Virusul care dă COVID-19 poate activa acelaşi răspuns inflamator la nivelul creierului ca boala Parkinson, inducând un potenţial risc de afecţiuni neurodegenerative, arată cercetătorii australieni.
În Ambulatoriul Spitalului CF Timişoara pot fi făcute teste gratuite pentru depistarea bolii care afectează somnul, aparatul identificând apneea, sindromul ce poate cauza accidente rutiere.
Efectele resimțite de ochi la persoanele care locuiesc în zonele urbane poluate pot fi numeroase. Una dintre ele este „ochiul urban”.
Un studiu de mari dimensiuni a găsit o corelație între long COVID și căderea părului, precum și între această infecție și libidoul redus.
Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, consideră că este suprinzător modul în care sindromul post-COVID apare la pacienţii care au avut forme uşoare de boală.
Artistul Justin Bieber mărturisește că îi este din ce în ce mai greu să mănânce după ce a dezvăluit că suferă de paralizie facială parțială.
Medicul pediatru Mihai Craiu, de la INSMC, a scris câteva recomandări pentru părinți, în cazul în care micuții sunt depistați cu sindromul mână-picior-gură.
Simptomatologia long COVID este extrem de diversă și poate afecta întreg organismul. Din ce am întâlnit în practica mea curentă, cele mai supărătoare manifestări par a fi fost cele psihice.
Media de vârstă a femeii gravide a crescut în ultimii zeci de ani. Acest fapt se explică prin utilizarea tot mai frecventă a tehnicilor de reproducere umană asistată, oferind șanse cuplurilor infertile, spune dr. Roxana Chirilă.
Noutăți din Ginecologie și Obstetrică, precum și aspecte utile din experiența speakerilor au fost aduse în atenția participanșilor la Forumul Ginecologia.ro.
După ședința Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență din perioada 7-10 martie a.c., autoritățile au emis o atenționare cu privire la vaccinul Spikevax.
Acest război infernal, încărcat de o malefică ură proiectată pe un popor întreg și care urmează să se întindă pe o întreagă planetă, poartă în miezul lui un mit antic, așa-numitul mit Abraham răsturnat.
Spectacolul „Sindromul Rodomonte”, construit în jurul unor pretexte clasice, dar angajate în rezolvări inedite, este un produs teatral care, de multe ori, mută tinereţea din scenă în sală.
Un dispozitiv compact, care poate fi purtat confortabil la încheietura mâinii, similar cu o brăţară de fitness, poate fi util în evaluarea sindromului de apnee în somn.
O proporție mare a persoanelor care suferă de sindromul long COVID au recunoscut că suferă de oboseală cronică, potrivit unui studiu recent.
Comparativ cu adulţii, copiii infectaţi cu SARS-CoV-2 fac forme ușoare sau moderate de boală, însă uneori dezvoltă o entitate clinică separată: sindromul inflamator multisistemic.
S-a investit enorm în cercetarea infecţiei cu SARS-CoV-2, iar rezultatele se succed cu rapiditate. Iată câteva date recente de la National Institute of Health (SUA), care vor apărea în Nature.
Un studiu publicat la sfârșitul anului trecut arată că vaccinurile împotriva COVID-19 reduc semnificativ riscul de sindrom inflamator multisistemic la adolescenți.
Specialiștii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara au dezvoltat o aplicație care vine în ajutorul pacienților care au avut COVID-19.
Organizația Mondială a Sănătății a emis recomandări cu privire la tratamentul copiilor cu sindrom inflamator multisistemic asociat cu boala COVID-19.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe