Admiram, în urmă cu 30 de ani, în Viena faptul că exista o colectare separată pentru hârtie, plastic, sticlă, gunoi menajer etc. Și ne întrebam „oare la noi de ce nu se poate?”

Au mai trecut zece ani și în câteva locuri din ţară și în București au apărut tomberoane de dimensiuni mai mari sau mai mici, în culori diferite, făcându-ne să credem că „se poate și la noi”. După o vreme, însă, așa cum am amintit, am realizat că toată munca noastră (nu doar a mea, ci a multor persoane din cartier și din alte cartiere) pare în zadar, tomberoanele fiind preluate diferit, conţinutul amestecat și dus cine știe unde. Nu cred că sunt singurul care a protestat și nici singurul care nu a primit vreun răspuns coerent și credibil, dar rezultatul a fost că, după o vreme, tomberoanele din acea intersecţie au dispărut. Asta a fost... rezolvarea!

Apropo, în Viena colectarea era obligatorie. Persoane cu atribuţii în domeniu controlau zilnic și prin sondaj dacă deciziile autorităţilor sunt respectate și, în caz contrar, aplicau amenzi usturătoare. Nu era vorba despre un mare spirit civic în care toată lumea, înfrăţită, avea grijă de mediu, ci, în primul rând, aveau grijă de buzunarul propriu. Se pare că altfel nici nu merge (dar câţi să înţeleagă și câţi să aibă curajul să aplice, cu gândul permanent la alegeri și alegători, încercând să „dea bine” ca să poată încasa voturile și să rămână mai departe pe poziţii – cu toate avantajele care decurg, discriminatoriu, din acestea).

Așteptări și realitate 

„Dacă vreţi ca lucrurile să funcţioneze foarte bine, explicaţi cu răbdare și lumea va asculta și respecta”... bla-bla-bla... Am adunat experienţa care îmi permite să spun aceasta, fără să mă îndoiesc. Este bine să explici? Desigur. Este bine să te porţi frumos? Desigur. Este bine să ai răbdare? Desigur. Este bine să încerci să faci de fiecare dată cât de mult bine poţi și să eviţi, din toate puterile, să faci rău? Desigur. Dar...

Ei bine, în urmă cu vreun an am remarcat prezenţa tomberoanelor cu colectare diferenţiată a deșeurilor în Valea Prahovei. În ciuda experienţelor deja menţionate, ne-am bucurat și am început să respectăm acest tip de colectare, chiar dacă aveam mult de mers până la locul respectiv. Când ne-am întors anul acesta, ce să vezi!? Tomberoanele dispăruseră! Iar motivul era evident. Noaptea sau chiar și relativ repede după apusul soarelui, urșii ieșeau din pădure și veneau să caute mâncare în oraș. Desigur că în mod normal nu aveau ce mâncare să găsească, recipientele fiind pregătite pentru a găzdui sticlă, metale, hârtie, plastic. Dar oare toţi cei „cu spirit civic” respectau ce era clar notat? Nu. Și, ca atare, mirosul mâncării aruncate atrăgea bietele animale care se căţărau, răsturnau tomberoanele, scotoceau. Iar rezultatul a fost același ca în Drumul Taberei, unde, din alt motiv, tomberoanele au dispărut.

De ce se întâmplă aceasta? De ce vin animalele sălbatice în sate și în orașe, de ce lucrurile nu se mai petrec normal, așa cum era cândva? Cât de mult este susţinută activitatea pădurarilor? Care este modalitatea prin care aceștia se pot descurca și numeric, dar și având la dispoziţie cele necesare pentru a avea grijă de pădure și de locuitorii acesteia? Dar DEFRIȘĂRILE, această „ciumă” a ultimilor zeci de ani?... distrugeri de păduri, construcţii în locuri nepermise, alungarea vietăţilor din vizuini și din habitatul normal; prăbușiri de teren, inundaţii, dispariţia unor specii de plante și animale, dezechilibre naturale, probleme legate de oxigen și dioxidul  de carbon, pierderea controlului nivelului apei din atmosferă și mult mai mult decât atât.

Și atunci... urșii sunt de vină!?