Mihai Morar a înţeles ce merge la omul simplu, care nu citește și care vrea să i se vorbească pe limba lui. YouTube mi-a recomandat demult un podcast. Chiar am vrut să ascult ce spune Niculina Gheorghiţă, una dintre cele mai invitate personaje în online-ul românesc. Rezultatul: un amestec ilogic de banalităţi, de pseudoștiinţă și de gura-târgului. Dar poate cel mai amuzant a fost când a afirmat că sigur Andrew Huberman, neurocercetător și profesor la Stanford University, a citit cărţile dacilor și că de acolo s-a inspirat în multe dintre ideile pe care le promovează.

 Și să nu mai pomenesc de aducerea în discuţie, de nu-știu-câte-ori, a fizicii cuantice. Când habar nu ai de ceva, dar vrei să pari savant, invoci continuu acel „ceva”, și poporul te crede. „Doamna profesor Niculina Gheorghiţă mă învaţă pe mine, la 50 și un pic de ani, lucruri pe care nu doar că nu le bănuiam, le credeam pe dos...” – astfel de cuvinte i-au ieșit din guriţă Lianei Stanciu, care a mai și numit-o pe extra-poftita în studiouri „Niculina Fabuloasa Gheorghiţă”. Atât de jos suntem! Păcălici din ăștia sunt peste tot. Acușica apare o altă carte, de Liana Stanciu & Niculina Fabuloasa, cu mega-promovare. Sunt pline librăriile de fabuloșii ăștia. Nu le zic numele... că îi vedeţi pretutindeni.

Educatorii naţiei

Oriunde te plimbi, dai de Niculina sau de Necula, populara psiholoagă și popularul părinte. În orice geam ai privi, le zărești chipurile zâmbăreţe. Ei și încă o mână de invitaţi au devenit educatorii naţiei. După ce am postat un text despre măruntele idei niculiniene, m-a sunat de la Brașov o prietenă care activează de câţiva ani la una dintre cele mai puternice companii de distribuţie de carte din România. 

Doamna psiholog Gheorghiţă s-a mutat din Iași – care îi cam puţea – la Brașov, mai sus de Tâmpa. Și amica în cauză îmi spunea că a distribuit cu entuziasm postarea mea și că le-a trimis-o multora dintre cunoscutele ei, admiratoare ale luminătoarei Niculina. „Docteur, să le vezi pe nevestele îmbogăţiţilor ăștia de pe aici, cu buzele pompate, cum ies la porţile vilișoarelor și cum povestesc despre ce isprăvi și ce a mai grăit guru-iţa lor!”

Recent m-am aflat la Brașov și m-am așezat la o terasă. Colac peste pupăză, taman în faţa sălii în care cine credeţi că era invitat să vorbească brașovencelor!? 
Niculina cea frumos glăsuitoare... Fete și femei au ieșit la subţioară cu cărţulia ’mneaei, „Regăsirea puterii interioare”, înfloratul volum evaluat la cinci sutișoare de lei. Ea cocheta cu titlul acesta de mult, de pe când publicase un ghid practic de „psihologie cuantică”.

Se simte din ceea ce vorbește că se dorește a fi o continuatoare a doctorului Ștefan Odobleja... Extragem câteva cuvinte ale gânditorului român din celebra-i carte și caracterizăm fluxul de vorbe niculinian: „un straniu amalgam de magie și alchimie, îngrămădire de deșeuri și reziduuri ale gândirii”, „generalităţi vagi și aproximative” (Psihologia consonantistă. Traducător P. Iacob, Editura Știinţifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 54).

Iluzia cunoașterii

Acum poate să se exprime liber oricine crede despre sine că este Învăţătorul cel bun. Numai că învăţăturile acestea bune construiesc minţi care cred despre ele că sunt cunoscătoare, însă e doar o iluzie a cunoașterii. Ce mi se mai pare ne-bun în ce privește educaţia publică este faptul că profesioniștii, cei care stăpânesc bine un domeniu, rămân claustraţi în laboratoare și în amfiteatre. E lăudabilă iniţiativa unor medici, dintre cei care au părăsit sistemul universitar sau spitalele de stat, că au devenit promotori ai unor învăţături utile pentru public.

 Însă unii, specialiști într-un anume domeniu al medicinei, după ce au răsfoit câte o carte dintre cele ale altor specialităţi, pretind că pot comunica lejer despre ceea ce cunosc doar superficial. Asta se poate vedea la acei medici-influenceri care îndărătul ecranelor sunt imbatabili, dar încercând să iasă cu aceleași prezentări în conferinţe publice (în care publicul plătește o taxă), se transformă în studenţi care au citit cu o noapte înainte de examen și care încearcă să convingă examinatorul că au internalizat de mult ceea ce glăsuiesc.

Foarte bună mi se pare dorinţa tinerilor medici de a reveni la tratatele de fiziologie și biochimie. Dar poate că ar fi mai util ca tinerii asistenţi universitari, ca să nu zic toţi universitarii, cei din preclinic, să redevină educatori și dincolo de sălile de lucrări practice sau de laboratoare. Este foarte bine că Dragoș Pătraru face educaţie medicală prin „Starea sănătăţii”, dar nu este de ajuns. Mulţi dintre mediciniști vor să devină repede vizibili pe reţelele sociale. Ar putea, din studenţie, după un studiu aprofundat, să devină ușor-ușor educatori și să-și construiască organic un brand.