercetare ce stârnea vâlvă în toată lumea în urmă cu exact douăzeci de ani. Luna aceasta s-au împlinit exact două decenii de la nașterea lui Dolly, probabil cea mai faimoasă oaie – cel puțin din istoria științei. Cunoștințele de care dispuneau, în anii ʼ90, Ian Wilmut și Keith Campbell (liderii grupului care a clonat pentru prima dată un mamifer), erau suficient de limitate pentru a conduce la concluzia că moartea prematură a lui Dolly, la numai șase ani și jumătate, suferind de osteoartrită, ar fi urmarea procedeului de clonare. Între timp însă, s-au dezvoltat noțiunile legate de importanța ADN-ului mitocondrial (prin clonare se transferă conținutul nuclear într-o celulă somatică, deci mitocondriile sunt moștenite de la donatorul celulei, nu de la „original“) și mai ales cele privind influența factorilor epigenetici asupra dezvoltării ulterioare a individului.

Bacterii vs. bacterii

     Un alt studiu prezentat la ESOF 2016 a fost cel realizat de un grup german de la Universitatea din Tübingen, care a reușit să elucideze misterul pentru care doar aproximativ 30% din populație prezintă colonizare nazală cu Staphylococcus aureus. Competiția bacteriană este atât de acerbă, încât pentru aceleași resurse intră în competiție mai multe bacterii. Câștigătorul? Cel care reușește să elimine competitorii direcți. Astfel, atunci când au identificat Staphylococcus lugdunensis în loc de stafilococul auriu, bacteriologii au știut că e un indiciu care trebuie urmărit. Lugdunina secretată de acești stafilococi are acțiune bactericidă față de mai toate bacteriile Gram-pozitive, inclusiv pe stafilococul auriu, și nu duce la dezvoltarea rezistenței. Cu toate că autorii au reușit nu doar extracția din cultură, ci și sintetizarea substanței bactericide, deocamdată ea nu poate fi administrată decât local, deoarece nu este solubilă în apă. Până la identificarea unor strategii care să permită și alte căi de administrare, lugdunina rămâne doar o promisiune și un bun exemplu al modului în care bacteriile pot fi utilizate în... lupta antibacteriană. Studiul a fost publicat miercuri (27 iulie) în Nature.

România invizibilă

     E drept că nu mă așteptam să văd știința din România în prim-planul dezbaterilor de la EuroScience Open Forum (ESOF) 2016, dar nici ca aceasta să fie complet absentă. Numai dacă inventariem sumar principalele instituții cu presupusă autoritate, găsim o serie de academii care de care mai pline de „știință“, autorități de reglementare și de finanțare a cercetării lipsite de orice viziune, fără a omite zecile de universități și schemele lor de personal umflate adesea fără nicio justificare. M-aș fi așteptat, dimpotrivă, să văd trimiși speciali ai tuturor acestor instituții stând în primele rânduri la dezbateri și luându-și cu grijă notițe. Poate, cine știe, în felul ăsta, la întoarcere, ar fi pus umărul la câștigarea unui oarecare grad de relevanță pentru știința din România.