Ai un cabinet sau lucrezi la o clinică privată unde ești plătit în funcţie de cât de mult consulţi sau de numărul și complexitatea intervenţiilor. Ţi-ar plăcea să te caute mai mulţi pacienţi?
UNESCO a cerut guvernelor să reglementeze rapid utilizarea instrumentelor de inteligență artificială, cum ar fi chatbot-ul ChatGPT, în sălile de clasă, inclusiv prin limitarea utilizării acestora la copiii cu anumite vârste.
Un studiu britanic a constatat că pacienții supraponderali sau obezi continuă să primească recomandări medicale generale, vagi, care îi culpabilizează.
Contactul imediat piele pe piele este de preferat în incubatorului, în cazul bebeluşilor născuţi prematur, recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Autoritatea de reglementare a ajuns la concluzia că există „o posibilitate rezonabilă” ca menstruaţiile abundente să aibă o asociere cauzală cu serurile anti-COVID.
Vaccinul a demonstrat o protecţie mai largă pentru copiii cu vârste fragede şi pentru persoanele de peste 45 de ani, au precizat reprezentanţii EMA.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis noi recomandări pentru compoziția vaccinurilor gripale în anul 2023, pentru emisfera sudică.
Secretarul de stat a afirmat că doza a patra de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer se poate face la cerere, persoana neavând nevoie de o programare.
Autorităţile sanitare suedeze au recomandat o a patra doză de vaccin anti-COVID-19 pentru toate persoanele de peste 80 de ani, precum şi pentru rezidenţii căminelor de bătrâni, indiferent de vârstă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat oficial două noi tratamente împotriva COVID-19. Recomandările au apărut în revista medicală British Medical Journal (BMJ).
Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă folosirea plasmei convalescente pentru pacienții cu COVID-19.
Din data de 8 noiembrie, persoanele imunizate cu vaccin de la Johnson&Johnson au recomandare să facă rapelul cu un ser pe bază de ARN mesager, a anunțat președintele CNCAV.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a transmis o scrisoare deschisă care reprezintă un „strigăt de disperare”, în contextul în care în țara noastră s-a înregistrat un număr record de îmbolnăviri de COVID-19 și un număr record de decese.
Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, medic primar cardiolog și medic primar medicină internă, fondatorul Cardiomed, a explicat ce trebuie să facă pacienții care există să se vaccineze.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă un vaccin inovator împotriva malariei, pentru a fi folosit copiilor la risc din țările africane în care această boală face ravagii.
O combinaţie de medicamente poate fi administrată preventiv pacienților infectați, care prezintă risc crescut de a dezvolta forme severe de COVID-19, recomandă Organizația Mondială a Sănătății.
Autoritățile sanitare franceze recomandă extragerea dispozitivelor intrauterine marca Ancora și Novaplus – care se comercializează și în România. E o măsură de precauție, din cauza riscului de expulzie spontană.
Comisia de vaccinare a Germaniei (STIKO) a recomandat ca cetățenii cu vârsta sub 60 de ani, cărora li s-a administrat o primă doză de ser AstraZeneca, să primească la rapel un alt produs.
Pentru pasionații de jocuri video inspirate din „realitatea medicală”, am făcut o selecție de cinci titluri.
Consiliul Europei este de acord în privința consolidării folosirii testelor rapide pentru COVID-19, cât și în privința recunoașterii între state a rezultatelor obținute la testele pentru depistarea COVID.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe