Luni, 30 mai, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Prezenți într-un număr foarte mare, aceștia au putut să vadă ce înseamnă activitatea fiecărei instituții din cadrul MAI.
„Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și-a deschis larg ușile pentru toți vizitatorii, i-a primit cu bomboane și a reușit să capteze atenția prin prezentarea activității pe care o desfășoară. Cei mici au fost curioși și au pus nenumărate întrebări legate de intervențiile pompierilor, când și cum intervine elicopterul SMURD, ce înseamnă «descarcerare», cum funcționează sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, etc.”, transmite DSU.
De asemenea, copiii au urcat în elicopterul SMURD al IGAv., au învățat, în timp real, în interiorul centrului mobil de instruire și a caravanei „Fii pregătit” cum să se comporte în cazul producerii unor situații de urgență în propria locuință, cum să acționeze în cazul unor situații extreme, în caz de cutremur sau incendiu.
Aceștia au mai încercat diverse tehnici de intervenție și au văzut cele mai reprezentative mașini de pompieri (autoscară, motocicletă SMURD, autospecială pirotehnică și de stingere, echipaje de alpliniști și scafandrii).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe