Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, moașei și asistentului medical din România arată că pacientul are dreptul de a alege asistentul medical generalist, moașa ori asistentul medical care îi va acorda îngrijirile medicale necesare. În cazul în care el se află într-o situaţie care îl pune în imposibilitate de a-și exprima consimţământul, alegerea poate fi efectuată de aparţinători. Singura excepţie este situaţia de urgenţă, când pacientului nu îi mai este recunoscut dreptul de alegere. Observăm că această reglementare se regăsește și în Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, respectiv posibilitatea pacientului de a alege medicul care să-i acorde îngrijirile medicale de care are nevoie. 

În cazul în care nu deţine cunoștinţe medicale cu privire la o anumită situaţie, asistentul medical ori celelalte persoane enumerate au dreptul de a discuta cu alţi colegi, ori chiar să îndrume bolnavul către alţi profesioniști din sectorul medical.

Poate un asistent medical generalist, o moașă ori un asistent medical să refuze acordarea îngrijirilor medicale? Desigur, în cazul în care această conduită este justificată de interesul sănătăţii pacientului. O excepţie în acest sens este reprezentată de cazurile ce reprezintă urgenţă, când refuzul nu mai poate fi invocat.

Articolul 22 din codul mai sus menţionat spune că asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical au obligaţia de a lua măsuri de acordare a primului ajutor. Dacă aplicăm regulile de interpretare a oricărei norme, putem să ne gândim că obligaţia există doar în cazul în care persoana se află într-o unitate sanitară. Nu ar fi corect să ne impunem astfel de frontiere. Mă întreb dacă această obligaţie n-ar putea fi „extinsă” și la cazurile în care o persoană are nevoie de prim ajutor, dar se află, de exemplu, pe stradă. Nu mă refer neapărat la eventualele consecinţe de ordin penal, ci le am în vedere pe cele care se nasc în virtutea acestui cod.

În acest sens, art. 60 subliniază că nerespectarea dispoziţiilor enunţate reprezintă o abatere, consecinţele fiind atragerea răspunderii disciplinare. Codul nu este foarte precis aici, însă consider că, dacă problematica acordării primului ajutor ar fi interpretată în mod larg, discuţiile privind sancţiunile și-ar găsi locul pe ordinea de zi a organelor de conducere.