Newsflash
ACTUALITATE OPINII

Doctor bun

Doctor bun

Cine conferă unui medic premisele de a fi un doctor bun? Care sunt elementele care îl pot încadra pe un medic în această categorie?

Ce face medicul pentru a fi un doctor bun? Voi oferi niște răspunsuri aplicabile în special în cazul medicilor stomatologi.

Formarea profesională este determinantă în Medicina dentară. Studentul trebuie să înveţe pentru a dobândi cunoștinţe teoretice, pentru a deprinde abilităţi și pentru a învăţa comportamentul corect faţă de pacienţi. Toate universităţile și facultăţile de profil se străduiesc într-un fel sau altul să ofere o pregătire foarte bună, dar nu toate reușesc în aceeași măsură. De aici provine prima cutumă: respectivul medic este absolvent al unei anumite universităţi și acesta este primul pas spre a fi recunoscut de pacienţi drept un doctor bun. Dar nu este întotdeauna așa; un doctor bun poate proveni de la aproape orice facultate.

Facultăţile de Medicină dentară trebuie să instruiască studenţii în stagiile practice prin acte medicale executate de aceștia sub îndrumarea și controlul cadrelor didactice adecvate. Așa cere legea, dar nu prea se întâmplă întocmai și peste tot.

În stomatologie, pentru ca un medic să fie un doctor bun, trebuie să comunice empatic cu pacientul pentru a-i câștiga încrederea și trebuie să știe să facă intervenţiile potrivite acestuia. Tratamentele trebuie să fie nedureroase, durabile și estetice. În practica medicală, profesionistul din stomatologie are de îndeplinit două cerinţe majore: să îl mulţumească pe pacient și să ofere tratamente cu rezultatele așteptate de pacient.

Pierderea unui pacient pune prestigiul în pericol

Aspectul comercial al practicii medicale stomatologice este imens și va rămâne așa atât timp cât pacienţii vor trebui să-și plătească tratamentele. Pierderea unui pacient înseamnă prestigiul de doctor bun pus în real pericol. Iar pacienţii caută medici stomatologi despre care află că sunt doctori buni. Ei nu sunt dispuși să „învestească” într-o afacere nesigură.

Ce face un medic stomatolog pentru a fi un doctor bun? În primul rând, caută să înveţe cât mai mult, mult mai mult și mai eficient decât în cei șase ani de facultate. Rezidenţiatul este un obiectiv pentru tot mai mulţi medici stomatologi. Este de reţinut că medicul stomatolog, după ce devine medic specialist, se întoarce în cabinetul lui fără a primi un salariu mai mare la noul grad profesional. Pentru că acolo el își asigură veniturile doar din munca lui de medic stomatolog, nefiind salariat în sistemul bugetar. Este valabil pentru cei peste 95% de medici stomatologi specialiști care lucrează exclusiv în cabinete private.

O altă formă de perfecţionare sunt cursurile cu aplicaţii practice sau demonstraţii pe cazuri clinice în care medicii învaţă să stăpânească tehnici noi de diagnostic și de tratament. Astfel de cursuri sunt costisitoare și adesea se desfășoară în străinătate. Acest efort financiar, sub forma investiţiilor în formarea profesională, este normal să se regăsească în onorariile aplicate la cabinete. Pacientul va plăti un pic mai mult, dar va avea mulţumirea de a fi tratat de un doctor bun.

Alternative la concurenţa loială

Din nefericire, unii medici caută alternative la concurenţa loială bazată pe calitatea actului medical. Dacă nu reușesc să obţină recunoașterea din partea pacienţilor ca fiind doctori buni, ei postează, sub diverse forme, reclame prin care, direct sau cu subînţeles, se autodeclară doctori buni. Este o păcăleală comercială care, uneori, reușește totuși să atragă pacienţi. Dar aceștia vor plăti tarife mai mari, însă nu pentru investiţia de timp și bani a medicului în formarea lui profesională, ci pentru amortizarea costurilor reclamelor. De fapt, pacienţii achită nota de plată a reclamelor la care au dat curs. Toţi medicii doresc să fie apreciaţi de pacienţi și să fie caracterizaţi de aceștia ca doctori buni. Prestigiul de doctor bun este meritoriu. El este greu de câștigat și ușor de pierdut. Pentru că pacienţii plătesc tratamentele stomatologice, ei vor să ajungă la un doctor stomatolog bun.

În urmă cu câţiva ani au fost făcute niște clasamente ale doctorilor stomatologi buni. Aprecierile care au stabilit clasamentul veneau chiar de la colegii de breaslă din zona geografică de referinţă. Da, erau o mândrie și o satisfacţie cu totul deosebite pentru un medic stomatolog să fie plasat pe locuri onorante ale clasamentului. A fost o formă de apreciere făcută de cunoscători. Medicii stomatologi au făcut un clasament al medicilor stomatologi cu cei care sunt cei mai buni dintre ei. Aprecierea ca doctor bun satisface fără îndoială orgoliul și mândria unui medic și ea trebuie obţinută corect pentru a putea fi reală și validă. Totodată, ea asigură un flux de pacienţi care vin să confirme calificativul „doctor bun”. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe