preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor (Save Lives: Clean Your Hands), marcată în fiecare an la data de 5 mai, a fost lansată în anul 2009.
Copiii de peste 4 ani din sectorul 1 care se confruntă cu probleme legate de comunicare și limbaj pot beneficia de terapii gratuite oferite de Complexul Multifuncțional Caraiman.
Un dispozitiv nou a fost folosit în cadrul unui studiu, iar rezultatele au arătat că acest tip de gutieră dentară este mai puțin invazivă, dar la fel de eficientă în tratarea apneei în somn ca aparatele CPAP.
Ne-am obișnuit ca Legea nr. 195/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii să sufere dese schimbări. Dintr-o perspectivă, acestea sunt prilejuite de dinamica societăţii în care trăim.
România are potenţialul de a-și atinge la timp ţintele de vaccinare împotriva HPV din Planul Naţional de Combatere a Cancerului.
Sarcinile la vârste foarte mici, cancerele de sân și cele de col uterin reprezintă cele trei mari probleme de sănătate cu care se confruntă populaţia feminină a ţării noastre.
Prevenţia și normarea personalului în spitalele din România care rezolvă cele mai complexe cazuri sunt două dintre aspectele ce trebuie avute în vedere atunci când se discută despre siguranţa pacientului și a sistemului medical.
După mulţi ani în care femeile nu au avut nicio soluţie pentru a înlătura neplăcutele simptome ale menopauzei, compania Bayer anunţă dezvoltarea unui medicament pentru tratarea simptomelor vasomotorii și a tulburărilor de somn.
Pe viitor, se intenţionează crearea unei secţiuni în care, pe baza unui cod, aparţinătorii să poată primi informaţii despre pacienţi ajunşi la UPU-SMURD.
Potrivit unui nou studiu publicat în The Lancet, fenomenul se va înregistra în special în „țările mai puțin bogate”, din care face parte și România.
Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării (24-30 aprilie 2024), AREPMF a organizat luni, 29 aprilie, o conferință de presă marcând acest eveniment prin continuarea proiectului Protect LifeRo.
Biroul OMS România a lansat linia directă care oferă traduceri ROM-UCR în timpul consultațiilor medicale.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Cele mai recente evoluții din domeniul geneticii umane (mecanisme moleculare și celulare de dezvoltare normală și patologică) și al geneticii medicale au fost aduse în prim-plan la Simpozionul Româno-German de Genetică Medicală.
În două ore, o inimă a fost transportată la Târgu Mureș, iar un ficat la București, pentru ca doi oameni să primească o nouă șansă la viață.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Compania Moderna și alianța Pfizer-BioNTech se vor înfrunta în tribunale din Londra şi din alte oraşe, în procese care privesc paternitatea şi dreptul de a utiliza tehnologia ARN mesager.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe