Newsflash
OPINII

741 lei – 174 lei

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - nov. 17 2023
741 lei – 174 lei

Deunăzi, mi-a intrat pe radare o clinică de stomatologie care își promova un serviciu de detartraj la preţul de 174 de lei, chipurile redus de la 741. Drăguţă anagrama cu cifre.

Ce înţeleg pacienţii tăi din mesajele de marketing și vânzări pe care le transmiţi? Deunăzi, mi-a intrat pe radare o clinică de stomatologie care își promova un serviciu de detartraj la preţul de 174 de lei, chipurile redus de la 741. Drăguţă anagrama cu cifre. În banii ăștia intrau și alte câteva servicii extra, ca să facă oferta mai atractivă. În cele din urmă, dacă toate cele promise ar avea să se întâmple, probabil preţul cerut este unul foarte competitiv. Preţul de start însă poate părea exagerat.

Nu am idee dacă o asemenea reclamă are succes sau nu. Adică dacă chiar vin pacienţii momiţi de această promisiune. Nici dacă pacienţii atrași pe această cale sunt fix cei pe care ţi-i dorești, adică cei care apreciază preţul înainte de toate. Am întrebat însă pe grupul meu de prieteni ce le comunică o astfel de reclamă. 

Cei mai mulţi (ce-i drept, activi în sfera medicală) au transmis mesaje în jurul unor cuvinte-cheie precum: ţeapă, momeală, abordare comercială a unui act medical, împotriva deontologiei, nu mă inspiră, exagerat de scump detartrajul la 741 de lei. Din nou, cei mai mulţi dintre cei care au răspuns au de-a face cât de cât cu medicina. Poate că pentru pacientul laic are totuși un efect pozitiv. Nu exclud, dar mă îndoiesc.

Cu toate acestea, mă întreb ce rost mai are să fie reglementată publicitatea prin codul deontologic. Poate că pentru mulţi reglementarea este exagerat de restrictivă. Avem însă din nou de-a face cu reglementări dure, pe de o parte, pe care nimeni nu le ia în seamă, pe de alta. Nici în sensul de a le respecta, nici în acela de a le impune.


Notă autor:

Foto: Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe