Poate a nu știu câta oară, m-am convins că pe un pacient care susţine că nu mănâncă mult sau că nu bea decât la ocazii nu este recomandat să-l crezi. Și mi-am adus aminte de ceea ce-mi spunea mătușa mea Lili. În tinereţea sa, când abia se familiariza cu Justiţia, atunci când se afla la o anchetă, avea tendinţa să scrie la mașină tot ce declara proaspătul arestat. „Așteaptă, domnișoară, mata crezi tot ce spune ăsta!?”, o atenţiona procurorul. În timp, a realizat că faptele apar în vorbe mult mai târziu, și nu în timpul unei anchete sau, în cazul nostru, într-o conversaţie cu un bolnav.

Fosta mea soţie, texanca Marion Rose, a fost șocată de bogăţia de legume, fructe și preparate lactate din pieţele românești, dar, mai ales, de preţul lor. Mulţi dintre americanii care-și doresc astfel de produse parcurg distanţe mari și cheltuie sume semnificative pentru un măr sau un iaurt de calitate. Evident că putem nuanţa situaţia, deoarece nu tot ce găsim pe tarabe și în pieţe este și organic. Mulţi dintre legumicultorii din Matca și Corod, cei care porniseră cu bune intenţii, au constatat că li s-a stricat peste noapte marfa (castraveţii) care nu fusese tratată cu chimicale. Anul următor, au deșertat și ei, precum fac majoritatea consătenilor, cantităţi enorme de substanţe care le asigură nu doar dispariţia dăunătorilor, ci, mai ales, o viaţă mai îndelungată a legumelor la tarabele din pieţe sau pe durata transportului cu tirurile.

Din supermarket, și nu din grădină

Că ne-am falsificat existenţa este foarte clar. Asta, dacă vrem să recunoaștem, dacă ne oprim câteva momente din alergătură și reflectăm la ce vieţi trăim. Orășeanul, care se crede mai luminat decât masa oamenilor, cumpără în necunoștinţă de cauză produse despre care crede că sunt sigure, bazat pe modul lor de prezentare în rafturile supermarketurilor. Cel de la ţară ignoră mai tot ce crește în grădina sa și, zilnic, se duce la magazinul deschis de un isteţ local să arunce banii pe trăsnăile pe care a văzut el la televizor că le consumă cei de la oraș. Ambii aspiră la un anumit statut. Trist este că falsitatea în care trăim se adâncește. Au ajuns să umble prin satele românești microbuze cu difuzoare instalate pe capotă, de la care se aude: „Avem pepeeeni, roșiiii, castraveeeţi, ceapăăăăă!”. Și vezi cum ies de după porţi persoane care, în loc să le fi cultivat pe pământul din jurul caselor lor, le cumpără de la șmecherii din oraș, care le iau din supermarketuri și le comercializează taman în locurile de unde odinioară plecau camioane încărcate cu fructe și legume.

Vara aceasta am colindat multe zone și am poposit și în câteva sate. Stând la masă cu localnicii, mai toţi se plângeau de dureri și fiecare îmi solicita sfaturi și recomandări. Unii mai cultivau în curte fructe și legume pentru care un american ar scoate mulţi verzișori. Dar nu le valorizau și, crezând că m-aș simţi ofensat dacă ar așeza pe masă porumb fiert, mere, prune sau roșii, ei aduceau ceea ce credeau că ar mânca și ar bea un oaspete de la Iași. Și se mirau când îi rugam să mă lase să aleg ceea ce aș vrea să mănânc. Să ai Rai în jur și să tinzi să te alimentezi precum îţi recomandă companiile este dureros!

Poluarea, aglomeraţia și gălăgia 

Când pleca Hogaș înspre munţi, soţia bocea. Dar când se întorcea, el plângea. Dacă odinioară mă entuziasmam când intram într-un oraș, acum nu mai am acele trăiri. Simt, în schimb, mai mult și mai mult, chemarea altor spaţii unde să pot auzi cântec de păsări și susurul greierilor, și nu zgomot de betoniere și claxoane. Să mă pustiesc, așa cum adesea făcea 
Sadoveanu, care îl urma la Tazlău pe prietenul său, medicul și scriitorul I.I. Mironescu. Să ies din pseudolumea care a devenit orașul.

Am revenit, în anul 2015, cu bucurie la Iași. Eram încântat că nu mai e necesar să suport traficul infernal al Capitalei și să mișun prin măruntaiele pământului când voiam să mă deplasez dintr-un loc într-altul. Pasul meu se resincroniza cu cel al ieșeanului și nu mai avea graba aia nebună cu care mă obișnuisem. Însă, din păcate, după opt ani constat că poluarea, aglomeraţia și gălăgia au pus stăpânire și pe dulcele târg.

Mulţi s-au bucurat că și-au stabilit la Iași sediul și birourile multe dintre marile companii mondiale de IT. Acum, când scriu aceste rânduri, unii postează pe reţelele sociale, cu mândrie, că Iașiul găzduiește IESF World Esports Championship 2023 (n.r.: jocuri electronice). E plin orașul de mirosuri emanate de fumurile combatanţilor, sunt instalate corturi și trailere imense ale firmelor de băuturi energizante și de ţigări electronice și se golesc instant rafturile tuturor supermarketurilor de băuturi alcoolice. Venind aseară spre casă, am fost aproape să cred că greșisem drumul. Pe jos și pe bănci erau cetăţeni turmentaţi, dar nu dintre cei ai străzii, ci tineri bine îmbrăcaţi care fuseseră doborâţi de ceva: erau epuizaţi cognitiv, digestiv și existenţial. Și tare-mi vine să închei acest articol aidoma copiilor în compunerile lor: „Ce frumos mi-am petrecut vacanţa de vară!”.